Fostul șef al Secției de Poliție Florești, ofițerul Nicolae Rus, a fost prins în vâltoarea afacerilor zidite pe fundația ilegalității. Polițistul este patronul din umbră al sălii de evenimente Vararea Events de pe strada Sânaslăului nr. 40 din comuna Florești. Constuită în anul 2020 și inaugurată doi ani mai târziu, sala găzduiește nunți, botezuri, petreceri și conferințe, în ciuda faptului că nu deține autorizație de construire sau de securitate la incendiu. Nicolae Rus a avut grijă să nu-și mânjască uniforma prea tare și a băgat la înaintare firma Cheers Vararea SRL, cu care a încheiat un contract de comodat prin care i-a pus la dispoziție sala.

În anul 2019, ofițerul de poliție Nicolae Rus, originar din județul Bistrița Năsăud, și fosta sa soție, Ana Loredana Rus – polițist local în cadrul Direcției Poliția Locală Florești, Compartimentul Disciplină în Construcții, au cumpărat un teren cu o suprafață de 2869 mp, pe strada Sânaslăului din comuna Florești. Lumina legalității a început să pâlpâie un an mai târziu, când a fost demarată construcția unei săli de evenimente de toată frumusețea cu un regim de înălțime S+P, ce are o suprafață construită la sol de 1057 mp și o suprafață construită desfășurată de 1916 mp. Construcția este notată în Cartea Funciară drept o „casă de locuit fără acte”. Motivul este unul cât se poate de simplu: Nicolae Rus nu a dat doi bani pe lege când a venit vorba de obținerea autorizației de construire și a decis, fără nicio remușcare, să sară peste această etapă. Mai mult, la acea vreme era căsătorit cu Ana Loredana Rus – polițist local în cadrul Direcției Poliția Locală Florești, Compartimentul Disciplină în Construcții, astfel nu și-a făcut probleme în legătură cu un eventual control.

Rus a avut nevoie de o mână de ajutor ca să valorifice sala

Sala a fost inaugurată abia în 2022, un an extrem de profitabil pentru industria de evenimente, având în vedere că multe persoane nu au reușit să-și organizeze petrecerile din cauza restricțiilor pandemice. Ingenios din fire, Rus a fost conștient că Statutul Polițiștilor îi interzice foarte clar „să efectueze, direct sau prin persoane interpuse, activități de comerț ori sa participe la administrarea sau conducerea unor societăți comerciale, cu excepția calității de acționar”. Astfel, a apelat la o mână de ajutor, pentru a nu se implica în mod direct de afacere. Prin urmare, Rus a încheiat un contract de comodat cu Cheers Vararea SRL, firmă administrată și deținută de Sorin Faragau, prin care i-a împrumutat sala fără să ceară niciun leu în schimb. Ulterior, Cheers Vararea SRL a început să organizeze evenimente cu sute de persoane, în ciuda faptului că lipseau autorizațiile de construire și de securitate la incendiu (PSI).

Abia în mai 2023 sala Vararea Events a fost vizată de un control al reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Cluj, în urma căruia s-a constatat că spațiul nu deține autorizație PSI sau negație ISU. Tot atunci, inspectorii ISU Cluj au transmis o adresă către Primăria Florești prin care informau că operatorul economic Cheers Vararea SRL desfășoară evenimente cu aflux mare de persoane în sala de evenimente construită de Nicolae Rus, pentru care nu a putut să prezinte o autorizație de construire. Ulterior, inspectorii din cadrul Primăriei Florești au făcut un control la sala Vararea Events.  În urma verificărilor, s-a constatat că imobilul de  strada Sânaslăului nr. 40 funcționează fără autorizație de construire. Polițistul Nicolae Rus a fost amendat cu 20.000 de lei, iar ca măsură complementară a fost dispusă oprirea tuturor lucrărilor și intrarea în legalitate.  În luna septembrie a anului trecut, Nicolae Rus a intentat un proces împotriva Consiliului Local al Comunei Florești ce are ca obiect „obligare emitere act administrativ”. Cu toate acestea, înainte de primul termen al procesului, la data de 4 ianuarie 2024, Primăria Florești a emis un document prin care îl soma pe Nicolae Rus să aducă terenul la starea inițială prin demolarea construcției executate nelegal, în termen de 30 de zile. În caz contrar, Primăria are dreptul să întreprindă demersurile necesare pentru a desființa construcțiile pe cheltuiala ofițerului de poliție. Timpul s-a scurs, însă sala Vararea Events a rămas în picioare până în prezent.

Sorin Faragau a luat toată vina asupra sa

Reporterii Gazetei de Cluj au încercat să-l contacteze pe ofițerul Nicolae Rus, pentru a-i lua un punct de vedere în legătură cu implicarea sa într-o afacere nu tocmai legală. Inițial nu a răspuns, însă am reușit să luăm legătura cu Sorin Faragau, administratorul și proprietarul societății Cheers Vararea SRL. După ce a încercat să evite răspunsul, Faragau a confirmat că Nicolae Rus este proprietarul sălii Vararea Events din Florești, iar el se ocupă numai de administrarea acesteia.

„Domnul Rus este proprietarul administratorul sălii de evenimente, iar eu sunt administratorul firmei. Mă ocup de tot ce înseamnă imagine, evenimente și așa mai departe.”, a transmis administratorul  societății Cheers Vararea SRL.

