Un bărbat, în vârstă de 36 de ani, din Ardan și-a pierdut viața, miercuri, după ce s-a răsturnat cu tractorul, în timp ce efectua lucrări agricole pe un teren din localitate.
Un echipaj de pompieri cu o autospecială de descarcerare și echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD au intervenit pe raza localității Ardan unde un bărbat a rămas sub un tractor răsturnat.
Echipajele medicale însă, nu au mai putut face nimic pentru bărbat, acesta fiind deja decedat.
„Din păcate, bărbatul în vârstă de aproximativ 37 de ani a fost găsit prins sub cabina tractorului răsturnat, prezenta leziuni incompatibile cu viața”, a transmis ISU Bistrița-Năsăud.
Polițiștii cercetează împrejurările în care s-a produs accidentul.
„Astăzi, polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Bistrița au intervenit la un eveniment semnalat în extravilanul localității Ardan.
Din primele date, un tractor care desfășura lucrări agricole pe un teren, s-a răsturnat.
Din nefericire, conducătorul acestuia, un bărbat de 36 de ani din Ardan a fost declarat decedat în urma intervenției echipajelor medicale.
Cercetările sunt continuate de către polițiști în cadrul unui dosar penal cu privire la infracțiunea de ucidere din culpă urmând să fie stabilite cauzele și împrejurările producerii evenimentului”, a precizat IPJ Bistrița-Năsăud.