Peste 150.000 de români și străini au trecut prin punctele de frontieră din România cu puțin peste 48.000 de mijloace de transport, miercuri, 20.03.2024.

În urma statisticilor oferite de INS, la nivelul țării au intrat nu mai puțin de 7.584.637 cetățeni ucraineni în perioada februarie 2022-martie 2024.

Doar în ultimele 24 de ore polițiștii de frontieră au constatat 53 de fapte ilegale săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini.

În data de 20.03.2024, prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalităţile de control (atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire) peste 151.150 de persoane, cetăţeni români şi străini, şi aproximativ 48.200 de mijloace de transport.

Pe sensul de intrare în România au fost 75.762 de persoane, dintre care 7.945 de cetăţeni ucraineni. Astfel, începând cu data de 10.02.2022 (perioadă pre-conflict), până la data de 20.03.2024, ora 24.00, la nivel naţional, au intrat în România 7.584.637 cetăţeni ucraineni.

În continuare, controlul de frontieră la intrarea în România prin punctele de trecere a frontierei se derulează cu operativitate, în conformitate cu prevederile legislaţiei naţionale şi comunitare.

În ceea ce priveşte activităţile specifice, în ultimele 24 de ore, în zonele de competenţă – punctele de trecere şi „frontiera verde” – poliţiştii de frontieră au constatat:

* 53 de fapte ilegale (28 infracţiuni şi 25 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini;

* valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la 18.810 lei;

* bunuri ridicate în vederea confiscării, în valoare de aproximativ 1.393.000 lei;

* nu s-a permis intrarea în ţară a 20 cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi, de asemenea, nu s-a permis ieşirea a 13 cetăţeni români din diferite motive legale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.