Ambasadorul Slovaciei în Ungaria, Juraj Migaz, a fost convocat la Ministerul Afacerilor Externe Maghiar pentru a răspunde unor probleme legate de minoritatea maghiară din Slovacia, a declarat purtătorul de cuvânt al MAI ungar, Lajos Kohari, potrivit MTI. Ministrul maghiar de externe Kinga Goncz i-a cerut lui Juras Migas să dea o explicaţie pentru „manifestările slovace de săptămâna trecută pe care partea maghiară le consideră inacceptabile şi de neînţeles dat fiind că cele două ţări vecine sunt membre ale Uniunii Europene şi ale NATO”. La întâlnire, Goncz a atras atenţia ambasadorului Slovaciei că această ţară nu şi-a respectat promisiunea de a include în manualele şcolare din Slovacia denumirile maghiare ale localităţilor din Slovacia şi şi-a exprimat nemulţumirea că şcolile magiare din Slovacia au primit foarte puţine fonduri ale UE pentru refacerea acestora. De asemenea, partea maghiară a subliniat că premierul Slovaciei Robert Fico poartă responsabilitatea politică pentru partidele aflate la putere în această ţară şi că unele idei ale politicienilor din coaliţia de guvernământ denotă ură la adresa Ungariei şi a maghiarilor. Goncz aşteaptă răspuns de la oficialii slovaci până la finalul acestei săptămâni şi era în vedere şi alţi paşi diplomatici în funcţie de săspunsul primit. Guvernul slovac a respins poziţia MAE ungar „în întreg şi în detaliu”, Bratislava consideră că tonul Ungariei este nefondat şi aprecierile inacceptabile. Potrivit Guvernului slovac, Budapesta promovează o politică de confruntare cu Slovacia de când Guvernul acestei ţări este condus de noul premieri Robert Fico.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here