În fiecare an, numeroase oraşe din întreaga lume organizează în ziua de 22 septembrie, sub logo-ul „În oraş, fără autoturism”, o zi în care cetăţenii renunţă la mijloacele de transport personale în favoarea mijloacelor de transport în comun, a celor nepoluante – biciclete, trotinete – sau aleg chiar mersul pe jos.
Municipiul Bistriţa se raliază unei astfel de acţiuni, astfel că între orele 8.00-17.00 va fi interzis accesul auto pe str. Dornei, Piaţa Centrală şi str. Gheorghe Şincai.
„Rugăm riveranii să parcheze autovehiculele în zonele adiacente, iar comercianţii din zona în care se suspendă traficul rutier să efectueze aprovizionarea până la ora 8.00 şi după ora 17.00”, potrivit primariabistrita.ro .
În 22 septembrie, de la ora 18.00 va avea loc Turul ciclist al Bistriţei pe traseul: primărie – Gh. Şincai – Independenţei – întoarcere sens giratoriu Kaufland şi retur: Independenţei (aleea pentru biciclete) – Alexandru Odobescu – Parcului – Vasile Conta – C.R. Vivu – Bistricioarei – Piaţa Petru Rareş – Dornei – Piaţa Centrală – primărie. Acţiunea este realizată de Primăria municipiului Bistriţa în parteneriat cu Asociaţia INTERACT BISTRIŢA – NOSA. Participanţii trebuie să aibă vârsta de peste 14 ani.
20.09.2014

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.