Jean Pădureanu îşi pregăteşte retragerea din fotbal. Preşedintele Gloriei Bistriţa spune că va lăsa destinele echipei pe mâna unor conducători mai tineri, pe care îi învaţă cum să conducă Gloria. Pădureanu susţine că nu are prea multe regrete la retragere, nici măcar că este considerat întemeietorul "cooperativei". Oficialul bistriţean afirmă că a intrat atunci într-un carusel condus de alţii, altfel echipa risca să retrogradeze.
"De aproximativ un an şi jumătate-doi încerc şi reuşesc să introduc la club băieţi mai tineri, care să preia ştafeta. Ca pensionar, dacă nu mă sclerozez, o să mai vin pe la club, o să le spun părerea mea, o să stau cu băieţii la o bere.
Ce regrete am? Am avut încredere în oameni în care nu trebuia să am, dar nu au fost mulţi. Nu mă supăr că mi se zice "părintele cooperative". Dacă toată lumea merge într-o direcţie şi cineva încearcă să se întoarcă, pierde. Eu am mers în acea direcţie, am făcut parte din pluton. Dacă ieşi afară din pluton, te împuşcă. Aşa era vremea atunci", a declarat Jean Pădureanu.

Junior Moraes rămâne la Gloria Bistriţa

Cel mai dorit jucător din Liga 1rămâne la  Bistriţa, pentru a ajuta la salvarea echipei ardelene de la retrogradare. Jean Pădureanu le-a stabilit jucătorilor obiectivul pentru partea a doua a sezonului, o clasare în primele 10 echipe la finalul sezonului.
„N-aş spune că 2010 a fost un an rău, ne-am salvat de la retrogradare în campionatul trecut. În această toamnă am început mai greu, dar ne-am revenit şi sîntem pe drumul cel bun. Pentru noul an aş vrea să ne clasăm între primele zece echipe. Sper ca în 2011 să avem mult mai multe motive de bucurie", a spus Jean Pădureanu pentru site-ul oficial al clubului.
Junior Moraes a fost artizanul salvării de la retrogradare în sezonul trecut, reuşind să înscrie de 10 ori în 17 apariţii, iar şefii nu sînt dispuşi să renunţe la el, mai ales că nimeni nu vrea să audă de milionul de euro cerut de Pădureanu. Steaua şi Rapid au fost cele mai active în negocieri, dar ambele şi-au retras ofertele din cauza pretenţiilor ardelenilor
"Nu e nici o problemă nimeni nu îl vrea pe Moraes, ne ajută să ne îndeplinim obiectivele", spunea în urmă cu cîteva zile Pădureanu. Brazilianul are mari şanse să plece însă în vară, cînd şeful Gloriei plănuieşte să se retragă de la echipă.

Bistriţa scoate lesa şi botniţa

Fundaşul echipei Gloria Bistriţa, Cosmin Frăsinescu, a declarat că dubla manşă cu Dinamo din semifinalele Cupei României este deschisă oricărui rezultat, formaţia ardeleană având puterea să ajungă în finală. "În semifinalele Cupei României orice e posibil, chiar dacă jucăm cu Dinamo. Este o dublă manşă, în această competiţie mereu apar surprize. Depinde de noi, meciurile sunt deschise oricărui rezultat. Poate reuşim să jucăm finala, ar fi frumos", a spus Frăsinescu. Jucătorul echipei bistriţene a afirmat că returul Ligii I va fi "de foc", mai greu decât cel din sezonul trecut. "Sunt multe echipe în luptă şi se vor agăţa de orice punct, dar vom face tot posibilul să ne îndeplinim obiectivul. Putea să fie mult mai bine, am irosit destule puncte aiurea, cu echipe cu care nu aveam voie să pierdem. E bine pe locul 11 unde suntem acum, dar echipele sunt despărţite de câteva puncte, dacă pierzi un joc se vede imediat, aluneci în clasament. Ţine de noi să nu mai facem paşi greşiţi în această luptă", a spus Frăsinescu pentru site-ul oficial al clubului Gloria.

Frăsinescu a precizat că a trecut peste problemele medicale cu care s-a confruntat la finalul anului trecut şi va începe pregătirea normal, alături de colegii săi. "2010 a fost un an bun, păcat că m-am accidentat la Mediaş, unde am suferit o fractură de pomete, şi am ratat ultima parte a turului. Sper într-un an şi mai bun, să ne salvăm de la retrogradare şi, dacă putem, să jucăm finala Cupei", a comentat el.

Alin Cordoş

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.