Un bărbat, de 53 de ani, din Rebrișoara și un altul, în vârstă de 48 de ani, din Dumitra, cercetați pentru infracțiunile de ”punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat”, respectiv ”conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, în urma unor acțiuni efectuate de polițiști pentru prevenirea și combaterea traficului și consumului de droguri, a infracțiunilor cu violență și la regimul rutier.

Bărbatul din Rebrișoara a fost depistat în timp ce conducea un autoturism de teren cu numere de Franța, pe Drumul Comunal Gersa, iar în urma verificărilor s-a constatat că autovehiculul nu figura ca fiind înmatriculat. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

În cazul bărbatului din Dumitra, conducător al unui autoturism care circula pe DN 17C, prin Dumitra, rezultatul testării etilotest a fost 0.74 mg/l alcool în aerul expirat, fiindu-i recoltate probe biologice, în vederea determinării alcoolemiei.

Totodată, în cadrul acțiunilor de ieri, pentru neregulile de natură contravențională constatate la regimul rutier, dar și conform Legii 61/1991, polițiștii au aplicat 86 de sancțiuni în cuantum total de 13.240de lei. Suplimentar, au fost  reținute 2 permise de conducere și au fost retrase 2 certificate de înmatriculare. 

La acțiunile desfășurate au participat jandarmi și polițiști locali.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.