Uniunea Europeană are în plan să renunțe gradual la centralele de apartament pe bază de gaze. Conform datelor furnizate de Eurostat, aproximativ jumătate din întreaga consumată în UE este dedicată încălzirii și răcirii, iar peste 70% provine din surse de combustibili fosili, cu gaze naturale predominante. În sectorul rezidențial, aproximativ 80% din consumul de energie este direcționat către încălzirea spațiilor și a apei.

A fost stabilită o interdicție pentru astfel de centrale, iar data limită pentru renunțarea la acestea este 2040, conform unui acord între Parlamentul European și Consiliul Europei.

Astfel, clădirile devin subiectul noii legislații europene care stă la baza eforturilor UE de a promova reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră cu cel puțin 55% până în 2030, comparativ cu nivelurile din 1990, și de a atinge neutralitatea climatică până în 2050.

Uniunea Europeană are ca obiectiv accelerarea instalării pompelor de căldură ca alternativă la centralele termice, având în vedere că acestea contribuie la eficiență și permit utilizarea mai extinsă a energiei regenerabile, inclusiv a celei solare.

La sfârșitul anului 2021, Europa avea aproape 17 milioane de astfel de pompe de căldură, iar noile reglementări impun o eliminare treptată a centralelor termice pe bază de gaz natural.

Noua directivă privind eficiența energetică vizează și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră cu cel puțin 55% până în 2030 și atingerea neutralității climatice până în 2050. Măsurile includ, de asemenea, obiective naționale de economisire a energiei și promovarea vehiculelor electrice, scrie stiripesurse.ro.

Trebuie eliminate până în 2040
Toate centralele de apartament pe gaze trebuie eliminate până în 2040, prevede o directivă UE. “Comisia salută acordul provizoriu la care au ajuns astăzi Parlamentul European și Consiliul pentru a reduce emisiile și consumul de energie al clădirilor din întreaga UE. Directiva consolidată privind performanța energetică a clădirilor (EPBD) va sprijini eforturile UE de decarbonizare a clădirilor în întreaga Uniune. Acesta este un domeniu în care impactul concret al ofertei ecologice europene va îmbunătăți calitatea vieții oamenilor, în locuințele și la locul de muncă, și le va reduce facturile la energie. De asemenea, acest acord va stimula independența energetică a Europei, în conformitate cu Planul REPowerEU, și va constitui un argument comercial puternic în favoarea unui sector al clădirilor mai puțin poluante în UE”, arată Comisia Europeană într-un comunicat de presă, citat de economica.net.

Directiva revizuită va stabili o serie de măsuri care vor ajuta guvernele UE să îmbunătățească structural performanța energetică a clădirilor, cu un accent special pe clădirile cu cele mai slabe performanțe, mai spune Comisia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.