Ultimele articole scrise în Gazeta au avut, pe frontispiciu, versuri. Acum, am trecut la proză, şi am reprodus îndemnul lui Simion Bărnuţiu, cel de la Revoluţia de la 1848, dar şi de la Universitatea din Iaşi. Intenţionez să comentez rezultatul votului din turul II, în contextul cuvintelor marelui sălăjan. Desigur, privite în perspectivă istorică, nu orice alegeri, chiar libere, au avut un rezultat pozitiv şi, din acest punct de vedere, nu pot să-l contrazic pe Rareş Bogdan. A-l compara pe Băsescu cu Hitler este, totuşi, un pic exagerat. Revin la ideea enunţată: uneori electoratul poate greşi, dar, în general, cuvintele marelui om politic se confirmă de cele mai multe ori şi, deoarece poporul are bun simţ, mai mult decât un prezidenţiabil care a trecut cu nonşalanţă de la ostilitate la plecăciuni, interpretând în seara zilei de 6 decembrie o partitură penibilă, apreciez că s-a făcut alegerea cea bună.
În România, rezultatul votului a stabilit câştigătorul alegerilor, chiar dacă diferenţa este strânsă. Se pot aduce la Curtea Constituţională „probe cu autobuzul”, chiar dacă acestea, până la urmă, au fost două cutii, dar această instanţă va valida scorul final. Judecătorii au respect pentru condiţia lor de magistraţi constituţionali. De la euforia excesivă, din seara zilei de Sf. Nicolae, a celor care se considerau învingători şi până la acuzaţia de „fraudă masivă”, intrăm în zona penibilului, confirmându-se că unii nu ştiu să piardă. În această privinţă, domnul Iliescu a demonstrat că are indiscutabil mai mult fler politic decât majoritatea colegilor de partid.
Am spus de mai multe ori: respect opţiunea fiecărui alegător. Şi votanţii lui Mircea Geoană sunt, la fel ca partizanii lui Băsescu, cetăţeni români, şi trebuie trataţi aşa cum este firesc, având consideraţie pentru votul dat. Campania electorală este necesar să înceteze, şi se impune a se intra în normalitate. Parlamentul trebuie să valideze un guvern şi să aprobe un buget, astfel încât împrumuturile internaţionale să-şi reia cursul. Încrâncenaţii din PNL, (cum ar fi Antonescu sau Orban), să nu uite că, dacă vor provoca alegeri parlamentare anticipate, praf şi pulbere se va alege de acest partid, cu o conduită în zig-zag, care îşi revendică, nici mai mult şi nici mai puţin decât postul de premier.
Apoi, după ce Traian Băsescu va reînnoi jurământul de preşedinte, va trebui să ţină seama că „politica este arta posibilului”, deci programul domniei sale nu se poate înfăptui decât împreună cu actuala clasă politică, inclusiv cu Parlamentul în funcţie, care şi el a fost desemnat prin votul alegătorilor. Modernizarea României nu ştiu dacă se va putea finaliza în 10 ani, deci pe durata a două mandate prezidenţiale, chiar dacă timpul nu mai are răbdare, cum spunea Marin Preda. Lucrurile, însă, nu pot să rămână aşa cum sunt, de aceea l-am votat pe Băsescu. Sunt, de asemenea, convins că preşedintele trebuie să-şi modifice maniera de abordare a problemelor, învăţând măcar ceva din greşelile săvârşite. Să nu uităm că prima modernizare a ţării, (cea din a doua jumătate a secolului XIX şi începutul secolului XX), în timpul lui Cuza şi Carol I, a durat mai mult de un jumătate de secol.
Dacă vrem ca România să se schimbe, noi, cei din ţară, precum şi cei din exterior, trebuie să ne angajăm în această tendinţă de a schimba instituţiile şi mentalităţile, chiar dacă măsurile ce se impun au fost şi vor mai fi dureroase.
În România, rezultatul votului a stabilit câştigătorul alegerilor, chiar dacă diferenţa este strânsă. Se pot aduce la Curtea Constituţională „probe cu autobuzul”, chiar dacă acestea, până la urmă, au fost două cutii, dar această instanţă va valida scorul final. Judecătorii au respect pentru condiţia lor de magistraţi constituţionali. De la euforia excesivă, din seara zilei de Sf. Nicolae, a celor care se considerau învingători şi până la acuzaţia de „fraudă masivă”, intrăm în zona penibilului, confirmându-se că unii nu ştiu să piardă. În această privinţă, domnul Iliescu a demonstrat că are indiscutabil mai mult fler politic decât majoritatea colegilor de partid.
Am spus de mai multe ori: respect opţiunea fiecărui alegător. Şi votanţii lui Mircea Geoană sunt, la fel ca partizanii lui Băsescu, cetăţeni români, şi trebuie trataţi aşa cum este firesc, având consideraţie pentru votul dat. Campania electorală este necesar să înceteze, şi se impune a se intra în normalitate. Parlamentul trebuie să valideze un guvern şi să aprobe un buget, astfel încât împrumuturile internaţionale să-şi reia cursul. Încrâncenaţii din PNL, (cum ar fi Antonescu sau Orban), să nu uite că, dacă vor provoca alegeri parlamentare anticipate, praf şi pulbere se va alege de acest partid, cu o conduită în zig-zag, care îşi revendică, nici mai mult şi nici mai puţin decât postul de premier.
Apoi, după ce Traian Băsescu va reînnoi jurământul de preşedinte, va trebui să ţină seama că „politica este arta posibilului”, deci programul domniei sale nu se poate înfăptui decât împreună cu actuala clasă politică, inclusiv cu Parlamentul în funcţie, care şi el a fost desemnat prin votul alegătorilor. Modernizarea României nu ştiu dacă se va putea finaliza în 10 ani, deci pe durata a două mandate prezidenţiale, chiar dacă timpul nu mai are răbdare, cum spunea Marin Preda. Lucrurile, însă, nu pot să rămână aşa cum sunt, de aceea l-am votat pe Băsescu. Sunt, de asemenea, convins că preşedintele trebuie să-şi modifice maniera de abordare a problemelor, învăţând măcar ceva din greşelile săvârşite. Să nu uităm că prima modernizare a ţării, (cea din a doua jumătate a secolului XIX şi începutul secolului XX), în timpul lui Cuza şi Carol I, a durat mai mult de un jumătate de secol.
Dacă vrem ca România să se schimbe, noi, cei din ţară, precum şi cei din exterior, trebuie să ne angajăm în această tendinţă de a schimba instituţiile şi mentalităţile, chiar dacă măsurile ce se impun au fost şi vor mai fi dureroase.
Adrian Man
P.S. În mijlocul încrâncenării generale, să nu uităm că mai există şi artă, altminteri ne schilodim sufleteşte. Am văzut la Teatrul Naţional două spectacole remarcabile, Noaptea Valpurgiei şi Livada de vişini – O continuare, a căror acţiune se petrece în Maica Rusia. Mă refer, în câteva cuvinte, la ultimul, pe care îl recomand călduros cititorilor. Cred că spiritul lui Cehov a fost respectat în piesă, cu unele îngroşări care se puteau evita. Spectacolul, în ansamblul lui, este o carte de vizită ce onorează instituţia noastră de cultură. Regia lui Nic Ularu este bună, scenografia deosebită, şi avem o actriţă de excepţie, şi anume pe doamna Lucia Wanda Toma.
