Începând de astăzi și până sâmbătă inclusiv, un val de aer cald se va extinde dinspre sudul continentului şi va afecta inclusiv teritoriul județului Bistrița-Năsăud, informează Mihai Bălan, administratorul asociației Meteo.BN.

„Temperaturile vor crește progresiv, astfel vineri și sâmbătă, în zonele de podiș vremea va deveni caniculară iar disconfortul va deveni accentuat.

Joi, valorile maxime de temperatură vor urca spre 31/32°C dar vineri și sâmbătă, acestea vor fi în general de peste 30°C la altitudini de sub 1200 m. alt. , până spre 35/36°C, în zonele vestice și sud-vestice ale județului. Indicele de temperatură – umezeală ( ITU ) va depăși ușor pragul critic de 80 de unități în toate zonele joase de relief.

Joi noaptea și vineri noaptea, valorile minime se vor situa în jurul valorii de 20°C, caracterizând nopți cu valori tropicale.

Probabilitatea pentru averse va fi scăzută în tot intervalul în analiză, unele dezvoltări convective de scurtă durată / averse / fenomene electrice fiind posibile la munte, în ultimele două zile dar cu privire la acestea, voi reveni.

În concluzie, urmează trei zile în care atmosfera se încinge”, este notat pe pagina de Facebook a asociației Meteo.BN.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.