Un clujean a câştigat în instanţă un proces prin care i se permite înmatricularea autoturismului fără a plăti taxa auto. Magistraţii Tribunalului Cluj au hotărât că taxa de poluare pentru maşinile aduse din Uniunea Europeană este ilegală.

Un clujean a dat în judecată Prefectura Cluj, instituţie în subordinea căreia se află Serviciul de Permise şi Înmatriculări Auto, reclamând faptul că taxa auto este ilegală. Clujeanul şi-a cumpărat din Germania un automobil BMW la mâna a două, automobil pentru care avea de plătit aproximativ 1000 de euro, bani reprezentând celebra taxă de poluare. Tribunalul Cluj a admis cererea clujeanului, obligând Prefectura Cluj să înmatriculeze maşina fără plata taxei auto. Acesta fapt constituie un precedent pentru justiţia clujeană, putând duce în următoarea perioadă la o multitudine de procese de acest gen, fiind foarte probabil ca statul român să fie obligat, în următoarea perioadă să plătească despăgubiri de ordinul milioanelor de euro.

Banii inapoi

Avocatul clujeanului a reuşit să demonstreze în faţa instanţei că taxa auto este una discriminatorie. Mai mult, acesta a arătat că Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului (OUG) nr.50/iulie 2008, cu privire la instituirea taxei de poluare, nu poate modifica prevederile Codului Fiscal, deoarece acest lucru nu se poate face printr-un act emis de Guvern, ci doar de o lege. Cazul câştigat de clujean nu are o decizie finală, iar în cazul în care decizia Tribunalului Cluj va fi atacată în instanţa superioară, cazul va fi redeschis şi discutat la Curtea de Apel Cluj. În cazul în care Curtea va fi de acord cu sentinţa emisă de instanţa de fond, oamenii care au plătit deja taxa auto şi-ar putea cere drepturile şi … banii înapoi.

Chemarea în judecată

Clujeanul a cumpărat maşina din Germania în august 2008 şi a plătit pentru aceasta 1.750 de euro. Însă, la Serviciul de Permise şi Înmatriculări Auto, pentru a-şi înmatricula atomobilul în România, clujeanul a fost nevoit să plătească taxa de poluare instituită la 1 iulie 2008. Proprietarul autoturismului a refuzat să plătească taxa auto şi a acţionat în judecată Prefectura Cluj. “Prin cererea de chemare în judecată din 04.11.2008, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la înmatricularea fără plata taxei de poluare a autoturismului BMW fabricat în 1991”. Reclamantul a mai arătat că taxa de poluare nu ar fi conformă cu Tratatul UE, respectiv cu art. 25, art. 28 şi art. 90, aceasta pentru că taxa de poluare s-ar percepe numai pentru autoturismele înmatriculate în Uniunea Europeană şi reînmatriculate pentru prima dată în România, în timp ce pentru autoturismele deja înmatriculate în România, la o nouă înmatriculare taxa nu mai este percepută”, apare în hotărârea dată de Tribunalul Cluj.

Taxa este ilegală

Avocaţii clujeanului consideră că taxa este ilegală deoarece aceasta încalcă articolul 25 din Tratatul de Aderare a României la Uniunea Europeană, prin care se interzic taxele de import, export sau pe cele cu efect echivalent. Taxa de poluare a fost instituită printr-o Ordonanţă de Urgenţă, care modifică prevederile Codului Fiscal, dar aceasta se poate modifica numai printr-o lege organică, nu printr-un act normativ dat de către Guvern. Astfel, potrivit sentinţei civile nr. 2320/2008 “OUG 208/2008 a fost abrogată prin OUG nr 218/2008 privind modificarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule. Conform art. III al acesteia, (1) Autovehiculele M1 cu norma de poluare euro 4 a căror capacitate cilindrică nu depăşeşte 2.000 cmc, precum şi toate autovehiculele N1 cu norma de poluare Euro 4, care se inmatriculează pentru prima dată în România sau în alte state membre ale Uniunii Europene în perioada 15 decembrie 2008 – 31 decembrie 2009 inclusiv, se exceptează de la obligaţia de plată a taxei pe poluare pentru autovehicule stabilită potrivit prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.50/2008. Reclamantul consideră taxa ca fiind ilegală ca urmare a aplicării directe a reglementării comunitare: “Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor sau altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect produselor naţionale similare”. În acest context, potrivit art. 148 din Constituţie, ca urmare a aderării Romîniei în UE, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, “reglementările comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne”.

Instanţa decide

Judecătorul Cristi Dănileţ, cel care a pronunţat sentinţa a obligat Prefectura Cluj să înmatriculeze autoturismul clujeanului, fără a plăti taxa de poluare. Pe lângă acest lucru, Prefectura a fost nevoită să plătească cheltuielile de judecată care se ridică la 1.000 lei. Tot potrivit hotărârii dată de Tribunalul Cluj “se remarcă un alt tip de discriminare: între persoanele care au solicitat înmatricularea autoturismelor anterior datei de 1 iulie 2008 şi cele care înmatriculează autoturismele ulterior: doar aceste din urmă plătesc taxa de poluare, deşi este evident că poluează şi autoturismele primei categorii de persoane cele înmatriculate ulterior. Discriminarea este realizată de legiuitor care a legat plata taxei de poluare de faptul înmatriculării, deşi din preambulul OUG 50/2008 retultă că s-a urmărit asigurarea protecţiei mediului prin realizarea unor programe şi proiecte pentru îmbunătăţirea xalităţii aerului, ceea ce implică instituirea unei taxe de poluare pentru autoturismele aflate în trafic, potrivit principiului poluatorul plăteşte”.

Beatrice Golondzac

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.