Firma Untold, organizatorul festivalului din Cluj-Napoca, a câștigat definitiv procesul cu Institutul Național al Patrimoniului (INP) pentru taxa de monumente istorice pe care societatea ar fi trebuit să o plătească. Reprezentanții INP au cerut peste 3,6 milioane lei, taxă aferentă pentru ediția festivalului din 2019, dar judecătorii au considerat că cererea de chemare în judecată a fost formulată prea târziu așa că au respins cererea. Pe de altă parte, într-un dosar similar, cu același obiect, Curtea de Apel Cluj a dat câștig de cauză celor de la Institutul Patrimoniului.

De mai mulți ani organizatorii celor două mari festivalului de muzică din Cluj, Untold și Electric Castle, refuză să plătească taxa de 2% din valoarea biletelor vândute, stabilită de Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice.

La începutul acestei luni, într-un proces între Untold și Institutul Național al Patrimoniului, curtea de Apel Cluj a decis definitiv să respingă cererea de chemare în judecată a insituției de stat împotriva organizatorului Untold. Cei de la Patrimoniu calculaseră că Untold ar trebui să le plătească o sumă de peste 3,6 milioane lei.

”Respinge ca prescrisă cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Institutul Național al Patrimoniului, în contradictoriu cu pârâta S.C. UNTOLD S.R.L. Obligă reclamanta să plătească pârâtului suma de 14702 lei, cheltuieli de judecată.”, arată soluția instanței de fond menținută cu titlu definitiv de Curtea de Apel Cluj.

Pe de altă parte, la finele acestei săptămâni, Curtea de Apel Cluj le-a dat câștig de cauză celor de Patrimoniu. De această dată suma disputată în proces este de aproximativ un milion de lei.

”Admite cererea formulată de către reclamantul INSTITUTUL NAŢIONAL AL PATRIMONIULUI, în contradictoriu cu pârâta UNTOLD SRL. Obligă pârâta să achite reclamantei suma de 455721,85 lei reprezentând timbrul monumentelor istorice pentru Festivalul Untold organizat în anul 2017, actualizată cu rata inflaţiei, precum şi dobânda legală penalizatoare aferentă şi penalităţile de întârziere de 0,2% pe zi, calculate de la data de 26.09.2017 şi până la plata integrală. Obligă pârâta să achite reclamantei suma de 678003,38 lei reprezentând timbrul monumentelor istorice pentru Festivalul Untold organizat în anul 2018, actualizată cu rata inflaţiei, precum şi dobânda legală penalizatoare aferentă şi penalităţile de întârziere de 0,2% pe zi, calculate de la data de 26.09.2018 şi până la plata integrală. Respinge ca fiind neîntemeiată cererea reconvenţională formulată de către pârâta reclamantă reconvenţional UNTOLD SRL.”, arată soluția pe scurt a Tribunalului Cluj, menținută cu titlu definitiv de Curtea de Apel Cluj

Cum a încercat Untold SRL să fenteze legea

Principalul motiv invocat de Institutul Național al Patrimoniului a fost faptul că perimetrul festivalului Untold, care se desfășoară în aceeași locație indiferent de anul organizării evenimentului, se suprapune parțial cu Parcul Central „Simion Bărnuțiu”, atât în zona de protecţie a monumentelor istorice, cât și în zonele construite protejate.

Potrivit prevederilor legale, „timbrul monumentelor istorice se percepe de la operatorii economici, editori sau producători, de la proprietari, titulari ai dreptului de administrare sau ai altor drepturi reale asupra imobilelor situate în zona de protecţie a monumentelor istorice în zonele construite protejate sau de la beneficiarii veniturilor realizate, după caz”. 

Cu toate acestea, Untold SRL nu și-a îndeplinit obligațiile instituite de lege și chiar a intentat un proces împotriva Guvernului României pentru scutirea taxei de timbru a monumentelor istorice. 

