În dosarul Sima „Vampiru”, procurorii bistriţeni au luat în vizor încă un suspect. Gavril Gatini  este acuzat de procurori de favorizarea infractorului. El este reţinut pentru 24 de ore, procurorii trebuind să decidă astăzi dacă vor cere judecătorilor luarea măsurii de arestare preventivă.

Gatini a făcut parte dintr-o reţea care se ocupa cu traficul de ţigări de contrabandă, care a fost destructurată de procurorii DIICOT Iaşi în 2011. Bistriţeanul a fost trimis în judecată, alături de alţi 11 membri ai reţelei, în 2011. sentinţa finală a fost pronunţată în 2014 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Gatini fiind condamnat la 1 anu şi 10 luni de închisoare cu executare.

 

 

Gavril Gatini l-ar fi avertizat pe Dorin Grigore Sima, după ce acesta a dat lovitura la Raiffeisen Bank, să scape de tot ceea ce l-ar putea incrimina, informându-l totodată despre faptul că era deja luat în vizor de poliţişti.

În cursul cercetărilor penale, a fost identificat şi suspectul Gatini Gavril, care l-a ajutat pe inculpatul Sima Dorin Grigore să se sustragă de la urmărirea penală pebntru infracţiunea de tâlhărie comisă în data de 5 iulie 2016.

S-au efectuat probe în cauză şi a rezultat că în perioada 6-10 iulie 2016, cei doi au purtat mai multe discuţii telefonice, ocazie cu care inculpatul Sima Dorin Grigore a fost informat de către suspectul Gatini Gavril cu privire la faptul că organele de poliţie au aflat că acesta este autorul infracţiunii de tâlhărie şi că se efectuează activităţi specifice pentru a fi depistat. Totodată, suspectul Gatini Gavril l-a avertizat să-şi arunce telefonul mobil şi orice bun care ar incrimina participaţia sa la infracţiunea de tâlhărie, şi-a exprimat mirarea că nu a dispărut din ţară deţi trecuseră trei zile de la comiterea faptei, l-a avertizat insistent cu privire la faptul că a fost recunoscut pe imagini, respectiv pe camerele de supraveghere din interiorul băncii, de către mai multe persoane.

Ieri, 14 iulie 2016, suspectul Gatini Gavril a fost reţinut de către procurori pentru infracţiunea de favorizarea infractorului, pedepsită cu închisoarea de la 1 la 5 ani„, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud, prin procuror adjunct Angela Sîngeorzan.

 

Implicat într-o reţea de traficanţi de ţigări

 

Gavril Gatini nu este un necunoscut pentru oamenii legii, acesta având cazier judiciar. Potrivit procurorilor,  acesta a fost condamnat la pedeapsa închisorii de un an şi 10 luni, în 2014 pentru infracţiunile de constituire de grup infracţional şi tăinuire. Gatini a fost liberat condiţionat în 4 martie 2015, cu un rest de 271 de zile.

Gavril Gatini a fost implicat într-o reţea de trafic de ţigări până în 2010, când procurorii DIICOT l-au înhăţat pe el şi pe alţi 11 membri ai grupului infracţional. În 2011, cei 12 au fost trimişi în faţa instanţei.

Procesul de fond s-a judecat la Tribunalul Iaşi, prima sentinţă fiind pronunţată de magistraţi în septembrie 2012. Atunci, Gatini a  fost condamnat la 3 ani închisoare cu suspendare şi 2 ani interzicerea unor drepturi civile cu un termen de încercare de 6 ani.

Atât DIICOT, cât şi inculpaţii din dosar au atacat sentinţa în apel la Curtea de Apel Iaşi. Şi aici sentinţa, în ceea ce îl priveşte pe Gatini a rămas neschimbată. Lucrurile nu s-au oprit aici, fiindcă s-a mers mai departe la Înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie, unde, pe 24 martie 2014, magistraţii i-au redus lui Gavril Gatini pedeapsa, la 1 an şi 10 luni, însă au decis ca aceasta să fie executată. Astfel, bistriţeanul a ajuns după gratii, executând  două treimi din pedeapsă, după care a fost eliberat condiţionat.

 

Acţiunea s-a declanşat în decembrie 2009, când ofiţerii DGIPI au primit o informaţie despre o grupare care face trafic cu ţigări aduse din Rusia, via Moldova şi Ucraina, prin PTF Siret şi PTF Albiţa. Informaţia s-a transformat într-un dosar penal de contrabandă înregistrat la DIICOT Bacău. Membri grupării au fost monitorizaţi, atât prin filaj, cât şi prin interceptări telefonice, dar s-a mers şi pe ideea de a cumpăra marfă de contrabandă de către poliţişti sub acoperire, potrivit Puterea.ro.

Potrivit procurorilor DIICOT, Gavril Gatini, pe atunci în vârstă de 29 de ani, avea, printre altele, şi rolul de a racola săteni sărmani care locuiau pe lângă malul Prutului. Oamenii primeau câte 100 de lei pentru fiecare sac de ţigări trecut peste râu şi preluat de pe mal. După aceea, capii reţelei au pus pe roate treaba, cu ajutorul unor basarabeni care treceau ţigările peste Prut cu barca, dar şi al „unei persoane influente din Republica Moldova, care le asigura retragerea patrulelor de grăniceri din zona în care va fi efectuată contrabanda”.

În  februarie 2010 a fost prins primul transport de ţigări. În autoturismul oprit de oamenii legii în trafic, au fost găsite peste 900 de cartuşe de ţigări în valoare de 35.000 de lei.  Două luni mai târziu, în luna mai, a fost descoperit un alt transport, alţi membri ai grupării fiind prinşi cu 1.100 de cartuşe de ţigări aduse din Moldova. Nici atunci membrii grupării nu s-au astâmpărat şi au continuat să aducă în ţară ţigări de contrabandă pe care le depozitau la diferite adrese, iar mai apoi erau vândute prin intermediul a nu mai puţin de 50 de societăţi comerciale.

 

 

 

1 COMENTARIU

  1. a trecut de la branza la tigari, iar acum la spart banci…probabil se cunosc de la bulau.
    asta de prin Zagra parca a inventat apa calda, asa tantos merge ……….saracu 🙂

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.