Tradititii si valori spirituale pe meleaguri bistritene

Vrednici urmaşi ai grănicerilor năsaudeni, scoborâtori din neamul lui Rebreanu şi Coşbuc, cei care vieţuiesc în acest mirific areal, brazdat de apele Someşului, Şieului şi Ilvei, nu şi-au uitat tradiţiile, cu atât mai puţin cele care marchează Naşterea Mântuitorului Isus Hristos şi Anul Nou.

În special, Valea Ilvelor, mirific ţinut, binecuvântat de Dumnezeu, cu oameni vrednici şi cu case aşezate de-a lungul apelor aidoma unor cătane imperiale, este un spaţiu în care colindele şi tradiţiile de Crăciun sunt respectate cu sfinţenie. Pe Valea Bârgaielor, pe Şieu şi in zona Becleanului, gospodarii păstrează, de asemenea, nealterat obiceiul colindelor.

Leru-i ler, ca pe Valea Ilvei

Ceea ce caracterizează printre altele folclorul românesc este bogăţia obiceiurilor tradiţionale legate de muncile agricole de peste an şi de păstorit. Datorită amplorii, obiceiurile sărbătorilor de iarnă ocupă un loc deosebit, care sunt, înainte de toate, sărbătorile schimbării anului. Sunt aşteptate de toţi locuitorii cu deosebit interes, fiind manifestări care îşi au rădăcinile în timpuri străvechi. Ele se desfăşoară între 24 decembrie şi 7 ianuarie, având ca puncte centrale Crăciunul şi Anul Nou.
Repertoriul acestor sărbători este bogat cuprinzând colinde, urări de belşug şi recoltă bogată cu pluguşorul, jocuri cu măşti (turca), irozii sau cântecele de stea.
Prin numărul lor mare, prin frumuseţea muzicii şi poezia lor, colindele dominau sărbătorile Crăciunului. Venind din lumea obştii săteşti, colindele sunt cântece de urare ce exprimă bucuria întâmpinării noului an, toate speranţele ce se leagă de el.
Aceste sărbători sunt pregătite din vreme, din timpul postului., de la şezători de către tinerii şi maturii satului.
Începând cu ajunul Crăciunului, umblă la colindat aproape întrega colectivitate. Tinerii din zona Ilvelor  colindă casele însoţiţi de trişcă sau ceteră. Cetele de colindători se alcătuiesc pe bază de vecinătate, vârstă şi prietenie. În seara de Crăciun nu lipseşte din nici o casă din  oala cu ,,găluşte” (sarmale) şi colacul (cozonacul) în cinstea colindătorilor. Primii colindători sunt copiii, fiind urmaţi de flăcăi şi oameni mai în vârstă. Se colindă în tot satul. Se cântă mai întâi la uşă sau la fereastră, iar după intrarea colindătorilor în casă, în timp ce sunt serviţi cu mâncăruri tradiţionale, la cererea gazdei continuă cu alte colinde.
Colindele vorbesc despre înţelepciunea şi opulenţa gospodarului, a ciobanului, despre faptele vitejeşti sau nunţi minunate care sunt descrise şi glorificate.
Colindele religioase se referă la naşterea lui Isus oglindind paralel cu mesajul magic şi năzuinţa omului de fericire, senzaţia împlinirii unui rost în viaţă.
Colindele încep cu câteva versuri de punere în temă a acţiunii, partea descriptivă formând însă miezul colindei. Accentul urării cade asupra părţii de încheiere în care se formulează felicitarea, urarea. Tot în ajunul Crăciunului grupuri de tineri organizează jocuri cu măşti, turca, ceata care este însoţită întotdeauna de un tânăr care cântă la trişcă. Turca este o reminiscenţă de rit în care se regăsesc valenţe ale fecundităţii şi fertilităţii, substraturi extrem de arhaice comune întregului spaţiu al etnogenezei poporului nostru.
Construită din timp, turca sau căpriţa apare ca un bot de capră, din lemn acoperit cu blană, cu două coarne de capră înstruţate cu panglici colorate, cu o cunună de bărbănoc în mijiocul căreia se aşează o oglindă. Cel care joacă turca este acoperit cu un procuţ (covor lucrat în casă) şi bate maxilarul de jos al turcii (care este mobil) de cel de sus, cu ajutorul unei sfori. Dintre personaje mai amintim: trişcaşul, baba, moşul, ţiganul. Turca este jucată într-un ritm drăcesc, după o melodie specifică, ceilalţi jucând în jurul ei şi strigând.
Începând din ziua de Crăciun, după ieşirea din biserică şi până la Bobotează, un grup de tineri pornesc cu "Irozii" (vezi anexa). Irozii este o dramă populară care are ca temă naşterea lui Iisus, omorârea celor 30.000 de prunci de către Irod, călătoria şi înfăţişarea cu daruri a magilor. Îmbrăcaţi în haine lungi, din pânză albă, încinşi cu cingători de diferite culori, cu coifuri împodobite cu staniol, cutreieră din casă în casă tot satul şi uneori şi satele vecine.
Una din cele mai vechi datini româneşti de Anul Nou este pluguşorul. El ocupă un loc important în cadrul sărbătorilor de iarnă. Este un obicei care are evidente funcţii agrare. În cadrul lui se distinge o desfăşurare dramatică, scenică ce constă în însuşi faptul umblării cu pluguşorul, cu buhaiul, cu clopotele, bicele şi o poezie al cărui miez îl constituie urarea. La Poiana umblă cu plugusorul numai copiii între 7-14 ani, în grupuri de câte 2 sau 3.
Pluguşorul este un plug în miniatură cu toate cele necesare: o pereche de boi trag plugul care se află pe o teleguţă. La coarne se află badea Traian, iar mai în faţă pogoniciul. Boii sunt împodobiţi cu panglici în faţa şi în spatele lor găsindu-se pomii (brazi) încărcaţi, ce simbolizează belşugul anului ce va veni.
Urarea se face din casă în casă. Urătorii se aşează la fereastră şi încep recitarea colinzii aratului; satul murmură întrega noapte; din când în când strigătele de: ,,hăi! hăi!, mânaţi măi!”,  rostite în cor, răsună ca o orgă într-o imensă catedrală, însoţite fiind de pocnete de bici şi sunet de clopoţei. De altfel, de 14 ani, colinătorii de pe frumoasa vale a Ilvelor se întrec la Festivalul Colindelor, manifestare care se desfăşoară în fiecare an în altălocalitate din cele 6 Ilve. Daca anul trecut, festivalul a fost găzduit de Lunca Ilvei, în acest an sunt aşteptaţi la Ilva Mare, după cum ne-au  informat institutorul Alexandru Ureche, unul dintre cei mai înfocaţi promotori ai folclorului de pe Ilve, şi ed. Mărioara Buta, colindătorii din Lunca Ilvei, Leşu Ilvei, Ilva Mică, Măgura Ilvei şi Poiana Ilvei, pentru a vesti, pe scena căminului cultural din localitate, bucuria Naşterii Domnului. Evenimentul se bucură de sprijinul Despărţământului ASTRA Năsăud, al instituţiilor de învaţământ din zonă şi al locaşurilor de cult.

