Înainte de Crăciun, polițistul Dorel Greab a fost condamnat pentru luare de mită. Acesta a fost trimis în judecată de procurori, după ce a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției și a primit o pedeapsă cu suspendare.

Pe 20 decembrie magistrații de la Tribunalul Bistrița-Năsăud au pronunțat sentința în dosarul în care a fost trimis în judecată agentul șed principal de poliție Dorel Greab, din cadrul IPJ Bistrița-Năsăud, acuzat de luare de mită, după ce acesta a încheiat cu procurorii un acord de recunoaștere a faptelor.

Instanța a admis acordul încheiat de polițist și c ondamnarea propusă de procurori, de 3 ani de închisoare cu suspendare și un termen de supraveghere de 4 ani, perioadă în care acesta nu are voie să părăsească teritoriul României fără acordul instanței. Totodată, instanța a dispus confiscarea sumelor de 1.525 lei şi 25 Euro, dar și plata cheltuielilor de judecată în valoare de 2.100 lei.

Gazeta de Bistrița a intrat în posesia motivării sentinței și vă prezintă mai multe date din acest dosar.

Potrivit documentului instanței, procurorii au arătat că, în perioada octombrie 2015 – august 2017, Dorel Greab a primit mită de 25 de ori. Cel puțin atât au putut dovedi anchetatorii.

Jumi-juma cu colegii

Astfel, din materialul probator rezultă că în luna octombrie 2015, pe când se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe DN 17, pe raza localității Maieru, Dorel Greab a oprit un o autoutilitară marca Mercedes Vito. Polițistul l-a întrebat pe șofer dacă a consumat băuturi alcoolice, aspect care nu a fost negat de conducătorul auto. Acesta consumase înainte să urce la volan bere cu alcool, concentrația alcoolică în aerul expirat ridicându-se la 0,072 g/l. Greab s-a sucit și s-a învârtit, dându-i de înțeles șoferului că trebuie să îi dea o sumă de bani ca să nu îi ridice permisul. Iar șoferul i-a dat. O sută de lei! Banii au fost băgați în buzunarul uniformei, iar șoferul a fost lăsat să plece.

În noiembrie 2016, Greab a procedat la fel. Un alt șofer care încălcase regulile de circulație a fost oprit de polițișstul Dorel Greab, dar după ce i-a remis acestuia o sumă de bani a fost lăsat să plece bine-mersi. Era de serviciu cu Sorin Gheorghe Ivan, și el anchetat pentru luare de mită.

“Deși cei doi inculpați au oprit participantul la traficca urmare a încălcării legislației rutiere, nu au întocmit procesul-verbal de constatare a contravenției, primind de la conducătorul auto o sumă de bani care nu li se cuvenea.

Astfel, din procesul verbal de redare rezumativă, a înregistrărilor ambientale din data de 13.12.2016, rezultă că cei doi inculpați, după ce opresc conducătorul auto și  nu i-au întocmit proc es-verbal de constatare a contravenției lăsându-l să plece, inculpatul Greab Dorel a luat topul cu priocesele verbale din poala lui XXXX, iar din filele acestuia a luat o sumă de bani, iar o parte din acești bani i-a dat inculpatului XXXXcare cu pumnul de la mâna drepată întredeschis i-a primit după care a ieșit din mașină.

Inculpatul Greab Dorel a ărmas în autospeciala de poliție, s-a întors spre clipbordul cu procesele verbale care a fost lăsat între scaune, a luat suma de bani rămasă, s-a aplecat în față, la nivelul picioarelor saleși cu ambele mâini a numărat banii, după care cu mâna stângă dinspre genunchiul piciorului stâng a adus înspre buzunar suma de bani formată din mai multe bancnote de 100 lei, a ținut banii 1-2 secunde pe picior, după care i-a introdus în buzunarul stâng al pantalonilor de uniformă cu care este îmbrăcat.

Din probele administrate în cauză rezultă cu certitudine că cei doi inculpazți au primit o sumă de bani cu titlu de mită, însă nu s-a putu stabili cuantumul sumei și nici identitatea conducătorului auto oprit în trafic. Ceea ce este certeste faptul că cei doi inculpați au primit cel puțin suma de 100 lei.

Fapta rezultă din procesul-verbal de redare a înregistrărilor ambientale precum și declarația inculpatului Greab Dorel care a recunoscut comiterea faptei”, se arată în documentul instan ței.

