În ultimii ani, ultranaționalismul a cuprins o mare parte din societatea românească, în special după ce AUR a ajuns să aibă reprezentanți în Parlament. Privind în ograda noastră, mai exact spre Cluj, acest curent foarte toxic pentru societate se extinde în liniște, fără a fi băgat în seamă de partidele care sunt la conducere. Colac peste pupăză, nici primarului din Cluj-Napoca nu-i prea pasă de faptul că are un șef la Biroul de învățământ și cultură care ar vrea să ridice o statuie în centrul Clujului cu generalul Ion Antonescu.

Pentru a înțelege mai bine în ce situație ne aflăm, trebuie să definim termenul de ultranaționalism, promovat, din păcate, de multe asociații și partide, direct sau indirect. În esență, ultranaționalismul este rasist, legitimându-se prin relatări misticizate ale trecutului și ale perioadelor mărețe din istorie (AUR este cunoscut pentru veșnicile discursuri în care îl pune pe un piedestal pe Ștefan cel Mare și Sfânt). Mai mult, acest naționalism exagerat și extremist care preamărește superioritatea națională duce, în cele mai multe cazuri, la o degenerare a realității în care istoria este concepută ca o luptă dintre națiuni.  Pentru aceștia atât națiunea, cât și statul au conotații mitice.

În Primăria din Cluj-Napoca, șeful Biroului pentru învățământ, cultură, culte, sport și societate este Țene Ioan Vasile, funcționar public ce a scris numeroase articole instigatoare la ură împotriva comunităților sexuale, religioase și etnice. Țene a spus în repetate rânduri că inamicii statului român sunt grupurile etnice și religioase, valori promovate de organizația fascistă Garda de Fier și de Ion Antonescu ( și evident, de către Partidul Nazist în timpul celui de-al Doilea Război Mondial). Potrivit statutului funcționarilor publici, aceștia  au obligația să se abțină de la orice faptă care ar aduce un prejudiciu persoanelor fizice sau juridice, lucru pe care Țene Ioan îl ignoră cu desăvârșire, iar Primăria Cluj-Napoca închide ochii cu bună știință la acest lucru.

De-a lungul timpului, Țene Ioan a spus că Ion Antonescu a avut o contribuție imensă la apărarea creștinătății, fiind un mare conducător „de oaste românească.” Mai mult, el a precizat că acea criză a refugiaților din 2015 nu reprezintă altceva decât o invazie musulmană organizată, iar drama de la clubul COLECTIV este „expresia asumării în țara noastră a unei sărbători satanice.”

Ionuț Țene, „dacul neînfricat” care a luptat pentru ca o stradă, denumită după una dintre cele mai cunoscute figuri legionare, să-și păstreze numele

În urmă cu ceva ani, Clujul a ajuns într-un raport al Departamentului de Stat al Statelor Unite în ceea ce privește drepturile omului, mai exact în subsecțiunea dedicată antisemitismului, din cauza numelui unei străzi. Mai exact, este vorba despre denumirea străzii Radu Gyr din Cluj-Napoca. Acesta a fost un poet, dramaturg, eseist, ziarist român și politician de extremă dreaptă, legionar fascist, iar Institutul Elie Wiesel pentru Studiul Holocaustului din România a cerut în repetate rânduri redenumirea străzii.

Șefului biroului pentru cultură din Cluj-Napoca, Ionuț Țene, a reacționat imediat și a făcut o petiție publică ce a strâns peste 6.000 de semnături pentru ca numele străzii să nu fie schimbat. Un site care-l preamărește pe Țene a scris că el „a zdrobit încercările marxiștilor culturali de a perverti memoria unor eroi naționali anticomuniști.” Printre semnatarii petiției se numără, de altfel, actorul Dan Puric, cunoscut pentru opiniile sale fantasmagorice. 

La începutul anului 2022, USR PLUS a depus o interpelare la Primăria Cluj-Napoca prin care a cerut redenumirea străzii Radu Gyr, în condițiile în care, potrivi OUG 31/2002, este interzisă existența organizațiilor și simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob și a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni contra păcii și omenirii. Mai mult, în 2017, chiar primarul Emil Boc a retras de pe ordinea de zi proiectul prin care urma să fie schimbat numele străzii Radu Gyr, invocând „societatea civilă” care i-a cerut acest lucru, în umbră fiind Ionuț Țene. Reamintim că  Radu Gyr a fost condamnat la 12 ani și 5 luni pentru crime de război ( potrivit dosarului 40.012, vol 10/2).

