Ghinion pentru un bistrițean care a scos bani de pe card și a pierdut suma chiar în fața bancomatului, înainte să apuce să se bucure de ea.
Suma a fost găsită de o femeie din Poiana Ilvei și deși a fost pierdută de mai bine de o lună, încă nu a fost revendicată.
O femeie din Poiana Ilvei a găsit acum mai bine de o lună, mai exact în 14 octombrie, în fața bancomatului amplasat la intrarea în magazinul Kaufland de pe Calea Moldovei suma de 500 de lei. Suma a fost retrasă de un bistrițean de pe un card emis în străinătate și pierdută la scurt timp după.
Aceasta a ajuns la Inspectoratul de Poliție Județean și deși a fost pierdută acum o lună, încă nu a fost revendicată.
În 9 noiembrie o altă femeie din Bistrița a găsit, pe jos, în fața Școlii Generale nr. 1 din Bistrița, de pe strada Împăratu Traian o altă sumă de bani. Și suma respectivă a ajuns pe mâinile polițiștilor, care așteaptă proprietarii să revendice banii.
„Dacă ați pierdut bani în Bistrița (strada Calea Moldovei sau Împăratu Traian) sunteți așteptați la sediul Poliției din municipiul Bistrița ca să vă recuperați paguba sau la numărul de telefon 0758237605”, transmite IPJ BN.
Citește și: Vânzarea de petarde în Bistrița, interzisă. Primarul Ioan Turc: Vrem atmosferă de sărbătoare, nu de front