Un bărbat care avea un dispozitiv exploziv în valiză a fost arestat pe un aeroport din Pennsylvania, au anunţat miercuri autorităţile americane.
„Dispozitivul a fost detectat în timpul unui control de rutină al bagajelor de cală, la aeroportul Lehigh Valley International”, a precizat Administraţia americană pentru securitatea transporturilor (TSA) într-un comunicat preluat de AFP.
„Valiza a declanşat alarma când a intrat în aparatul de control al bagajelor”, determinând un agent să-i inspecteze conţinutul, a detaliat aceeaşi sursă.
După examinarea acestui dispozitiv de formă circulară, ascuns în dublura valizei, poliţia federală a stabilit că este, într-adevăr, un dispozitiv exploziv sub formă de pulbere, care ar putea corespunde unei substanţe folosite la artificii, potrivit plângerii depuse de FBI.
Bagajul mai conţinea o butelie cu butan, un gaz folosit în principal drept combustibil, o brichetă, precum şi o ţeavă cu reziduuri de pulbere albă, a precizat FBI în documentul judiciar.
Suspectul, identificat de către poliţie ca Mark Muffley, 40 de ani, urma să ia un zbor spre Orlando, în Florida.