Ministrul Afacerilor Externe și Comerțului din Ungaria, Péter Szijjártó, a îndemnat ferm Austria să nu mai blocheze aderarea României la Schengen, într-o conferință de presă la Timișoara. Ulterior, ministrul ungar a reluat apelul într-un mesaj pe Facebook.

”E timpul pentru România, prietenii noștri austrieci să nu-i stea în cale!”, a scris ministrul ungar pe Facebook.

Potrivit unui comunicat al ministerului, citat de Kronika, ministrul a precizat, în cadrul unei conferințe de presă comune cu ministrul român al Transporturilor, Sorin Grindeanu, că există zece legături rutiere între cele două țări care nu pot fi deschise decât o zi pe săptămână, deoarece România nu a primit încă permisiunea de a adera la spațiul Schengen. Prin urmare, de aici aș dori să le cer politicos, dar ferm – ca să nu folosesc cuvântul „îndemn” – prietenilor noștri austrieci să nu blocheze aderarea României la Schengen în toamna acestui an”, a spus el.

El și-a exprimat speranța că decizia în acest sens se va baza pe fapte reale. Szijjártó a declarat că este în interesul național al Ungariei ca România să adere la Schengen cât mai curând posibil. Acest lucru ar însemna zece noi puncte de trecere a frontierei, iar din acel moment nu va mai fi nevoie să se aștepte la graniță.

El a subliniat că România este a treia cea mai importantă piață de export a Ungariei și o locație favorită de investiții pentru capitalul maghiar și că cele două țări au comunități naționale care trăiesc pe teritoriul celeilalte. „Este timpul să nu mai perturbăm relațiile dintre cele două țări cu controale la frontieră”, a spus el.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.