Un bărbat din Bistrița-Năsăud a fost chemat în instanță după ce ani la rând și-a violat fata, lăsând-o și gravidă.

Violurile au început în 2010, când aceasta a rămas în grija sa, după ce soția se separase de el. Fata nu avea atunci nici 14 ani, potrivit adevarul.ro.

Tânăra, cu domiciliul în Timiș la momentul actual, a rupt tăcerea după ce tatăl său a amenințat că îi va omorî fiica.

„Deoarece a simţit copilul mişcând (…) a fost dusă de tatăl său, inculpatul L. D., la o clinică, la un control ginecologic, moment în care s-a stabilit că era însărcinată, iar sarcina era prea avansată fiind nevoită să păstreze copilul. Potrivit declaraţiei persoanei vătămate, în acel moment inculpatul i-a cerut să nu spună nimănui despre raporturile sexuale pe care le-au avut împreună întrucât ar face de ruşine întreaga familie, fiind astfel învăţată de L. D. ce anume să spună tuturor rudelor pentru a găsi o justificare pentru sarcina constatată”, a reţinut Tribunalul Timiş (rolii.ro) din declaraţiile fetei în încheierea penală 172C/2020.

Adolescenta a născut fiica în anul 2011, iar pe certificatul de naștere, în dreptul numelui tatălui, nu a fost trecut nimeni.

După ce a devenit mamă, fata, tatăl şi bebeluşul au ajuns să locuiască împreună cu mama copilei abuzate şi cei doi fraţi minori ai acesteia, într-un sat din judeţul Bistriţa Năsăud.  

Individul a continuat să întreţină relaţii sexuale cu fiica până după împlinirea vârstei de 18 ani, mai exact până în anul 2017.

„Persoana vătămată a mai precizat că şi-a început viaţa sexuală normală cu un alt bărbat în jurul vârstei de 17 ani, iar la aproximativ 21 de ani a plecat din localitatea Bistriţa în mun. Cluj-Napoca, iar apoi în mun. Timişoara, lăsând-o pe minora L. A. B. cu tatăl său – inculpatul L. D. – care este în acelaşi timp şi tatăl persoanei vătămate”, se mai arată în considerentele încheierii penale citate.  

În decembrie 2018, tânăra a mai născut o fetiţă, rezultată ca urmare a relaţiei de concubinaj pe care  o începuse cu celălalt bărbat. Plângerea pentru tragerea la răspundere penală a tatălui a făcut-o tot în 2018, când tatăl a ameninţat-o cu violenţe asupra fiicei rezultate din incest, spunându-i chiar că o va omorî dacă nu se întoarce acasă. Între timp însă, tânăra a reuşit să-şi ia fetiţa de la tată, iar cercetările au continuat. 

Din cuprinsul declaraţiilor date în calitate de suspect, bărbatul a recunoscut că în anul 2010 a început să întreţină relaţii sexuale cu fata, în timp ce se aflau în Bistriţa. A precizat că raporturile sexuale aveau loc la intervale de trei săptămâni, o lună, două luni, trei luni sau chiar o jumătate de an, iar în total, în perioada 2010-2017, între cei doi au avut loc aproximativ 20 de astfel de raporturi sexuale, dar că  acestea ar fi fost consimţite de fată.  

A mărturisit că soţia sa, mama fetei abuzate, ştia încă din anul 2010 de relaţia dintre cei doi, fiind chiar surprinşi de aceasta în timp ce aveau contact sexual, moment în care femeia şi-ar fi bătut fiica minoră, fapte negate de mamă şi care nu coincid cu cele relatate de tânăra violată, care le-a povestit anchetatorilor că mama sa a aflat despre abuzuri abia în 2017. 

Citește continuarea AICI.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.