Cu toate acestea, conform Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoriei Exilului Românesc, cu privire la încadrarea denumirii străzii Radu Gyr în prevederile OUG nr.31/2002, nu există nicio informație care să poată fi interpretată în sensul încadrării fără echivoc a denumirii străzii în prevederile ordonanței. De asemenea, Radu Gyr a fost reabilitat de Tribunalul București în baza dispozițiilor Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989.

Și reprezentanții Universității Babeș-Bolyai au menționat faptul că din sursele documentate studiate, „nu avem la cunoștință” despre existența unor sentințe judecătorești conform cărora Radu Gyr să se încadreze la art 2 lit. C) din OUG nr.31/2002, care stipulează că „prin persoana vinovată de săvârșirea unor infracțiuni contra păcii și omenirii se înțelege orice persoană condamnată definitiv de către o instanță judecătorească română sau străină, printr-o hotărâre recunoscută potrivit legii, pentru una sau mai multe infracțiuni contra păcii și omenirii, precum și orice persoană condamnată de către o instanță penală internațională pentru crime de război sau crime împotriva umanității.”

De asemenea, Țene, cel care deține napocanews.ro, își propaga ideile legionare fără a ține cont de răul pe care îl face societății clujene. Mai mult decât atât, este un propagandist al ideilor de la Kremlin, lăudând de foarte multe ori președintele rus. Într-un articol semnat chiar de el, Țene spune că atunci când Ucraina și NATO vor câștiga războiul cu Rusia, iar la Moscova va fi instalat un președinte democrat, ce „va semna contracte grase cu bănci și corporații aducătoare de profit și bunăstare”, atunci se va putea vorbi despre negocieri și pace. El s-a pozat în uniformă de cetnic ( Numele „cetnic” a fost folosit de unele grupuri de gherilă care au acționat în perioada de până la primul război mondial. În timpul celui de-al doilea război mondial, cetnicii se supuneau autorității guvernului în exil al Regatului Iugoslaviei), iar pe banii clujenilor dezinformează și își expune punctele de vedere xenofobe.

Partidul AUR, vârful de lance al micilor partide și asociații ultranaționaliste din România

În altă ordine de idei, formațiunea politică ce promovează ideile de extremă dreapta este Alianța pentru Unirea Românilor (AUR), înființat pe 19 septembrie 2019. Acest partid își trage seva, în mare parte, din partidele ultranaționaliste existente deja în România. Printre acestea, Partidul Noua Dreaptă a influențat cel mai mult virtuțiile și principiile generale ale AUR. Mai exact, ambele partide promovează fundamentalismul creștin, având în prim plan mesaje antisistem, homofobe, xenofobe și antisemite. Mai mult decât atât, ambele partide susțin unirea Republicii Moldova cu România și recuperarea teritoriilor controlate în timpul României Mari.

Una peste alta, legăturile dintre liderul AUR, George Simion, și Noua Dreaptă, datează încă din 2009, când era conducătorul liderul mișcării „Noii Golani”. Atunci s-a organizat la București o manifestație împotriva regimului comunist de la Chișinău.

Reamintim că Noua Dreaptă are o vechime de peste 20 de ani, fiind înregistrat la început ca ONG, definindu-se ca o structură militantă, radicală și creștin-ortodoxă, pro legionară. Mai mult decât atât, în 2015, când a devenit partid, Noua Dreaptă și-a schimbat stema, păstrându-și doar fundalul verde.

Pentru o mai bună înțelegere, culoarea verde, ca fond, amintește de simbolul organizației Noua Dreaptă (crucea celtică- folosită de grupurile de extremă dreaptă, fiind un simbol extrem de vechi. De asemenea, emblema Partidului Noua Dreaptă imită emblema Partidului Național Democrat din Germania).