La Reteag, ,,pe podele de nuiele duc copiii-n palme stele”

La Reteag, prezenţa mai multor etnii şi culte religioase în cursul istoriei a determinat existenţa mai multor datini, obiceiuri şi tradiţii. Unele dintre acestea sunt specifice anumitor perioade şi culturi religioase, altele, prin împrumut şi influenţă reciprocă, au devenit comune pentru aproape toţi locuitorii comunei Petru Rareş. Multe dintre obiceiuri au primit, însă, forme mai noi. La Crăciun se colindă. Încep copii mici, care colindă şi ,,umblă cu steaua”. Conform profesorului Gheorghe Borza, ,,se mai umblă, cei mărişori, cu capra, iar cei mari şi vârstnicii merg în toate cele trei zile de Craciun pe la rude si prieteni.” Mai există şi obiceiul ,,umblatului cu irozii”. Maghiarii colindă sau merg cu Bethleemul. Este o căsuţă mică, un grajd, în care este reprezentat Isus Hristos şi părinţii săi, Iosif şi Maria. Romii vestesc gospodarilor Naşterea Domnului cu colinde ce beneficiază de acompaniamentul vioarei. La Anul Nou, copiii reteganilor merg cu pluguşorul şi sorcova. Înainte se obişnuia şi furatul porţilor, pe care gospodarii le recuperau a doua zi. Pentru a se cunoaşte cum vor fi lunile anului ce urmează, gospodinele pun  în 12 foi de ceapă sare, iar după  lichidul  care rămâne în fiecare foaie se deduce daca lunile vor fi ploioase, respectiv secetoase. Se obişnuieşte ca în 31 decembrie toată suflarea satului să iasă în piaţă, să asculte clopotele , să se aprindă artificii, întâmpinând noul an cu bucurie şi speranţă. În prima zi a anului se organizează un bal la care participă toţi tinerii din satele învecinate.

