USL își pune oameni-cheie în funcții de conducere. Odată cu începerea noului an școlar, câțiva oameni dedicați partidului primesc poziții de conducere în cadrul instituțiilor de învățământ. Asta fără susținerea vreunui concurs. Practic, foștii directori au fost trași pe dreapta în urma unei analize manageriale. Deciziile de schimbare au fost luate în urma unei ședințe a Consiliului de administrație a Inspectoratului Școlar Județean și noi directori și-au luat posturile în primire începând cu 1 septembrie.

 

 

Claudiu Șular a (re)devenit director la Liceul de Muzică

 

Claudiu Șular e profesor de istorie și a devenit celebru la mitingurile anti-Băsescu fiind unul din artizanii mișcării. Profesorul a participat la toate manifestațiile de stradă din ultimii ani, protestând împotriva tăierilor salariale. A fost recompensat cu funcția de director al Liceului de Muzică în perioada 2008 – 2010 dar Consiliul de Administrație l-a revocat și a pus-o pe funcție pe Lucia Gherman. La scurt timp, Șular a prins șefie și a fost numit director la Generală 2. Ajuns director, acesta a făcut lobby pentru desființarea propriei școli, după cum era dorința primarului Crețu. Doar că, odată cu desființarea școlii, Șular a rămas fără postul de director. Însă numai provizoriu. Din 1 septembrie a intrat în cărți și a fost numit director la Liceul de Muzică Tudor Jarda, după o ședință a Inspectoratului Școlar Județean în care au fost maziliți mai mulți directori de școli din județ. Culmea ironiei: Școala de Muzică s-a mutat în clădirea în care a funcționat Generală nr. 2. Cu prima ocazie, Crețu a fost chemat la inaugurarea sediului cel nou și a adus laude directorului cu care este în cârdășie.

 

Cum s-au făcut manevrele

 

O analiză bine-orchestrată a justificat mazilirea foștilor directori. În urma unor controale, aceștia au primit calificative slabe ce au permis ușor schimbarea lor din funcție. Iată cum s-a produs înlocuirea directorilor: o comisie specială a analizat activitatea managerială a directorilor vizați și ulterior a prezentat rapoartele în fața conducerii Inspectoratului Școlar Județean. În aceste rapoarte se aflau date privind activitatea de peste an a profesorilor cu funcții de conducere.

Comisia a notat activitatea anuală a directorilor, la diferite aspecte: curriculum, resurse umane, resurse financiare și materiale, dezvoltare și relații comunitare. Printre altele, s-a urmărit:

– colaborarea cu autorităţile locale alese ( Consiliul Judeţean, Consiliul Local şi Primăria) în ceea ce priveşte repartizarea şi utilizarea fondurilor pentru funcţionarea, întreţinerea şi repararea unităţilor şcolare.

– încheierea de contracte cu agenţii economici, ONG şi alte organizaţii privind prestări reciproce de servicii.

– asigurarea cadrului instituţional pentru participarea personalului la procesul decizional prin colectivele şi organele de conducere colectivă existente: colectivele de catedră, Consiliul de Administraţie şi Consiliul Profesoral,

– realizarea unui sistem intern de comunicare rapid, eficient şi transparent, stimularea participării la luarea deciziilor, încurajarea şi susţinerea inovaţiilor,

– elaborarea proiectului de buget şi a proiectului de achiziţii şi dotarea unităţii şcolare

–           identificarea şanselor extrabugetare de finanţare. Întocmirea documentaţiei pentru construcţii şcolare şi investiţii.

–          repartizarea bugetului  primit, conform legii, pe capitole şi articole bugetare.

–          procurarea fondurilor extrabugetare şi repartizarea conform priorităţilor.

–          repartizarea mijloacelor fixe şi a obiectelor de inventar conform planificării.

–          rezolvarea rapidă, transparentă şi eficientă a conflictelor cu / sau între copii şi tineri, cadre didactice şi nedidactice, părinţi, etc

 

Pe baza concluziilor, Consiliul de Administrație s-a întrunit în ședință și i-a pus pe liber pe unii directori plasând oameni proaspeți la conducere.

 

Directorul de la Industrial, schimbat după 23 de ani

 

Ioan Rusu, directorul Grupului Școlar “Grigore Moisil” a fost înlocuit din funcție pe baza calificativelor slabe obținute. Printre altele, i s-a reproșat faptul că elevii aveau un număr mare de absențe, dar și alte gafe de management. Cam ciudat, dacă luăm în calcul experiența sa în domeniu. De la 1 septembrie, locul său a fost luat de Anuta Popșor, profesoară de matematică a Grupului Școlar “Grigore Moisil”.

 

Liceul Sportiv are noi adjuncți. Gusti Pop rămâne pe poziție

 

La Liceul cu Program Sportiv, mai-marii Inspectoratului nu s-au atins de directorul Augustin Pop, în schimb funcțiile de directori adjuncți au fost oferite în dar. Cristurean Violeta a fost înlocuită cu Mariana Miheștian, iar Mircea Gătej cu Vlad Silvian. La Generală nr. 5, Stela Pop îl înlocuiește pe Marius Mureșan. Și Centrul Școlar de Educație Incluzivă nr. 1 are un nou director adjunct, Moldovan Georgeta o schimbă pe Jancsika Luciana.  La Liceul Electrotehnic, Vultur Livia zboară și Loredana Checicheș devine director adjunct. La Liceul Agricol Bistrița, Nogy Viorica e schimbată cu Liliana Vereș. Elena Borș, adjuncta de la Școala Generală nr. 1 e pusă pe liber și înlocuită cu Ancuța Mihaiu

 

Directorii de la sate au fost schimbați de urgență!

 

Jihadul declanșat de Inspectoratul Școlar îi scoate din schemă pe profesorii de la sate, care, chipurile nu au manageriat cum trebuie instituțiile de învățământ. Astfel, la  Școala Gimnazială din Milaș, Adriana Făltineac a fost înlocuită cu Nelia Gălățan; la Ciceu-Mihăiești, Cosma Augustin e schimbat cu Oltean Alina. În comuna Șintereag, Gheorghina Pușcaș îl înlocuiește pe Ovidiu Laurențiu. Și Liceul “C.R. Vivu” (Teaca) are șef nou, în persoana lui Iacob Niculai, iar la Liceul Tehnologic din Feldru, adjunctul Ștefan Costinașiu a fost schimbat cu Emil Axinie.

De asemenea, în municipiile cu primari USL au avut loc schimbări majore. Astfel, la Școala Generală “Mihai Eminescu” (Năsăud), s-au schimbat adjuncții: Victoria Costea a fost schimbată cu Cerasela Roman, iar la Liceul “Solomon Haliță” (Sângeorz-Băi), adjunctul Dănuț Strugar, înlocuit cu Vasile Șteopoaie. Ovidiu Măierean de la Liceul Agricol Beclean a fost schimbat cu Florin Magdea.

 

Directorașii proaspeți sunt vegheați de Inspectorat

 

Prin aceste manevre, USL și-a pus oamenii direct “la butoane”, dar sunt și cazuri în este vorba de rotația cadrelor, practicată cândva de comuniști. Toți directorii care-au primit funcția în dar și au fost numiți prin ordin al ISJ vor susține concursuri de fixare pe post în cursul anului școlar 2013-2014. Asta doar dacă rămân în grațiile curentului politic ce bântuie pe holurile Inspectoratului Școlar Județean.

 

 

Cosmin Botezat

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.