Când a venit vorba lipsa autorizației de securitate la incendiu și de controlul desfășurat de ISU Cluj, Sorin Faragau a încercat să dreagă busuiocul.

„A fost un control inopinat cum s-au făcut la toate sălile de evenimente. Autorizația ISU este în curs de obținere.”, a motivat acesta.

Când i-am comunicat că, din informațiile pe care le deținem, sala Vararea Events a fost edificată fără obținerea unei autorizații de construire în prealabil și nu este autorizată nici în prezent,  administratorul  Cheers Vararea ne-a direcționat către Nicolae Rus pentru mai multe informații.

Nu este nicio problemă în momentul de față. Nu avem nicio problemă. Eu nefiind proprietar nu vreau să răspund la această întrebare.”

După câteva minute, Sorin Faragau ne-a contactat pentru că și-a amintit brusc că sala de evenimente nu are nevoie de autorizație PSI, ci de negație ISU. Redăm mai jos discuția.

Sorin Faragau: Voiam să vă spun că spațiul nu se încadrează pentru autorizarea PSI, se încadrează pentru negație. Se lucrează deja pentru obținerea negației. Ceea ce ni s-a cerut este deja remediat, dar nu poate fi vorba că nu avem autorizația PSI pentru că nu avem nevoie de așa ceva. Noi avem nevoie doar de negația ISU și la acest aspect se lucrează.

Reporter: Nu credeți că trebuia să obțineți negația ISU înainte să deschideți sala de evenimente?

Sorin Faragau: Aveți dreptate. Atât am vrut să vă zic că nouă ne trebuie negație ISU. Legat de articol, care este scopul? Aceste investigații le-ați făcut corect? Că după ce scrieți articolul va fi greu să dați înapoi! Să nu cumva să menționați că e vorba de alimentație publică! Dacă vreți să vă ajut cu detalii suplimentare, vă pot ajuta. Acolo nu se gătește, nu este restaurant. Administratorul nu este domnul Rus și nu aș vrea să fie afectat într-un fel de activitatea pe care eu o desfășor acolo. Nu este sala lui de evenimente. El este proprietar și are o sală, un spațiu care nu este pentru evenimente. Eu am primit acest spațiu să-l utilizez, cu titlu gratuit, printr-un contract de comodat. Nu are legătură cu meseria pe care o practică, pentru că el nu organizează absolut nimic.

La scurt timp de la discuția cu Sorin Faragau, care a încercat să ne intimideze în repetate rânduri, polițistul Nicolae Rus ne-a contactat.

Nicolae Rus: Sala este a fratelui meu și figurează pe numele meu, deoarece fratele meu nu a reușit să vină în România din cauza pandemiei până acum. El este în america și nu a reușit să vină să facem actele. Sala a fost construită din fondurile pe care el mi le-a trimis și el este proprietarul în fapt, dar figurează pe numele meu până când rezolvăm situația.  Decizia de a demara construcția sălii a fost a lui, nu a mea și este în curs de autorizare. Practic, primele demersuri legale de a obține autorizația s-au făcut în anul 2019. Birocratic vorbind, întradevăr nu există autorizație de construcție, dar este în curs de autorizare.

Reporter: Cu toate acestea, din punct de vedere legal, autorizația de construire trebuia să fie obținută înainte de începerea lucrărilor.

Nicolae Rus: Da, așa este. Decizia nu a fost a mea să încep lucrările și nu le-am făcut eu. Eu sunt proprietarul din acte, dar v-am spus, fratele meu este proprietarul în fapt. În legătură cu ce s-a întâmplat acolo, fiind într-un loc izolat, eu am găsit o soluție să i-o dau unui băiat care și-a manifestat interesul și dorința de a avea grijă de ea. Eu i-am cerut să o conserve și avem un contract de comodat prin care el își asumă ce se întâmplă acolo. Eu nu am organizat niciodată nimic și nici nu voi organiza. Suprafața pe care el o folosește, pentru că am văzut că a făcut ceva evenimente, cu ghilimelele de rigoare, din câte știu eu, este mai mică decât suprafața cerută de lege pentru autorizare. Practic, el trebuia să obțină o negație de la ISU, nu o autorizare. Construcția, așa cum a fost gândită ea, are trei ieșiri de siguranță, are un bazin de apă în față, deci din punctul acesta de vedere nu cred că a fost pusă viața cuiva în pericol.

Cât despre faptul că fosta sa soție Ana Loredana Rus este polițist local în cadrul Direcției Poliția Locală Florești, în Compartimentul Disciplină în Construcții, Nicolae Rus a afirmat că acest lucru nu i-a adus niciun avantaj în construirea imobilului fără autorizație, deoarece cei doi nu au avut o relație prea bună în ultimul timp.

„Ea este fosta mea soție, că suntem divorțați. Inițial, ea a lucrat în Compartimentul de Ordine Publică, apoi a fost la Mediu, apoi nici nu mai știu pe ce a lucrat sau ce lucrează. Acum cred că face ceva secretariat. Între mine și ea nu au existat niciodată discuții în legătură cu ce fac eu sau fratele meu pentru că nu am avut o relație bună, din acest motiv am și divorțat. Ea nu a avut cunoștință de această construcție, mai ales că la vremea respectivă, chiar dacă eram căsătoriți, banii nu proveneau din casă, din salarii, erau pur și simplu bani trimiși din America prin transfer bancar”, a transmis Nicolae Rus.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.