Un cadru didactic bistritean încearca mai bine de 15 ani sa primeasca o locuinta din fondul locativ al Primariei Bistrita. Toate demersurile întreprinse de acesta au fost în zadar. Niciun oficial nu a invocat o baza legala prin care sa i se respinga cererea, dar nici nu a facut nimic favorabil pentru acesta.

Multi dintre noi ne întrebam adeseori cât timp ar trebui sa asteptam tot soiul de aprobari din partea administratiilor locale daca, neavând o locuinta proprietate personala si am locui cu chirie, am fi în situatia ca saptamâna urmatoare sa parasim „domiciliul”.

E destul de greu sa facem un exercitiu de imaginatie, dar exista oameni care traiesc clipa de clipa aceste situatii. O asemenea persoana este un cadru didactic bistritean, profesor de matematica, Iustin Pop.

Un periplu ce poate fi al oricui

Ca noi toti, profesorul Iustin Pop nu are o biografie simpla. S-a nascut pe la 1946, într-un satuc din judetul nostru, provine dintr-o familie de tarani cu sapte copii dintre care el, „mijlocasul”, cum însusi îsi spune, era singurul baiat. A urmat cursurile scolare în sat si la Teaca, procurându-si banii necesari, în mare parte prin munca depusa în timpul vacantelor. Catre apropierea finalizarii studiilor medii i se propune, dupa „moda vremii ”sa urmeze Scoala de Ofiteri de Securitate. Ajunge la scoala respectiva, dar realizeaza ca nu e ceea ce si-a dorit si cu ajutorul unui medic reuseste sa evite o cariera în care nu-si dorea sa intre. Nu era un lucru simplu, mai ales în acei ani si opteaza pentru o cariera didactia. Este admis la Institutul Pedagogic de trei ani, sectia matematica, la fara frecventa, dar dupa doi ani în care lucreaza ca suplinitor si învata, renunta la institut si intra la facultate, urmând acelasi profil – matematica – dar la zi. În timpul vacantelor munceste orice, de la munca necalificata în I.A.S.si pâna la cea de chelner în localuri, bani sa iasa.

La un an dupa terminarea facultatii se casatoreste si se este repartizat în Cehu de Napradea, judetul Salaj. În 1981 dupa ce din casatorie apare si un copil, divorteaza apoi se recasatoreste cu fosta sotie, dar neputând convietui împreuna cu socri, în 1986 se muta în Bistrita unde se afla si azi.

Desi pe scurt prezentata, se poate vedea ca n-a fost o viata chiar obisnuita, dar calvarul abea acum începe.

Cum sa-ti gasesti o casa

Dupa evenimentele din decembrie 1989, profesorul Pop începe demersuri, ce se vor dovedi a fi nesfârsite, pentru a-si procura un adapost al sau. Solicita acest lucru Inspectoratulu Scolar Judetean Bistrita-Nasaud si Primariei Bistrita. Se duce de mai multe ori în audienta la primarul de atunci, Mihai Toniuc, pe la alti responsabili ai vremii, dar este sistematic refuzat, mai politicos ori mai putin politicos. În acest timp cineva, cum ar fi M.Pascu sau B.Ileana primesc locuinte. Ce poate fi mai stresant, când doar tu esti refuzat sistematic? Tot în aceasta perioada, de pe la parterul unor blocuri se restrâng asociatii de locatari, iar spatiile respective iau destinatii doar de primarie stiute. În acest timp, profesorul Pop este chemat de un anume domn Ratiu, din cadrul primariei, pe str. Liviu Rebreanu la nr. 20 si i se propune o locuinta la aceasta adresa, locuinta cu o camera, în spatele unei curti, încalzita cu lemne, într-o stare jalnica. Desigur, „oferta” este refuzata.

Periplul continua cu alte audiente si cereri la institutii ierarhic mai bine postate. Asa se ajunge la Prefectura, la prefecti la subprefect, la liderii judeteni ai partidelor politice si chiar la presedintele tarii cu mai multe mandate, Ion Iliescu, prin anul 2003. Care credeti ca a fost rezultatul? Niciun rezultat, a ramas tot fara casa.

A urmat un alt drum – audiente la deputatii si senatorii locali – Ioan Oltean, Radu Moldovan,Ovidiu Cretu ,Viorel Pupeza – dar vorba domnului profesor „rezultate zero”. Într-o audienta la penultimul primar, Vasile Moldovan, profesorul a trecut la „amenintarea”ca se va adresa forurilor superioare de la Bucuresti. Fostul primar a raspuns vizibil iritat: „Adreseaza-te, tot la mine vine cererea…”, apoi a vorbit ceva mai frumos. Probabil si-a amintit ca vin alegerile. În 31 martie a.c. a mai facut o încercare la actualul presedinte al României, Traian Basescu, de la care mai asteapta raspuns înca. S-a mai adresat cu cazul sau si la aproape toate posturile de televiziune din tara, tot fara nici un rezultat.

Contactat telefonic primarul Ovidiu Teodor Cretu, a decloarat pentru Gazeta de Bistrita ca are cunostinta despre acest caz. Ovidiu cretu a precizat ca a fost deja contactat de profesorul Iustin Pop si ca i-a explicat acestuia situatia în care se poate rezolva cazul sau. Primaria nu dispune de locuinte sociale pâna anul viitor. Chiar si atunci situatia sa nu va fi una privilegiata, criteriile fiind stabilite de consiliul local, functie de situatia celor care solicita astfel de locuinte. În opinia primarului, cererea lui Iustin Pop se situeaza tot undeva în coada listei de prioritati, sanse mai mari având familiile cu 4 – 5 copii. Despre locuintele ANL nici nu se pune problema, fiind de baza criteriul vârstei (n.r – solicitantii trebuie sa aiba vârsta de maxim 35 de ani ). Sperantele unei rezolvari a cazului se prelungesc astfel pâna spre anul 2010.

Din corespondenta catre petentul Pop Iustin

Dupa antetul de rigoare si formulari tipizate, într-unul din raspunsurile primariei se spune: „Primaria municipiului Bistrita se confrunta la momentul actual cu o criza acuta de locuinte neputând onora cele peste 3200 cereri pentru spatii de locuit…” (nr.28 din 16.02.1993, primar Mihai Toniuc); „Urmare a scrisorii dumneavoastra, adresata Presedintelui României, dl Ion Iliescu, si înaintata M.A.I., înregistrata la Prefectura … va comunicam … pentru perioada cât activati ca profesor în Bistrita puteti beneficia de locuinta de serviciu (…) Conducerea Prefecturii a informat I.S.J. despre situatia dumneavoastra (…) Sugeram ca oportun sa consultati ofertele B.C.R., C.E.C. (…)” (nr.VII/666/13.102003, Prefect Viorel Pupeza).

„Dumneavoastra trebuie sa depuneti, în completarea cererii, la Directia Fond imobiliar actele înscrise în lista anexata si fisa locuintei pe care vi le trimitem…” (Nr.71519/22.12.2006, Dir. Executiv Marina Vasile).

Corespondenta purtata de profesorul Iustin Pop cu autoritatile locale, si nu numai, este deosebit de bogata, fiind purtata pe parcursul a mai bine de 15 ani. Revolta si istovirea domniei sale îl face sa recurga în exprimare si la expresii mai tari, cum ar fi „…miroase a fascism…”, de exemplu.

Alexandru Tohati

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.