Agitația de la festival s-a mutat în sălile de judecată

Pe rolul instanțelor de judecată există până la acest moment cel puțin patru dosare care vizează obligarea Untold SRL la plata TMI sau la scutirea societății de plata  taxei. Tocmai Untold SRL a menționat în întâmpinarea formulată că judecarea celor patru dosare este suspendată în prezent, iar în trei dintre acestea, instanțele au dispus sesizarea Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate a art. 51 alin. (3) lit. c) și art. 51 alin. (6) din Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice. 

Mai exact, legea prevede că timbrul monumentelor istorice este obligatoriu pentru biletele de intrare la manifestările culturale, sportive sau de agrement, târguri și expoziții desfășurate în spații situate în zona de protecție a acestora sau în zonele construite protejate, dar și faptul că  prin derogare de la prevederile alin. (3) și (4), pot fi exceptați de la plata taxei timbrului monumentelor istorice operatorii economici care, prin activitățile pe care le desfășoară, contribuie la protejarea monumentelor istorice cu o sumă cel puțin egală celei pe care o datorează la plata taxei timbrului monumentelor istorice. 

Untold SRL a motivat în fața instanței că perceperea TMI și a tuturor accesoriilor cerute (dobânzi, penalități, rata inflației), este departe de a fi într-atât de clară și legală precum pretinde Institutul Național al Patrimoniului, iar cadrul normativ de care se prevalează instituția are numeroase lacune, ce împiedică aplicarea TMI și admiterea acțiunii. 

Organizatorii Untold au încercat să-și înjumătățească datoriile, dar nu le-a ieșit

Untold SRL a solicitat instanței, pe cale reconvențională, să oblige Institutul Național al Patrimoniului la exceptarea firmei de la plata timbrului monumentelor istorice aferent Festivalului Untold, ediţia 2021, cu suma de 480.932 lei, respectiv deducerea din pretenţiile din cererea de chemare în judecată a sumei pentru care se va dispune exceptarea. În acest sens, societatea a menţionat în urma evenimentului din 2021, a realizat pe cheltuiala sa lucrări de protejare a Parcului Central Simion Bărnuțiu în valoare de 480.932 lei. Însă, magistrații de la Tribunalul Cluj au arătat că lucrările efectuate de societate nu au avut ca scop protejarea monumentului, ci au fost necesare pentru readucerea sa la starea iniţială, anterioară evenimentului. „(…) din procesul verbal de recepţie lucrări spaţii verzi încheiat la data de 14.10.2021 reiese că, în urma finalizării evenimentului artistic, prin procesul verbal de predare primire nr.2 din data de 27.08.2021 comisia a verificat, constatat la faţa locului şi a recomandat să fie efectuate lucrări de protejare şi punere în valoare a unor amplasamente/zone din incinta Parcului Central Simion Bărnuțiu. Aşadar, lucrările achitate de către societatea pârâtă nu au fost menite a contribui la protejarea monumentului, ci au fost necesare pentru readucerea sa la starea iniţială, anterioară evenimentului. Ȋn alte cuvinte, s-a impus a fi înlăturate degradările, stricăciunile şi deteriorările produse tocmai ca urmare a manifestării organizate, ce a determinat consecinţe negative vizibile asupra monumentului. Ȋn acest sens, împrejurarea indicată este demonstrată de natura şi specificul lucrărilor executate, respectiv montare gazon rulat în suprafaţă de 4466 mp; lucrări de însămânţare pe o suprafaţă de 2.400 mp; lucrări de fertilizare pe o suprafaţă de 7200 mp. (…) Astfel, pârâta nu beneficiază de exceptare pentru simplul motiv că lucrările achitate de aceasta constituie, practic, îndeplinirea obligaţiei sale de a preda amplasamentul unde s-a organizat evenimentul în aceeaşi stare în care s-a primit”, au motivat magistrații de la Tribunalul Cluj.    

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.