Te-ai gândit că a venit momentul să investești în propria locuință pentru a o amenaja în funcție de gusturile proprii? Există o multitudine de elemente care pot fi modificate sau transformate și prin intermediul cărora poți să transmiți o anumită tipologie de personalitate. Amenajarea de la zero a unei case implică timp și un buget consistent, mai ales dacă anumite aspecte sunt mai pretențioase. Totodată, trebuie să pui accent și pe elementele ce țin de structura casei, dar și pe instalațiile sanitare și electrice. Însă, dacă dorești să aduci un strop de originalitate în propria casă, atunci există câteva moduri prin care ai putea îndeplini acest aspect.

Iată câteva aspecte pe care le-ai putea lua în considerare pentru a oferi unicitate locuinței tale

  • Există o serie de idei care pot fi luate în considerare, atunci când vine vorba despre amenajarea casei. Printre primele spații din locuință care ar trebui amenajate de la zero sunt bucătăria și baia. Pentru a oferi o notă de originalitate propriului spațiu, ar fi ideal să îți creezi de la zero un plan cu elementele pe care dorești să le ai în bucătărie și cum să fie poziționate. De altfel, trebuie să fie luate în considerare dimensiunile încăperii, iar planul să fie îndreptat către eficientizare. Optimizarea spațiului este necesară, iar accentul ar trebui pus pe luminozitate și depozitarea ustensilelor și alimentelor. În acest sens, ai putea opta pentru mobila de bucătărie de la Hornbach, regăsind în portofoliu bucătării complete sau modulare, dar și accesoriile necesare unei bune funcționări a spațiului. Modul în care este amenajată bucătăria, nuanțele alese, dar și accesoriile de înaltă calitate vor face întotdeauna diferența.
  • Pe de altă parte, pentru a oferi unicitate propriei locuințe, ar fi ideal să îți amenajezi altfel livingul. Dacă dispui de un living open space, atunci blatul de bucătărie poate servi drept insulă între spațiul în care gătești și cel în care te odihnești. O astfel de delimitare este de bun augur, susțin specialiștii în domeniu, deoarece există mai multe zone ce pot fi personalizate. În spatele televizorului din living pot fi amplasate lumini LED cărora să le varieze nuanțele în timp ce dispozitivul este pornit. Pentru o bună eficientizare a spațiului, poate fi aleasă o canapea în formă de L, cu ladă de depozitare, dar și o măsuță de cafea înaltă de 40 de centimetri cu 3 compartimente. Pentru a crea senzația unui spațiu generos, asigură-te că atât mobila, cât și pereții au nuanțe calde sau pastelate, iar lumina naturală pătrunde nestingherită în încăpere. Iubitorii unui aer rustic în propria casă pot alege elemente decorative din lemn sau vaze din bambus.
  • În condițiile în care locuiești la curte și dispui de o grădină, specialiștii în designul exterior recomandă să transformi o zonă într-un loc unde se servește masa, alături de cei dragi. O masă de grădină și un set de scaune fabricate din materiale rezistente în fața intemperiilor, dar și o banchetă cu tapițerie impermeabilă pot reprezenta câteva idei. De altfel, pentru cei care doresc mai multă intimitate, există opțiunea să amplaseze un cort geodezic (în forma unui iglu). Masa și scaunele vor fi acoperite cu un PVC transparent și va deveni un spațiu ideal pentru servit masa chiar și atunci când plouă. Totodată, în acest mod nu va trebui să îți faci griji că apa va pătrunde printre fibrele lemnoase sau în materialul din care este construit setul cu masă și scaune pentru grădină. Pentru o luminozitate perfectă, se pot amplasa ghirlande cu LED în jurul cortului care pot fi acționate la distanță cu ajutorul telecomenzii. Nu uita nici de elementele decorative pentru grădină, dar și florile care vor înfrumuseța întotdeauna spațiul.

Așadar, atunci când este luată în considerare amenajarea unei case, ar fi ideal să se întocmească o listă cu încăperile care vor fi renovate, ce corpuri de mobilă vor dispărea, care sunt zonele luminate natural și cum se va face optimizarea spațiului. De pe listă nu trebuie să lipsească nici produsele specifice unei amenajări interioare sau corpurile electrice și pentru iluminat. După ce întreaga lucrare va fi finalizată, satisfacția va fi garantată, iar fiecare cameră va avea o amprentă personală!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.