Un lucru despre care majoritatea opiniei publice nu știe și care apare pe unele site-uri ce promovează Partidul Noua Dreaptă, este simbolul  Ecoul –„((( )))”-, utilizat de către extremiștii de dreapta pentru a marca apartenența unei persoane sau entități la comunitatea evreiască. Într-un articol de pe site-ul incorectpolitic.com apare chiar în titlu simbolul „((( )))”, în care este lăudat Codrin Goia, președintele Partidului Noua Dreaptă, un personaj foarte controversat, iar cuvântul „presă” este marcat de simbolul mai sus menționat. În această vară, la mitingul pentru Familie organizat la Cluj-Napoca, la o zi după marșul LGBTQ, asociația Comunitatea Identitară, condusă tot de Codrin Goia, i-a îndemnat pe cei prezenți să solidarizeze cu lideru lor, precizând că „atâta timp cât mai există drepți în cetate, Dumnezeu va fi milostiv”, precizând că „România nu-i Sodoma.” Liderul Noua Dreaptă a rupt, în fața oamenilor prezenți la protest, steagul Uniunii Europene, precizând că Occidentul a adus doar rău României. Pe pagina sa de Facebook postează imagini cu biserici și importante clădiri istorice românești, fără a face referire nicidecum la apartenența sa la partidul și asociația pe care le conduce.

Codrin Goia este absolvent al Facultăţii de Istorie din cadrul Universităţii Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și este angajat în cadrul unei firme private şi nu a mai fost afiliat politic până acum. Legăturile sale cu Asociația Comunitatea Identitară sunt evidente, în condițiile în care este o „enclavă” a partidului Noua Dreaptă. Pe site-ul oficial al asociației sunt numeroase articole anti-Europa, anti-NATO și anti-migrație, îndemnând pe cei „cu dreaptă credință” să se revolte împotriva lumii moderne. În timpul pandemiei, Codrin Goia a criticat în termeni duri faptul că persoanele care se ridică împotriva restricțiilor sunt sancționate de lege și riscă să se aleagă cu un dosar penal.

„Parcă știința presupune cercetare, nu credință oarbă în ce spune guvernul și presa. Ne-am întors din nou în comunism”, a scris într-un articol pe un alt site controversat, nationalisti.ro.

Pe site-ul incorectpolitic.com, într-un articol postat pe 26 octombrie, se vorbește despre cazul Lola, o fetiță violată și ucisă de o femeie algeriană în Franța. Extremă dreaptă a confiscat acest caz, precizând că imigrația necontrolată îi lasă pe toți criminalii să intre țările europene, mai puțin Ungaria. Mai mult decât atât, în articol este specificat faptul că NATO „face bordeluri în toate țările unde își depun armatele.” Printre site-urile care promovează ideea de ură față de Occident și grupuri etnice se numără și anonimus.ro, deținut de către Diorna Langehose SRL. Potrivit descrierii siteului, „numitorul comun este apărarea interesului național, a adevărului istoric și a moștenirii culturale românești”, iar la date de contact apare adresa de mail a lui Cristian Pătrașcu, fondatorul siteului, ce are cont atât pe Facebook, cât și pe VKontakte.com, site rusesc.

Nici partidul AUR nu este departe de astfel de mesaje de ură, în condițiile în care, la fiecare protest organizat, manifestanții s-au ridicat împotriva Occidentului și a tot ce înseamnă Uniunea Europeană. Având pe ordinea de zi cuvintele „familie”, „patrie” și „credință”, partidul condus de George Simion, asemenea site-urilor despre care am vorbit, este adeptul narațiunilor pe care Rusia le-a răspândit în alte state europene. Astfel de dezinformări au ca scop să provoace instabilitate politică și discrepanțe în societatea românească. Este de actualitate faptul că unii lideri din AUR au avut, de-a lungul timpului, declarații halucinante. Unul dintre aceștia este senatorul Sorin Lavric, care anul trecut a declarat că există „trei împrejurări când priveliștea unei femei culminează în dezgust: când își face toaleta intimă, când își probează hainele în oglindă și când stă pe masa ginecologică.” Pe aceeași linie ca restul partidelor și asociațiilor de extremă dreapta, Sorin Lavric a spus într-un interviu că se vrea distrugerea națiunilor creștine și a statelor suverane și formarea unui singur supra-stat federal.

Astfel de idei întunecate, parcă desprinse din perioada dinaintea începutului celui De-al Doilea Război Mondial, promovate de fundamentaliștii creștini, adversarii Uniunii Europene și Occidentului, se propagă rapid în societatea românească, iar ura față de un anumit grup etnic și religios devine tot mai aprigă. Dacă înainte existau câteva voci care promovau ideile de extremă-dreaptă, din cauza social-media, zeci de site-uri își manifestă acum dorințele ultranaționaliste, iar găsirea unui reprezentant politic legitim, „ un salvator al neamului românesc”, este tot mai probabilă. Acest naționalism dus la extrem este un test de maturitate pentru România, în condițiile în care, la nivelul Europei, tot mai multe partide extremiste vin la putere. Rămâne să vedem dacă îl va trece.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.