Un accident rutier a avut loc în urmă cu puțin timp, pe DJ 172 B, în localitatea Rebra, în urma căruia trei persoane au fost rănite. 

Potrivit ISU Bistrița-Năsăud, două dintre victime sunt încarcerate, una fiind inconștientă. La Locul accidentului intervine modulul SMURD.

„Din primele informații în accident sunt implicate trei victime dintre care două încarcerate, una dintre cele două  afirmativ inconștientă. Intervine modulul SMURD”, a transmis Cristina Răcilă, purtătorul de cuvânt al ISU Bistrița-Năsăud.

UPDATE 1:

Două dintre victime au ieșit din mașină până la sosirea pompierilor și una este blocată, se lucrează pentru extragere. Toate victimele sunt conștiente și cooperante.

UPDATE 2:

În total patru victime au fost implicate în accident, două refuză transportul la spital iar celelalte două vor fi transportate la UPU SMURD Bistrița pentru investigații medicale mai amănunțite, transmite Cristina Răcilă, purtătorul de cuvânt al ISU Bistrița-Năsăud.

Accident rutier grav la RebraEchipajele ajunse la fața locului au găsit trei victime. Două dintre victime au ieșit din mașină până la sosirea pompierilor și una este blocată, se lucrează pentru extragere. Toate victimele sunt conștiente și cooperante.

Gepostet von Radu Sîrbu am Sonntag, 16. Februar 2020

UPDATE 3: 

Conform primelor date, pe raza localității Rebra, într-o curbă ușoară, un autoturism care circula pe direcția Parva-Rebra și care era condus de un tânăr de 28 de ani, din Parva, a acroșat un alt autoturism care circula din sens opus și care era condus de un bărbat de 60 de ani, din aceeași localitate.

În urma accidentului, cei doi șoferi și un pasager au fost răniți. A putut fi testat la fața locului, cu aparatul etilotest, doar tânărul de 28 de ani-rezultatul fiind negativ; celălalt șofer urmează a fi testat;

Continuă cercetările în acest caz polițiștii rutieri din Năsăud, urmând a fi stabilită cauza și împrejurările în care a avut loc accidentul.

Drumul judetean 172 B a fost blocat pentru aproximativ o oră, ca urmare a accidentului rutier; în aceste momente se circulă alternativ, pe o bandă, iar la fața locului, polițiștii dirijează circulația.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.