Polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Năsăud au desfăsurat, sâmbătă, activități de monitorizare și verificări în trafic, la intersecția Drumului Național 17D cu Drumul Național 17C, în localitatea Salva.

Astfel, în cadrul actiunilor preventive desfășurate, au depistat și oprit pentru verificări un autoturism care era condus de un tânăr de 22 de ani, din Salva.

Acesta a fost testat cu aparatul Drugtest, rezultatul fiind pozitiv pentru substanța cannabis și a fost condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice.

În cauză a fost întocmit dosar penal în care sunt efectuate cercetări pentru conducere sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.