Un cetăţean din comuna Bistriţa-Bîrgăului a dat în judecată administraţia locală pentru sistarea unui proiect de amenajare a unei platforme comunale pentru colectarea gunoiului de grajd. Pe lângă probleme de mediu, omul reclamă şi probleme juridice cu privire la teren, acesta susţinând că primăria nu ar fi proprietar de drept al suprafeţei în cauză.


NiculaieTurja susţine că Primăria Bistriţa-Bîrgăului apare ca proprietar în acte pe un teren din zona Simegea, care a aparţinut părinţilor săi. După decesul acestora, terenul a fost împărţit între fraţi, fără însă să fie făcute modificările de rigoare în Cartea Funciară. O parte din terenul în cauză a ajuns în posesia unei nepoate care la un moment dat l-a vândut unui pădurar din comună, contra sumei de 2.300 lei. După o perioadă de timp, pădurarul l-a înstrăinat Primăriei Bistriţa-Bîrgăului.

Turja spune că a aflat doar de puţin timp de intenţia administraţiei locale de a realiza o platformă pentru colectarea gunoiului de grajd, când au început de fapt lucrările şi atunci şi-a dat seama că terenul pe care va fi implementat proiectul este cel care a aparţinut părinţilor săi.

„Nepoata mea l-a vândut pădurarului Grigore Rus. Au făcut un contract de mână. Nu demult am aflat că pădurarul l-ar fi vândut primăriei. Am fost la OCPI să cer acte, dar nu mi-au dat. Dar mă duc să fac o solicitare în scris. Deocamdată am o schiţă a terenului pe care se construieşte platforma, în care primăria apare ca proprietar şi al terenurilor învecinate. Dar nu se poate să fie, acolo sunt terenuri ale oamenilor, inclusiv eu, şi nu are acordul nimănui. Eu nu am nimic că nepoata a vândut terenul, dar nu vreau groapa acolo. Mă deranjează şi am strâns semnături. Ajungem să plătim gunoiul de grajd. Şi nici nu ştiu pentru cine a făcut proiectul acesta, că oamenii din comună nu mai au multe animale. Şi au găsit terenul acesta chiar în vârful Simegii… Am fost şi la Garda de Mediu, dar ei spun că primăria are toate avizele, şi de la Mediu şi de la Apele Române. Eu nu înţeleg cum a devenit primăria proprietar tabular pe suprafaţa aceea, când la Cartea Funciară proprietari au fost înscrişi părinţii mei, după ce au moştenit de la bunicii mei”, spune Niculaie Turja.

 

Vrea stoparea lucrărilor şi revendică terenul

Potrivit documentaţiilor depuse la Judecătoria Bistriţa, Niculaie Turjasolicităradierea dreptului de proprietate înscris pe comuna Bistriţa-Bîrgăului pentru suprafaţa de 2476 m.p. şi revenirea terenului la cartea funciară din care a fost transcris, plus redarea terenului „în deplină proprietate şi liniştită posesie”.

De asemenea, pe calea unei ordonanţe preşedinţiale, Turja cere sistarea lucrărilor demarate de administraţia locală din Bistriţa-Bîrgăului „până la soluţionarea dosarului de fond, în care va fi clarificat dreptul de proprietate asupra terenului.

„Subsemnatul reclamant sunt moştenitorul proprietarilor tabulari, înscrişi în cartea funciară cu dreptul de proprietate pentru suprafaţa de teren în litigiu. Această suprafaţă de terene de 2476 mp a aparţinut autorilor mei şi face parte dintr-un trup mai mare de teren. Pârâta comuna Bistriţa Bîrgăului şi-a înscris dreptul de proprietate în cartea funciară nr. 27409 a UAT Bistriţa Bîrgăului, pentru terenul în litigiu în baza unui plan de situaţie întocmit, plan ce nu cuprinde identificarea tabulară a terenului şi nici vecinătăţile reale.

Motivat de faptul că terenul în litigiu nu se învecinează cu terenul proprietatea pârâtei ci cu un alt teren, proprietatea subsemnatului, iar titlul în baza căruia s-a întabulat pârâta nu-mi este opozabil, am formulat o acţiune de drept comun având ca obiect revendicare imobiliară şi radiere a pârâtei din cartea funciară. (…) Deşi terenul în litigiu îmi aparţine, pârâta a demarat efectuarea unor lucrări pentru amenajarea unei gropi de gunoi pe acest teren, fără a-mi cere acordul şi cu consecinţe grave pentru mediul înconjurător”, arată Niculaie Turja în documentul depus la instanţă.

