Doru Lucian Tothăzan este unul dintre cei mai prolifici evazioniști din Cluj. Acuzat de infracțiuni din domeniul economic și al finanțelor, dar și de spălare de bani, el a fost condamnat la aproape 12 ani de pușcărie cu executare. Sentința nu este definitivă. Până acum, el a mai scăpat de celelalte acuzații penale din dosarele în care a fost trimis în judecată. Tothăzan este și conectat politic: pe de o parte de un fost consilier județean, Traian Florinel Cuc, judecat și el într-un dosar penal, și de Gal Avram, șeful PSD Turda, patronul ”unsuros” care vinde mici și hamburgeri în foiță de aur.

Tribunalul Cluj i-a condamnat pe Cristian Tothăzan, Daniel Șipoș și Doru Lucian Tothăzan într-un dosar de evaziune fiscală.

Cel din urmă este unul dintre cei mai prolifici evazioniști din instanțele locale.

”(…) condamnă pe inculpatul: TOTHĂZAN D. CRISTIAN (…) la pedeapsa de: – 7 (şapte) ani închisoare, în regim de detenţie, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată şi calificată.  (…) Condamnă pe inculpatul: TOTHĂZAN D. DORU LUCIAN , În baza art. 48 Cod penal rap. la art. 9 alin. 1 lit. c şi alin. 2 din L. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal, şi cu aplicarea art. 5 Cod penal, la pedeapsa de: – 7 (şapte) ani închisoare în regim de detenţie, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată şi calificată. (După ce judecătorul a cumulat mai multe pedepse în privința lui Tothăzan Doru Lucian, instanța a ajuns la o pedeapsă de aproape 12 ani, n.red.) (…) în final, inculpatul TOTHĂZAN D. DORU LUCIAN urmând să execute pedeapsa de: – 11 (unsprezece) ani 10 (zece) luni şi 20 (douăzeci) de zile închisoare cu executare în regim de detenţie”, arată soluția pe scurt privitoare la cei doi Tothăzan. De asemenea, cei doi mai trebuie să plătească o sumă de 4.931.101 cu titlu de prejudiciu.

Pe de altă parte, partenerul lor de afaceri, Șipoș Daniel Tiberiu a scăpat de pedeapsă, instanța considerând că în cazul lui a intervenit prescripția faptelor. Cu alte cuvinte, el nu a fost găsit nevinovat, ci a scăpat de condamnare doar pentru că a fost judecat până la calendele grecești.

Șipoș a scăpat de acuzațiile de ”primire la muncă a mai mult de cinci persoane fără a le încheia contracte de muncă”, ”delapidare” (111 acte materiale), ”spălare de bani” (111 acte materiale), ”fals sub semnătură privată” și evaziune fiscală. Motivele pentru care în privința lui a încetat procesul penal au fost că faptele nu au fost săvârșite cu vinovăție sau că a intervenit prescripția faptei.

Dosarele lui Tothăzan

 TOTHĂZAN DORU LUCIAN este un clujean a cărui nume apare la Curtea de Apel Cluj în patru dosare (trei penale și unul civil), la Tribunalul Cluj numele lui figurează în 7 dosare, toate penale.

În 2021, Curtea de Apel Cluj a decis să schimbe o sentință a Tribunalului Cluj prin care Tothăzan era condamnat la 7 ani de închisoare cu executare într-un dosar de spălare de bani. Cei 7 ani de pușcărie s-au transformat într-o amendă de 25.000 lei, sentința fiind cu titlu definitiv.

La începutul acestui an, Tothăzan deschide un proces de contestație în anulare la Curtea de Apel Cluj. Procesul a avut două termene: în luna mai instanța a amânat emiterea unei soluții, iar în data de 8 iunie s-a pronunțat.

”Admite contestaţia în anulare formulată de contestatorul – condamnat T.D.-L., împotriva Deciziei penale nr. 673/A din data de 12 mai 2022 pronunţată de către Curtea de Apel Cluj în dosarul cu nr.842/117/ 2018 al aceleiaşi instanţe, pe care o desfiinţează în parte, pe latură penală, în ceea ce priveşte soluţionarea apelului inculpatului T.D.L., astfel: În baza art. 421 alin. 1 pct. 2 lit. a) C.proc.pen., admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj şi inculpatul T.D.-L. împotriva Sentinţei penale nr. 272/10 septembrie 2021 pronunţată de Tribunalul Cluj în dosar nr.842/117/2018, pe care o desfiinţează în parte, în latura penală cu privire la acest inculpat, pentru existenţa unei cauze de încetare a procesului penal – prescripţia răspunderii penale şi, rejudecând cauza în aceste limite: În temeiul art. 396 alin. 6 cu trimitere la art. 16 alin. 1 lit. f) din C.proc.pen., încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului T.D.-L., pentru comiterea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală prev. de art. 48 C.pen. rap. la art. 9 alin. 1 lit. c din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 al. 1 din C.pen. (9 acte materiale) şi art. 5 din C.pen., urmare a împlinirii în cauză a termenelor generale de prescripţie a răspunderii penale. Înlătură operaţiunile juridice de contopire a pedepesi amenzii penale aplicate pentru comiterea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală prev. de art. 48 C.pen. rap. la art. 9 alin. 1 lit. c din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 al. 1 din C.pen. (9 acte materiale) şi art. 5 din C.pen. cu pedeapsa aplicată prin Sentinţa penală nr. 5/2017 pronunţată de către Tribunalul Cluj. Menţine restul dispoziţiilor deciziei penale contestate care nu contravin prezentei. În temeiul art. 275 alin. 3 din C.proc.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Definitivă”, arată soluția pe scurt a instanței.

