"El îşi reface viaţa, iar soţia mea plânge în cimitir şi sapă cu mâinile la mormântul fetei, pune flori şi le udă cu lacrimi"
Războiul dintre părinţii Mădălinei Manole şi Petru Mircea pare să nu aibă sfârşit, iar acum a ajuns până la locul în care este înmormântată artista.
Părinţii Mădălinei Manole nu au linişte şi au făcut din nou plângere împotriva fostului lor ginere. Se pare însă că, potrivit Ring, prim-procurorul Capitalei, Remus Budăi, a trimis, ieri, pe adresa lor o rezoluţie prin care a respins plângerea formulată de numiţii Manole Ion şi Manole Eugenia împotriva rezoluţiei nr.2675/P/2010 din 12.07.2012, prin care se hotăra neînceperea urmăririi penale a lui Petru Mircea.
Lucrurile nu se opresc însă aici, iar tatăl cântăreţei spune că poate declaraţiile sale împotriva fostului ginere s-ar opri, dacă acesta ar amenaja mormântul din cimitirul unde este îngropată Mădălina Manole.
"Îl asigur că, dacă nu vine, răbdarea mea a ajuns la sfârşit. Nicio lege din lume nu mă poate opri să-mi pun în aplicare planul, pentru că este vorba de Mădălina, de copilul meu pe care-l plâng zi de zi. Să vină să facă lucrarea la mormânt şi pe urmă eu nu vreau să mai aud de el: nici să-l văd, nici să-l mai aud! Dacă justiţia îl va găsi vinovat sau complice, e treaba justiţei, dar pe mine mă interesează să rezolve cu mormântul Mădălinei. Aştept să-mi dea aprobare o televiziune ca să spun ce am de gând. Pentru că nu se mai poate, nu mai pot răbda. El îşi reface viaţa, iar soţia mea plânge în cimitir şi sapă cu mâinile la mormântul fetei, pune flori şi le udă cu lacrimi", a spus Ion Manole.
Sursa: cancan.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.