Pentru a doua oară în competiția Yukon Arctic Ultra, Tibi Ușeriu a reușit deja să treacă de primii 100 de km și a transmis vești celor de acasă. Ultramaratonistul a precizat că deși la începutul cursei temperaturile au fost ceva mai blânde, în jurul valorii de – 10 grade, pe măsură ce înainta acestea au scăzut, în special în timpul nopții. Însă, cu toate acestea sportivul este hotărât să meargă mai departe.

Este pentru a doua oară când Tibi Ușeriu, cel care a câștigat trei ani la rând ultramaratonul 6633 Arctic Ultra din apropierea Cercului Polar, participă la Yukon Arctic Ultra, o cursă de 490 km, cu startul în Whitehorse și finișul în Pelly Crossing, iar concurenții au la dispoziție 8 zile pentru a ajunge la final.

La început de ianuarie erau -47 grade, acum o săptămână erau -39 grade, iar la start au fost -10 grade Celsius. Încălzirea bruscă a venit cu ninsori mari, râurile au ieșit din matcă, apa trecând peste gheață, inundând potecile.Concurenții trag după ei o sanie în care își pun toate cele necesare : haine, mâncare, apă, sac de dormit si cort sau bivuac. De obicei sania ajunge la vreo 20-30 kilograme.Traseul este integral prin sălbăticie. Teoretic poteca este bătătorită, dar ninsoarea a adus zăpadă proaspătă iar în multe locuri poteca a fost inundată.

În competiție sunt 21 de sportivi la startul probei lungi. Organizatorii spun că temperaturile vor scădea în zilele următoare spre -40 grade Celsius. La asemenea temperaturi, în anii trecuți mai puțin de jumătate au ajuns la final. Printre cei care au fost nevoiți să abandoneze anul trecut s-a numărat și Tibi Ușeriu, care a fost scos din concurs din cauza unor degerături. Anul acesta, sportivul este hotârât să meargă până la capăt.

La 25 ore de la start, Tibi Ușeriu a reușit să parcurgă deja 100 km și se afla pe primul loc în competiție, în spatele său aflându-se doi elvețieni.

Tibi Ușeriu participă la această competiție pentru a spune lumii despre Via Transilvanica, pentru a spune lumii că și România are un drum special, unul pe care își dorește, într-o bună zi, să-l alerge, alături de alți sportivi.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.