Poliţiştii din Timiş au demarat verificări, luni, 7 aprilie, după ce au aflat despre existenţa unor imagini în care un copil şi-ar ameninţa o colegă cu o foarfecă, la o şcoală din comuna Peciu Nou.

IPJ Timiş anunţă, luni, că a demarat verificări la o şcoală din comuna Peciu Nou, în urma unor informaţii privind existenţa unor imagini video care ar înfăţişa o posibilă situaţie conflictuală şi ameninţare.

”Un elev în vârstă de 13 ani, al unei şcoli din comuna Peciu Nou, ar fi fost filmat în timpul pauzei ţinând în mână o foarfecă îndreptată spre o colegă de clasă, de aceeaşi vârstă, în timp ce discuta cu aceasta”, au transmis poliţiştii.

Agenţii Secţiei 4 Rurale Peciu Nou s-au sesizat din oficiu şi s-au deplasat la unitatea de învăţământ pentru efectuarea de verificări, în vederea stabilirii întregii situaţii de fapt.

Citește și: Peste 18.000 de pașapoarte, emise anul trecut de serviciul de resort din Bistrița-Năsăud

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.