Cei care încheie un contract de ucenicie la locul de muncă poate primi lunar, la cerere, din bugetul asigurărilor pentru şomaj, pentru fiecare persoană în parte, o sumă egală cu 300 lei. Ucenicia la locul de muncă este reglementată de Legea nr.279/2005, republicată, şi se adresează atât angajatorilor care doresc să organizeze activitaţi de ucenicie la locul de muncă, cât şi persoanelor interesate, cu vârsta de peste 16 ani, care doresc să se concentreze pe învăţare, pornind de la situaţii profesionale reale, concrete, cerute de practicarea unei ocupaţii.

Contractul se încheie pe durată determinată, prin care ucenicul se obligă să se pregătească profesional şi să muncească pentru şi sub autoritatea unui angajator care îi asigură plata salariului şi toate condiţiile necesare formării profesionale.
Poate încheia contract de ucenicie persoana care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii: a împlinit vârsta de 16 ani şi face demersuri pentru a-şi găsi un loc de muncă, prin mijloace proprii sau prin înregistrare la AJOFM BN, ori la furnizori acreditaţi în conditiile legii; Viitorii ucenici nu trebuie să aibă calificare pentru ocupaţia pentru care se vor pregăti. Durata contractului se stabileşte în funcţie de nivelul de calificare pentru care urmează să se pregăteasca ucenicul şi variază între 12 şi 36 luni. Poate organiza astfel de programe orice persoana juridică/fizică legal autorizată, precum şi întreprinderile familiale individuale.

Formarea profesională a ucenicului cuprinde pregătirea teoretică şi pregătirea practică sau numai pregătirea practică a ucenicului, timpul necesar pregătirii teoretice a ucenicului este inclus în programul normal de muncă, are ca rezultat dobândirea unui certificat de calificare profesională a adulţilor, iar ocupaţiile pentru care se poate organiza ucenicia la locul de muncă sunt cele cuprinse în Clasificarea ocupaţiilor din România.

Salariul ucenicului este cel puţin egal cu salariul de bază minim brut pe ţară, în vigoare pentru un program de 8 ore pe zi, respectiv de 40 de ore în medie pe săptămână. Durata timpului de muncă este de 8 ore pe zi şi 40 de ore pe săptămână, iar în cazul tinerilor cu vârsta de până la 18 ani, durata timpului de muncă este de 6 ore pe zi şi 30 de ore pe săptămână.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.