Nu ierta pe nimeni pentru șpagă

Pe 22 noiembrie 20176, Greab este din nou pe baricade și, undeva în jurul oprei 15:40 oprește un alt conducător auto, pe care, culmea îl și cunoștea bine.

“Inculpatul XXXX îi spune «O amendă îi bine? Să meri încet!» Bărbatul îi răspiunde că știe, că i-a văzut, în trebând: «A, avut șaptezeci?» Polițistul îi răspunde: «Șaptezeci și doi».

Totodată referindu-se la amendă, polițiștul i-a spus: «Una mică azi»și i-a solicitat buletinul și talponul. Bărbatul l-a întrebat cât este amenda, iar inculpatul i-a răspuns: «O sută douăzeci de lei punctul» și l-a întrebat dacă nu are problem cu permisul. Bărbatul i-a răspuns că nu are. După ce i-a luat actele necesare completării procesului verbal de contravenție, inculpatul i-a spus să revină în cinci minute la mașină, astfel că bărbatul a plecat de lângă geamul mașinii de poliție, în prealabil mai întrebârn o data cât este amenda și inculpatul i-a spus din nou că este « două sute cinci zeci», respective «un million două sute cincizeci, un punct».

Imediat, în autoturismul de poliție a intrat inciulpatul XXXX care avea în mână un clipboard. Cu mâna stângă a luat ceva, posibilș o sumă de bani și a întins mâna spre parasolarul mașinii. XXXX completând procesul verbal îi spune: «Stai mă un pic».

În continuare, XXXX l-a întrebat pe colegul său: «Ai făcut aici? Ai luat?», acesta răspunzând: «Da, am luat! ». În timp ce scria procesul verbal, XXXX arată cu degetul către aparatul radar și spune: «Ce-i acolo se șterge».

Terminând de scris procesul verbal l-a claxonat pe contravenient și l-a chemat la mașină (…).

În momentul când îi înmânează actele, îi spune: «În loc de cinci sute… În loc de cinci milioaane t-am dat un punct amnedă… Amu tu o plătești mâine dimineață…», l-a pus să semneze procesul verbal, după care bărbatul pleacă de lângă mașina de poliție. Cei doi polițiști au rămas aproximativ 1 minut, apoi XXXX a coborât din mașină având în mână clipboardul său cu proceser verbale.

La scurt timp a revenit în mașină, a îndreptat clipboardul înspre XXXX, acesta cu mâna dreaptă sub clipboard extrage o sumă de bani, pe care o introduce în buzunarul drept al pantalonilor de uniformă cu care este îmbrăcat”, se arată în documentul instanței.

Agățat de primul investigator sub acoperire… cu Păcălici

În martie 2017, Dorel Greab a dat nas în nas, evident fără să știe, cu un investigator sub acoperire, pe când se afla singur în patrulare pe DN17, prin localitatea Mijloicenii Bîrgăului.

“Investigatorul sub acoperire s-a deplasat la autospeciala de poliție care se afla în spatele autoturismului condus de către investigator. Inculpatul Greab Dorel a enumerat abaterile pe care le-a constatat și anume: lipsa luminilor de întâlnire, viteză mai mare decât cea legală și faptul că vorbea la telefon în timpul mersului.

Inculpatul, pe un ton jovial, l-a întrebat pe investigator dacă face colecție de abateri la regimul circulației rutiere, iar investigatorul sub acoperire i-a spus că se grăbea. Agentul de poliție i-a mai spus că pentru abaterile săvârșite o să primească 7 puncte de penalizare.

În continuare inc ulpatul i-a spus investigatorului sub acoperire că a fost înregistrat arătând cu o mână spre o cameră aflată la bordul autospecialei de poliție, iar apoi l-a întrebat direct: «Câți bani să vă iau?», investigatorul răspunzând: «Niciunul».

Inculpatul s-a deplasat la autospeciala de poliție și l-a chemat pe investigator la geamul din partea dreaptă a autospecialei  de poliție.

