Detalii şocante scot le la iveală stenogramele din dosarul penal în care sunt anchetați șeful inspectoratului Judetena de Poliție Bistrița Năsăud, șeful Poliției Năsăud și șeful Poliției Rutiere. Conform documentelor, Ioan Ovidiu Mureşan – şeful IPJ BN, şi Roberto Hasnăş – şeful Poliţiei Rutiere au terorizat pe o poliţistă aflată în subordinea lor, pe care o suspectau că că ar fi „colaborat” cu inspectorii de la Corpul de Control al Poliției Române.
Ţinta terorii psihice a celor doi a fost agenta Gabriela Gaie, conform EVZ.ro.
Într-o discuție din data de 18 august 2014, surprinsă de microfoanele montate de procurorii DNA în biroul șefului lui Mureșan, comisarul îi dă ordine subordonatului său, Roberto Hasnaș cum să procedeze cu agenta de poliţie.
„Păi, fă-o să se sinucidă …”, îi spune Ovidiu Mureșan șefului de la Rutieră, cu referire la agenta Gaie.
Replica lui Hasnaș a fost una pe măsură. „Păi nu-i fac toată ziua, tot o omor, am trimis- o singură … o trimit singură să-și rupă capul, șefu’. … Uitați-vă vă rog la planificare, că i-am băgat trei zile de noapte, i-am băgat … o bag de noapte, o bag cu unu’, o bag cu altul, să fie gelos bărbatu-so … ce să mai fac, să pun pe unu să o f…, să o filmeze? Ce dracu’, bat-o soarele …”.
Inspectorul șef nici nu vrea să audă și îi cere lui Hasnaș să continue cu presiunea, spunându-i: „… Îi pita și cuțitu’ la tine în mână, taie-i … găsește soluții …”.
În altă discuție ambientală din biroul șefului IPJ Bistrița, din data de 1 septembrie 2014, inspectorul șef Ioan Ovidiu Mureșan „continuă operațiunea de calomniere a subordonatei Gaie Gabriela, relatându-le interlocutorilor …” cuvinte care nu mai pot fi reproduse.
Conform EVZ.ro, cei doi interlocutori erau șeful Serviciului Criminalistic, comisarul Marius Șugar, și șeful Serviciului Cabinet, comisarul șef Ioan Valer Andreica. Aceștia nu au replicat în niciu fel.
Tot în aceeași zi, șeful de la Circulație, Roberto Hasnaș, discută cu comisarul Mureșan și îl informează că presiunea a dat roade: „Știu, șefu’, de aceea i-am zis eu, ieri: «Tu c..vă ce ești. Tu, mă, din cauza ta nu stau eu liniștit lângă nănanși la nuntă, tăt ies afar’, mi-ai f… nunta …». Am zis: «Am eu grijă de tine» …”.
Hasnaș era nemulțumit de faptul că, fiind la o nuntă, a fost sunat de Ovidiu Mureșan, care i-a reproșat că agenta nu își face datoria: „Era stresată, plângea acolo la calculator … da’ am eu grijă de ea, o bag în teroare din aia, deci tăt să plângă tătă ziua, tătă ziua numa’ plânge … nesimțită ordinară și c…”.
Mai multe accidente rutiere soldate cu morți sau răniți grav au fost mutate din pix, de pe drumuri județene sau comunale pe drumuri forestiere, astfel încât „șefii” de la București să nu afle nimic. Un astfel de exemplu este un accident din data de 21 august 2014. Comisarul șef Hasnaș a încercat să „mute” locul unde a avut loc evenimentul rutier, dar martorii oculari au refuzat să dea declarații mincinoase.
Polițistul care a fost trimis la fața locului, Dănuț Banc, a avut misiunea de a-l îndepărta de la fața locului pe un alt agent, Bolbos, care era considerat cinstit: „Ăla-i un tâmpit, Bolbos, țâpă-l dracului de acolo, de prostul dracului … stabilește că-i pe Drumul Romanilor acolo, cu martori, cu tot ce trebe”.
Comisarul șef Hasnaș i-a cerut agentului Banc să reaudieze toți martorii și să-i determine să mintă, pentru a modifica locul producerii accidentului. „Dănuț, îl chemi de urgență (pe martorul Hăngănuț – n.r.) și vorbești tu cu el, așa cum trebe, mă înțelegi … fii băiat deștept, că ăla dacă-i beat nu știe bine … Dănuț, scoate-o acolo pe drumul ăla, înțelegi”. Accidentul nu a putut fi mutat deoarece martorii oculari nu au vrut să mintă pentru a fi pe placul polițiștilor.