Cele 14 microbuze destinate transportului elevilor au fost distribuite şcolilor din zonele rurale. Astfel, prin programul de dotare cu microbuze pe 2008 s-au distribuit în judeţul Bistriţa-Năsăud toate cele 28 de microbuze.
Potrivit comunicatului de presă, remis redacţiei de purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Bistriţa-Năsăud, Monica Buboly, „Acţiunea face parte din programul naţional de dotare cu microbuze, cu destinaţia exclusivă de a transporta elevii la cursuri sau la alte activităţi cultural-artistice organizate de şcoală”. În acelaşi comunicat se precizează şi localităţile care au beneficiat de aceste autovehicule. Acestea sunt: Rebrişoara, Ciceu-Mihăieşti, Şieu,. Reteag, Lunca Ilvei, Bistriţa Bîrgăului, Teaca, Feldru, Milaş, Rebra, Şanţ, Uriu, Parva şi Ilva Mică.
Odată cu această tranşă de microbuze a fost rezolvată şi problema transportului elevilor din comuna Lunca Ilvei. Iniţial, maşina pentru tranport şcolar a fost repartizată comunei Căianu Mic, însă din cauză că administraţia locală nu a rezolvat problema angajării unui conducător auto, a cedat microbuzul în favoarea comunei Lunca Ilvei.