Suveică de firme fantomă

Unii dintre cei care știu cum miroase furoul justiției locale, ar putea spune, sceptici, că numai celor cu relații li se poate întâmpla așa ceva. Că Tothăzan și partenerii lui din dosar fac parte din cercul de apropiați ai unui fost consilier județean, Traian Florinel Cuc, judecat și el într-un dosar penal, și de Gal Avram, un politician care a fost implicat în afaceri penale și, pe deasupra, mai este și mason.

Într-un alt dosar, potrivit rechizitoriului, COSMA ANA-ANGELA a emis 11 facturi fictive în valoare de un milion de lei, pentru a fenta plata TVA-ului, cauzând o pagubă statului în valoare de 193.577,40 lei.

În aceeași perioadă de timp, cu complicitatea lui Tudor Cosma și a lui Lucian Tothăzan, și-a însușit suma totală de 738.722,20 lei din patrimoniul societății ADL CONSTRUCŢII ŞI DEMOLĂRI SRL VIIŞOARA, prin transferul bancar al sumelor cu explicația plată facturi fiscale, care atestau realizarea unor operațiuni comerciale nereale de achiziții bunuri și servicii, în conturile bancare ale pretinșilor furnizori. Tot în aceeași perioadă, ea a transferat suma totală de 932.299,60 lei, prin intermediul unui număr de 19 viramente bancare, sumă provenită din infracțiunile de evaziune fiscală (TVA-193.577,40 lei) și delapidare (738.722,20 lei), din contul firmei menționate anterior în conturile a cinci alte firme pretins furnizoare a bunurilor și serviciilor facturate.

La rândul lor, Tothăzan și Tudor Cosma, controlau o parte din firmele destinatare viramentelor bancare făcute de Ana Cosma.

Din suveica de firme făceau parte și firme fantomă patronate, în acte, de cetățeni maghiari.

”Organele de control fiscal au conchis cu privire la faptul că acest furnizor are un comportament specific de tip firmă fantomă, în sensul că are ca reprezentant legal un cetățean străin, nevorbitor de limbă română, care nu poate fi contactat, că firma nu funcționează la sediul social declarat, că nu a depus bilanțuri contabile aferente anilor 2012-2013 și că nu a avut angajați. Firma pretins furnizoare a fost declarată inactivă la data de 17.06.2013 ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor declarative și a nefuncționării la sediul social declarat”, se arată în rechizitoriu.

Afaceri cu un fost consilier județean

TOTHĂZAN D. DORU-LUCIAN mai este judecat într-un dosar de evaziune fiscală alături de Traian Florinel Cuc, fost consilier județean PSD, soția lui și alți parteneri de afaceri.

În 2017, firmele fostului consilier județean PSD Traian Florinel Cuc (Gentilia Construct și Damas Construct) au intrat în insolvență acumulând datorii de aproximativ 12 milioane de lei. Reprezentanții lor au cerut intrarea în insolvență în situația în care compania era abonată la contractele pe bani publici.

Gentilia Construct a reușit să acumuleze, până acum, datorii față de aproximativ 240 de creditori, la finalul anului trecut cifra datoriilor fiind de aproape 12 milioane de lei, cu o pierdere de 1,3 milioane de lei la o cifră de afaceri de 7,7 milioane de lei.

De altfel, din 2014 până în 2016, firma a mers pe pierderi destul de masive, cea mai mare fiind de 3,5 milioane de lei înregistrată în 2014.

Acest lucru se întâmplă în situația în care firma a câștigat în această perioadă de timp cel puțin un contract de 3,2 milioane de lei, fără TVA, de la Primăria Comunei Mihai Viteazu, un alt contract de aproximativ 7 milioane de lei de la USAMV, iar lista poate continua. Între anii 2008-2010, firma a câştigat aproximativ 30 de licitaţii cu lucrări pentru autorităţi locale şi judeţene, instituţii sau regii autonome.

Firma a câştigat licitaţii în Turda, la Spitalul Municipal, în comunele Tureni, Viişoara, Mihai Viteazu, Chinteni, Corneşti, Băişoara, Ciurila, Cămăraş, Câmpia Turzii, dar şi la Cluj-Napoca, la Universitatea „Babeş-Bolyai” (UBB), Palatul Copiilor, unde director era colegul său de partid din Consiliul Judeţean Cluj, Valentin Cuibus, Regia Autonomă a Domeniului Public (RADP), pentru construirea unui adăpost de animale, şi Centrul de Administrare a Creşelor.

Răzvan Robu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.