Astăzi a fost dat publicităţii topul celor mai bogaţi dintre români – Top 500 miliardari 2008. Printre cei 500, se află şi nouă bistriţeni, a căror avere însumată depăşeşte 250 de  milioane de euro.

Pe primul loc în topul bistriţenilor este poziţionat omul de afaceri Dan Vasile, a cărui avere se cifrează la 110 milioane de euro. Acesta este urmat de Emil Iugan, patronul MIS Grup, cu o avere estimată la 25 – 27 milioane de euro şi de Pamfil Moisil (25 milioane euro) şi Tiberiu Fiscutean (20 milioane), care deţin împreună grupul Topaz, producător de mase plastice. Cu 19 milioane de euro, în topul milirdarilor este nominalizat şi preşedintele Clubului de fotbal „Gloria Bistriţa”, urmat îndeaproape de Ioan Măgădan, patronul firmei Miro S.A, cu 17 milioane de euro.
Ioan Moldovan, patronul hotelurilor „Coroana de Aur” şi „Castel Dracula” are o avere estimată la 15 milioane de euro. Averea fraţilor Moraru, administratorii companiilor Geromed şi Iris Porţelan, este estimată la circa 14 milioane de euro, iar Emanoil Viciu, acţionar la Teraplast, şi până de curând directorul general al acestei binecunoscute firme bistriţene, deţine o avere de peste 10 milioane de euro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.