La Dumbrăviţa, la răspântie de ani, Vergelul ia locul banalului Revelion

V-aţi gândit vreodată că noaptea de Anul Nou se poate petrece într-un mod aparte? Un vechi obicei este reînviat, an de an, la Dumbrăviţa, un sat mândru de vrednici ardeleni de sub poalele Ţibleşului, sat cu ,,nume de mireasă, loc ales, asezat într-o frumuseţe de luncă şi înconjurat de dulcile coline transilvane şi păduri luminate de dumnezeiescul colorit” (dupa cum plastic se exprima un jurnalist bistriţean). Seara, în ajunul Anului nou, fetele merg la horă, la casa unde se ţine de obicei jocul şi şezătoarea. Fiecare fata îşi duce în traista blidul cu plăcinte, pancove şi turte. Tradiţia este de a coace plăcinte cu brânză în seara de ajun . Fetele şi feciorii joacă până la miezul nopţii , după care fiecare fată se aşeaza la masă, punându-şi în faţă blidul cu plăcinte. Alături, fiecare îşi invită ,,drăguţul” sau feciorii cunoscuţi. Se joaca şi se cântă până spre  zorii zilei, dar nu pâna târziu, deoarece în dimineaţa de Sfântul Vasile fiecare fecior şi fată trebuie să meargă la Sfânta Biserică. Alt obicei specvific constă in confecţionarea unor papuşi, pe care băieţii le aşează la casele în care locuiesc tineri. Pentru băieţi pun o păpuşă cu chip de fată, iar pentru fete un ,,păpuşoi”. În ajunul Anului Nou se mai umblă cu uratul, ,,cu capra” şi cu steaua. Cei care umblă cu uratul sunt copiii, aceştia primind bani si dulciuri, după puterea fiecăruia.

,,Am plecat a colinda” sub poalele Ciceului

Antrenat, aidoma tuturor aşezărilor rurale, într-un inevitabil proces de modernizare, Ciceu-Giurgeştiul păstrează încă multe din datinele, obiceiurile şi tradiţiile care i-au caracterizat şi individualizat întreaga existenţă. Anul Nou începe cu Pluguşorul spus apăsat la fereastra gospodarului, iar în ogradă rasună tălăngile şi pocnetele de bice ale urătorilor. Cei cu Buhaiul pleacă şi capul casei aşteaptă în prag, ţinând în mână o ,,fele de horincă” pe cei cu Sorcova. Într-o întrecere de bunăvoie, care sancţionează prin derâdere îmbatrânirea în feciorie şi, totodată, moleşeala, se fură şi se leagă porţile, iar la casele fetelor nemăitate la soroc se pun ,,ciuhe” (păpuşi confecţionate de feciori şi fete, în şezători). Tot în seara Anului Nou două grupe de flăcăi urcă pe două dealuri din apropierea satului şi se angajează într-un duel verbal şi, completându-se reciproc, popularizează faptele şi evenimentele mai deosebite din sat. Forma de judecată populară, în care ,,făcutul de minune” sau ,,de râsul lumii”, reprezintă sancţiuni nu tocmai uşor de digerat, iar ceea ce localnicii numesc ,,strigatul din deal” a avut, de-a lungul vremii, efecte pozitive asupra oamenilor, contribuind la formarea unui comportament social moral, în respect faţă de cutumele obştii.

POST SCRIPTUM

Nu avem pretenţia că demersul nostru jurnalistic reprezintă un articol de specialitate sau că am reuşit să prezentăm în mod exhaustiv datinile, tradiţiile şi obiceiurile de sfârşit de an din comunităţile din Bistiţa-Năsăud. Am prezentat doar câteva dintre acestea, deoarece, aşa cum se ştie, spaţiul editorial nu este aşa permisiv cum am dori noi. Cert este că în judeţul nostru tradiţiile se pastrează încă vii, că celor care vor veni după noi le este insuflată dragostea faţă de valorile spirituale pe care înaintaşii noştri le-au păstrat, eludând vicisitudinile pe care soarta li le-a scos în cale. Fie ca bunul şi sfântul Dumnezeu să vă dea, dragii noştri cititori,  gândul cel bun, iar lacrimile să nu vă brăzdeze niciodată faţa! Sărbătoarea Naşterii Mântuitorului să aducă pace şi linişte în sufletele voastre. Noi, echipa Gazetei de Bistriţa, vă putem promite un singur lucru: vom face tot ceea ce ne stă în putinţă să vă aducem în timp util informaţia corectă prin reportajele şi investigaţiile jurnalistice pe care le facem. Un an mai bun!

,, Casa-n care am intrat e de binecuvântat.
După legea creştinească, numele să-şi împlinească!
Şi-ntre lumânări aprinse, mesele să-i fie-ntinse
Şi-ncărcate cu bucate.  Să trăiţi în sănătate!
Şi-n unire şi-n cinstire, că ne-aţi dat adăpostire!

Pe podele de nuiele duc copiii-n palmă stele
Să le lase pe la case, unde-s gazdele miloase.
Şi cu dragoste creştină, duc copii-n pumn lumină
Drumu-i greu, zăpada mare! Vin copii pe cărare
Să tot taie neaua-n două, duc copii-n gene rouă!”

Raimond Petruţ