Vremuri tulburi pentru Dan Steel, producător în spatele căruia se află unul dintre cei mai bogați români. Două companii străine i-au cerut falimentul, după ce fabrica din Beclean a înregistrat datorii serioase. Cu una dintre companii, din Bosnia și Herțegovina, omul de afaceri Vasile Dan a reușit să facă pace și să mai amâne cererea de faliment.
În data de 4 septembrie, ARCELORMITTAL ZENICA, o firmă din Bosnia și Herțegovina a cerut la Tribunalul Bistrița-Năsăud falimentul celor de la Dan Steel Group Beclean. În aceeași zi, firma străină a cerut, de data aceasta la Tribunalul Satu Mare și falimentul societății pe acțiuni Dan Steel Group Negrești Oaș.
O lună mai târziu, în 16 octombrie, la primul termen de judecată, firma anunță că renunță la judecată. Firma a renunțat la ambele procese.
„Ia act de renunțarea creditoarei la judecarea cererii de deschidere a procedurii generale a insolvenței. Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare”, se arată în soluția dată de Tribunalul Bistrița-Năsăud.
Străinii din Bosnia și Herțegovina nu sunt singurii care au cerut falimentul producătorului de sârmă din Beclean. Anul trecut, în septembrie și decembrie, pe rolul Tribunalului Bistrița-Năsăud au fost înregistrate alte două dosare care vizau Dan Steel Group.
Într-unul din dosare s-a cerut recuperarea unor datorii de către BELMET HANDELSGESELLSCHFT M.B.H, printr-o somație europeană de plată, iar în celălalt, Dan Steel Group a cerut anularea respectivei somații, și a reușit.
Alte două dosare au fost înregistrate în primăvara acestui an, unul în martie, iar celălalt în aprilie. Într-unul, BELMET HANDELSGESELLSCHFT M.B.H, la rândul său producător de fire de toate felurile și țevi din oțel, cere recuperarea unor datorii, iar în celălalt cere falimentul fabricii din Beclean.
Printre clienții cu care se laudă nemții se numără Firelli, Tigar sau Michelin. Aceștia au puncte de lucru în Republica Belarus, Polonia, Austria, Italia, Serbia sau Emiratele Unite.
Nemții au obținut în instanță o somație europeană de plată
Războiul dintre producătorul neamț și Dan Steel Group Beclean a început încă din anul 2018. Astfel, potrivit supervizor.ro, în 10 octombrie 2018, compania germană BELMET HANDELSCESELLSCHAFT MBH a obținut în instanță o somație europeană de plată.
Potrivit sentinței date de Tribunalul Bistrița-Năsăud, Dan Steel Group Beclean ar datora producătorului neamț peste 900.000 de euro:
„Obligă pârâta-debitoare Dan Steel Group Beclean la plata către reclamanta-creditoare BELMET HANDELSCESELLSCHAFT MBH a sumei de 906.791 de euro, reprezentând debit principal, precum și la plata dobânzii legale anuale. Obligă pârâta-debitoare la plata către reclamata-creditoare a cheltuielilor de judecată”.
Sentința a fost atacată de către Dan Steel Group, deschizându-se un nou proces, anul acesta. Văzând că lucrurile se mișcă greu în România, nemții au mers pe lege și au cerut în 17 aprilie deschiderea procedurii de insolvență. Primul termen de judecată a fost stabilit 31 mai 2019.
Omul de afaceri Vasile Dan, care conduce fabrica de la Beclean, nu a înștiințat încă Bursa de Valori București despre această situație. Potrivit raportărilor la BVB de anul acesta și anul trecut, lucrurile nu sunt prea roz la Beclean.
Primul semestru al anului trecut a fost încheiat cu rezultate mult mai slabe decât perioada similară a anului 2017. Cifra de afaceri a scăzut cu peste 30%, în timp ce creanțele și datoriile au crescut. Și numărul de angajați a scăzut în 2018, de la 465 (2017) la 415 angajași în 2018.
Afacerile au început să meargă mai prost încă din 2017. Astfel, producătorul de sârmă și plase de sârmă Dan Steel Grup Beclean a avut în 2017 afaceri de 188 milioane de lei, adică peste 41 de milioane de euro, în scădere cu 2% față de 2016. Profitul raportat ajungea la 1,1 milioane de lei.
Asta în condițiile în care producătorul din Beclean încheia anul 2016 cu o cifră de afaceri de 192 milioane de lei (adică în jur de 41 de milioane de euro) și un profit net de 2 milioane de lei.
„Rezultatul total al exercițiului a fost influențat de nivelul producției obținute, mai mic decât cel din 2016, precum și de rezultatul financiar obținut, rezultat datorat în cea mai mare parte evoluției cursului valutar”, se explică în raportul de gestiune al companiei.
Dan Steel Group Beclean este una dintre cele șase firme din județ listate la bursă și una dintre cele mai importante afaceri din industria metalurgică. Capacitatea de producție ajunge la 100.000 de tone pe an.
Fabrica din Beclean vinde atât pe piața locală, cât și pe cele internaționale. Produsele realizate aici ajung în Croația, Moldova, Algeria, Grecia, Germania, Spania sau Portugalia.
Vasile Dan și opulența din Certeze
Ani buni, Dan Vasile a fost prezent în topul celor mai bogați români, cu averea sa impresionantă. Nici în 2018 nu a dispărut din top, acesta fiind pe poziția 87 în Top 300 Capital.
Acesta a intrat în afaceri în anii `90, când a cumpărat de la Fondul Proprietății de Stat, pachetele majoritare de acțiuni ale fostului combinat din Beclean, pe care l-a transformat în Dan Steel.
Pe lângă cele două unități de producție pliate pe metalurgie din Negrești Oaș și Beclean, se pare că afaceristul a investit mult în ultimii ani și în terenuri. În Bistrița-Năsăud unde petrece tot mai mult timp de când a deschis fabrica de la Beclean ar deține în jur de 100 de hectare de teren.
Acesta ar fi localizat în jurul municipiului Bistrița și evident, la Beclean. De asemenea, Dan Vasile ar deține acțiuni și la alte companii importante.
Dan Vasile a ieșit în evidență și prin extravaganțele făcute de el sau copiii săi. Astfel, în 2014, acesta cumpăra de la dealerul clujean RMB Inter Auto un Aston Martin Vanquish produs în același an, pe care plătea 280.000 de euro. Autoturismul ar fi ajuns la unul dintre copiii săi.
Omul de afaceri este originar din comuna Certeze, din județul Satu Mare. Acolo, acesta a ridicat un adevărat palat, unde, se pare, stau mai mult femeile de serviciu, afaceristul petrecându-și mai mult timpul în Bistrița-Năsăud, unde i se concentrează business-ul.
Palatul de la Certeze este împodobit cu diverse ornamente arhitecturale, fiind estimat la peste un milion de euro. Acest lucru se datorează și a materialelor scumpe folosite atât în interiorul clădirii, cât și în exterior. Clădirea ar fi compusă din zeci de camere, piscină exterioară cu jacuzzi și un cinema în aer liber.
Curtea casei din Certeze este amenajată și ea de specialiști, cu gazon, flori și arbuști ornamentali, buchisite zilnic de angajații care se îngrijesc de palat.
Andreea Moldovan