Investigatorul s-a conformat solicitării și s-a dus la geamul autospecialei care se afla deschis, iar după ce a ajuns la geam inculpatul i-a returnat actele, fapt ce a dat de înțeles investigatorului că intenția agentului nu este de a aplica o sancțiune contravențională, ci era dispus să primească o sumă de bani pentru a nu aplica prevederile legale, concluzie pe care investigatorul a dedus-o și din aceea că antyerior l-a întrebat «cât să fie?». Astfel, investigatorul a scos din portmoneuul pe care îl ținea în mână suma de 100 lei formată din două bancnote a cîte 50 de lei fiecare, iar la indicația agentului de poliție a așezat banii pe scaunul din dreapta față a autospecialei, întrebându-l pe polițist «E bine așa?»

Agentul de poliție a răspuns afirmativ prin mișcarea capului, iar apoi făcând apel la discreție i-a spus investigatorului «astea-s cu…», completarea fiind făcută de către investigator «păcălici», referindu-se la posibile înregistrări audio din interiorul autospecialei de poliție.

În continuare, agentul de poliție Greab Dorel a așezat peste banii primiți de la investigator o mapă neagră pe care erau prinse procese-verbale de contravenție, iar apoi i-a făcut semn cu ,âna investigatorului că poate să plece, fără a-i întocmi proces-verbal de constatare a contravenției”, se mai arată în documentul instanței.

Trei ani cu suspendare, suficienți pentru reeducare

Episoadele în care Dorel Greab primește mită de la diverși conducători auto opriți pe șoselele județului sunt vreo 25 la număr, cel puțin atât au reușit să dovedească anchetatorii, iar de-a lungul acestui șir s-a întâlnit cu investigatori sub acoperire de trei ori (inclusiv episodul arătat mai sus), ultima dată fiind cu ocazia flagrantului de la finele lunii august 2017, când a căzut, alături de Sorin Gheorghe Ivan, în plasa polițiștilor de la DGA Bistrița-Năsăud.

„…Se constată că din probele administrate în cursul urmăririi penale rezultă suficiente date cu privire la existența faptei pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală și cu privire la vinovăția inculpatului”, arată magistrații de la Tribunalul Bistrița-Năsăud.

Dorel Greab a fost condamnate la 3 ani de închisoare cu suspendare, pedeapsă considerată de instanță ca fiind suficientă pentru reeducare, astfel încât fostul polițist să nu mai comită alte infracțiuni.

1 COMENTARIU

  1. Pai agentii de la politia Nationala, calificati cu scoala militara de subofiteri si care au competente materiale „cat incape „… , au un salar pe jumatate cat porimesc cei de la Politia Locala, care au fost transformati „pe direct „de la gardienii publici, cu scoala si calificare la „apelul tenicilor si al cizmelor ” nici macar al ” bocancilor ” … si va mirati ? Bine-nteles ca nu este normal sa ia mita si ca trebuie sa-si faca serviciul ptr care este platit, dar cand vezi la TV ca in „mediul de afaceri „( ca sa nu-i zic mafiot ) se dau mita milioane de euroi … si in ce averi luxuriante se invart „smadoii „nostri … parca ceva ” nu se lipeste „… !
    La noi sunt arestati cei cu un buchet de flori, cu o ciocolata, cu un pock de tzagari, cu o canistra de motorina evantual… sau cu „100 „de lei… cum este cazul de aici, care reprezinta doar 2 ruzi de salam … si se bat in piept procurorii lui „sesizarea din oficiu „ori a lui „denuntzare calomnioasa ” cat de eficienti suntem in combaterea coruptiei … fara sa vedem ca in aceasta tzara, indiferent unde te duci cu o problema, cu o cerere ori cu o solicitare de autorizare a ceva… ” nimic nu-i gratis ” ! Peste tot gasesti musai o „muratura „acra… care te „impunge „inca de la „intare”… si-ti da cu flit si atata te invarte si te poarta, pana „pricepi ce si cum „… si n-ai ce face , ptr ca ti-e lehamite …
    Acuma sa nu intelegeti ca as fi de acord cu faptele si marsaveniile comise de cei care slujesc in autoritatile publice… dar una este cand te conditioneaza sa dai… si alta cand faci potlogarii … cazi in „genunche „si implori „mila „… si dupa aia il reclami ca te-a iertat ( pasuit mai bine zis, ori nu si-a indeplinit sarcinile de serviciu pentru care-i platit ) . Vedeti cum „MAGARUL „… de aia-i „MAGAR” … daca bietul , simpaticul si blandul animal , ce poarta Crucea Domnului Iisus… tot este cuvant de ocara … ?!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.