 

Primăria Bistriţa-Bîrgăului: Este proprietatea noastră tabulară

De cealaltă parte, Primăria Bistriţa Bîrgăului cere instanţei respingerea acţiunii, întrucât „în favoarea reclamanţilor nu există aparenţa unui drept, imobilul asupra căruia se solicită a se sista lucrările este proprietatea noastră tabulară. (…) Pe cale de consecinţă, beneficiem de prezumţia dreptului de proprietate. De asemenea, prin înscrierea în cartea funciară, o persoană se bucură de efectul achizitiv (…)

De asemenea, nu rezultă că reclamantul ar fi solicitat o rectificare a cărţilor funciare şi o repoziţionare şi/sau actualizare areolară a imobilelor proprietate a subscrisei şi a reclamantului”, arată reprezentanţii Primăriei Bistriţa-Bîrgăului în întâmpinarea depusă la dosar.

Vasile Laba

Vasile Laba: terenul l-am primit prin donaţie

În acelaşi context, primarul comunei Bistriţa-Bîrgăului, Vasile Laba, susţine că toate actele sunt legale, inclusiv cele de proprietate asupra terenului pe care este amenajată platforma de gunoi.Edilul spune că primăria a intrat în posesia terenului în urma unei donaţii făcută de pădurarul Grigore Rus.

„Noi suntem proprietari, terenul l-am primit prin donaţie. Să vină domnul Turja cu extras de carte funciară dacă susţine că e terenul lui. Omul probabil, cel puţin eu aşa am auzit, este supărat că nu s-a cumpărat teren de la el. Proiectul, noi l-am demarat prin Ministerul Mediului care a fost afişat, au fost făcute toate informările conform procedurilor legale, inclusiv prin mass media, dar şi la nivelul localităţii. În timpul procedurilor, nu a fost depusă nicio contestaţie. Locaţia respectă şi normele de mediu, fiind la mai bine de jumătate de kilometru de râu, la mai bine de un km de casă. Noi ne-am gândit să punem în practică acest proiect în condiţiile în care sunt o serie de cetăţeni care au gospodăriile pe malul apei şi au animale, şi nu e voie. Gunoiul se va duce pe platforma respectivă şi când e nevoie pentru lucrările de agricultură, oamenii îl vor transporta pe ogoare. Pentru transportul gunoiului pe terenurile oamenilor, noi avem achiziţionate utilaje. El a mai reclamat şi un vecin, pentru că se simt mirosurile de la gunoiul de grajd. Ieri au fost cei de la Mediu acolo. S-a ţinut de reclamaţii toată viaţa”, a declarat pentru Gazeta de Bistriţa, primarul Vasile Laba.

Edilul spune că lucrările sunt aproape de finalizare, urmând să fie făcut bazinul vidanjabil şi perdeaua de vegetaţie. Termenul final este 31 mai, potrivit primarului Laba. Acesta spune că anterior demarării lucrărilor, administraţia locală a achiziţionat şi utilajele necesare prevăzute în proiect.

 

Proiect de circa 1,5 milioane lei

Primăria Bistriţa Bârgăului este singura administraţie locală din judeţ care are în implementare un proiect privind controlul integrat al poluăriicu nutrienţi. În fapt, la Bistriţa Bârgăului va fi amenajată o platformă comunală pentru depozitarea gunoiului de grajd, dar vor fi achiziţionate şi o serie de utilaje necesare transportului şi gospodăririi gunoiului de grajd.

Valoarea proiectului este de 1,495 milioane lei, din care cofinanţarea Primăriei Bistriţa Bârgăului este de doar 74.751 lei, finanţarea fiind făcută de Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, în urma unui împrumut la Banca Mondială.

Sunt achiziţionate o serie de utilaje:un încărcător frontal, un tractor, o cisternă vidanjă, două remorci şi o maşină de împrăştiat gunoiul, valoarea achiziţiilorfiind de aproximativ 530.000 lei

Celelalte fonduri vor fi folosite pentru amenajarea platformei comunale pentru depozitarea gunoiului de grajd. Probabil că şi această parte din proiect ar fi fost finalizată dacă nu apăreau încurcături birocratice.

Iniţial, primăria condusă de Vasile Laba a vrut să amplaseze această platformă pe o păşune comunală care se afla însă pe teritoriul cadastral de la Tiha Bârgăului. Fostul primar de la Tiha nu a acordat avizul de construcţie, iar proiectul a fost blocat temporar.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.