Traditii tiganesti, amestec de nou si vechi

Din punctul de vedere al ţiganilor, există un fenomen similar: stereotipurile europenilor din Vest şi ale societăţii sunt numeroase.

Scurt istoric

Prima atestare documentară a existenţei unor comunităţi de ţigani este din anul 1068, din timpul Imperiului Bizantin. Ţiganii au fost denumiţi în diferite feluri de popoarele cu care au intrat în contact: "arami" (armean, păgân), "faraontseg" (gloata), "bohemien" (din Boemia), "tartares" (tatar), "gypsy" (egiptean), "saracin" (arab), "athinganoi" (ţigan).
Despre locul de origine al ţiganilor există mai multe teorii. Unii specialişti (romanologi) consideră că aceştia ar proveni din Egipt, în timp ce alţii avansează ipoteza nord-vestului Indiei, în provincia Punjab. Este sigur însă că migraţia ţiganilor către Europa – alături de alte grupuri etnice orientale – s-a făcut treptat cu opriri prin Grecia, Bulgaria, Serbia, Ţara Românească.

Ţiganii din Bistriţa

În judeţul Bistriţa-Năsăud sunt la ora actuală 13.000 de ţigani, din care în oraşul Bistriţa trăiesc aproximativ 4.000. În judeţul nostru sunt romi vătraşi sau ursari, care având contact direct cu populaţia majoritară, neromă, au pierdut foarte multe obiceiuri, tradiţii, elemente de cultură şi educaţie proprii etniei rome, asimilând o serie de elemente de civilizaţie, tradiţii culturale, obiceiuri caracteristice populaţiei nerome lângă care şi-au dus existenţa (aculturaţie). Cu toate acestea, o serie de elemente proprii culturii, tradiţiilor şi civilizaţiei romilor ursari au rămas neschimbate de-a lungul secolelor. Romii ursari reprezintă un număr însemnat din categoria romilor sedentari, sedentarizarea lor realizându-se cu multe secole în urmă.

Romii vătraşi

Majoritatea acestora şi-au desfăşurat activitatea în vetrele localităţilor, pe lângă curţile boiereşti sau pe lângă mănăstiri sau la curţile domneşti. De aceea li se mai spune, în unele zone ale ţării, romi vătraşi. Mai existau şi alte grupări de romi vătraşi, dar la unii gradul de asimilare fiind foarte avansat, au uitat chiar şi să vorbească limba romani, aceştia fiind aşa zişii „kaśtalé”. Între ursari şi „kaśtalé” există diferenţe relativ mari referitoare la păstrarea tradiţiilor, culturii şi istoriei civilizaţiei rome. De altfel, şi între ursari şi alte categorii de romi, cum ar fi de exemplu căldărarii, există deosebiri destul de evidente în ceea ce priveşte conservarea tradiţiilor, obiceiurilor, folclorului etc. (la căldărari aceste valenţe s-au păstrat relativ mai bine deoarece ei au trăit până în anii şaptezeci-optzeci în sistem nesedentarizat şi „închis în cadrul castei”).

Nunta ţigănească

Stând de vorbă cu Matei Lăcătuş, preşedintele Asociaţiei Social Democrată a Romilor Ardeleni, am aflat câte ceva despre tradiţia ţigănească.

Nunta la ţigani este mult mai colorată, veselă decât la români. Femeile poartă toalete foarte colorate şi sclipitoare, pe care le accesorizează cu multe bijuterii din aur.

Muzica la nunţile tradiţionale ţigăneşti este cea lăutărească. Se întâmplă de multe ori ca familia să nu fie de acord cu relaţia tinerilor, iar băiatul fură mireasa, se ascund undeva câteva zile după care anunţă familia unde sunt. De cele mai multe ori tinerii sunt primiţi înapoi în sânul familiei. Dar se întâmplă şi cazuri în care părinţii tinerilor nu se pot înţelege şi familia fetei recuperează fata. În cazul în care băiatul nu s-a atins de fată şi medicul constată că e virgină, familiile de obicei aranjează între ei incidentul, dar dacă s-a atins de fată şi ajung la divergenţe mai mari, cazul este adus în faţa unei comisii formată din liderii romilor, care se numeşte Crisromani (Judecătorească ţigănească). Aceasta se adună să rezolve problema pe cale amiabilă pentru a nu se ajunge la conflict. Dacă nu se ajunge la o înţelegere între părinţii, ei pot cere să li se plătească ruşinea, care poate ajunge la 15-20.000 euro. Există cazuri în care fata plăteşte ruşinea la băiat, în cazul în care părinţii fetei iau fata în orice stare ar fi aceasta.
„În partea Timişoarei se plătesc fetele, dar tristul adevăr este că fata cumpărată devine sclava familiei. Am avut cazuri în care a murit cineva din familia fetei şi nu au lăsat-o la nuntă.”- a mărturisit Matei Lăcătuş.

După nuntă, tradiţia cere ca băiatul să aducă tânăra mireasă acasă la părinţii lui, unde va fi atent supravegheată de soacra mare.

Urmaşii

După naşterea copilului, mama nu are voie să iasă din casă şase săptămâni, iar după dezlegarea dată de preot se ţine botezul religios, după care urmează masa botezului, care poate avea loc chiar şi după ani de zile, fiind un eveniment la fel de important ca şi nunta.

La căldărari, în zona Sibiului, se promit copiii de mici mai ales între familiile bogate, înstărite.

Întrebându-l ce crede despre copiii ţigani care cerşesc pe stradă, Emil Lăcătuş a mărturisit: „Sunt unii ţigani care se folosesc de copii şi îi trimit la cerşit, eventual la furat. Asta e tradiţia lor şi e greu să ajungi la mentalitatea lor, fiindcă nu sunt educaţi. Cei mai mulţi nu ştiu nici să scrie.”

Limba ţigănească

Majoritatea cuvintelor din limba romani sunt preluate din limbile majorităţii din ţara sau zona în care trăiesc romii, de aceea cei din judeţul nostru sunt romanizaţi, iar cei care stau în zone cu populaţia preponderantă maghiară se numesc romunguri. Limba romani are cel puţin 13 dialecte.

Despre ghicitul practicat de femeile ţigănci, Matei Lăcătuş crede că sunt şarlatanii, iar cei care pretind că au harul ghicitului se folosesc doar de slăbiciunile oamenilor. ”Şi bunica mea se ocupa de ghicit, dar de fapt numai îi păcălea, era o modalitate uşoară de a câştiga ceva bani”, a povestit Lăcătuş.

Înmormântările

O mare calitate a romilor, după părerea preşedintelui Asociaţiei romilor din Ardeal, este că sunt foarte uniţi la nevoie, la un necaz, chiar dacă în rest se urăsc de moarte.

Aşa se întâmplă şi la înmormântări, unde dau dovadă de mare solidaritate.
De obicei bărbaţii, în semn de respect, poartă şase săptămâni barbă. După şase săptămâni se face prima pomenire a mortului.

Trupul neînsufleţit se aşează în cea mai frumoasă cameră din casă. Dacă în încăperea respectivă sunt oglinzi, acestea se acoperă, pentru că superstiţia spune că nu e bine ca mortul să se oglindească, fiindcă asta ar însemna încă o moarte în familie. După ce preotul a oficiat parastasul toţi membrii familiei ies cu spatele din casă ca să nu se întoarcă răul, ci să părăsească casa împreună cu mortul.

Noemi Constantin