Ștef Marcus Teodor, bârgăuanul trimis în judecată în vara anului trecut pentru trafic de droguri, a fost condamnat, la finele lunii iulie, de Tribunalul Bistrița-Năsăud, la 3 ani și 11 luni de închisoare cu executare. Sentința nu este definitivă și a fost atacată de Ștef la Curtea de Apel Cluj.

Concret, tânărul a fost acuzat de comiterea infracțiunilor de: trafic de droguri de risc și de mare risc (77 acte materiale), efectuarea fără autorizație a oricăror operațiuni cu substanțe susceptibile a produce efecte psihoactive, (60 acte materiale) şi deținere de droguri de risc și de mare risc, pentru consum propriu, (33 acte materiale).

“În perioada cuprinsă între primăvara anului 2020 – 12.05.2022, a dat pentru consum și a vândut substanțe psihoactive unor prieteni și consumatori și a deținut în scop de revânzare substanțe psihoactive, printr-un număr de 60 de operațiuni, în baza aceleiași rezoluții infracționale, apoi, în 77 de rânduri, în perioada cuprinsă între primăvara anului 2020 – 12.05.2022, a oferit, a dat pentru consum, a vândut și a deținut în scop de vânzare cannabis și metamfetamină, inclusiv unor minori, şi în baza aceleiași rezoluții infracționale, în 33 de ocazii, în perioada mai 2021 – 12.05.2022 a avut asupra sa pentru consum metamfetamină și cannabis pentru consum propriu”, a reținut instanța din rechizitoriul procurorilor.

În fața instanței, Ștef a recunoscut comiterea infracţiunilor și a solicitat aplicarea unor pedepse reduse cu o treime.

Printre cei cărora le vindea droguri, se aflau și minori

În rechizitoriu procurorii au arătat că Ștef și-a făcut un cerc de relații în rândul tinerilor de liceu, majoritatea minori, din Bistrița, dar și din satele de pe Valea Bârgăului, încă din 2020.

Astfel, unui tânăr, martor în dosar, Ștef i-a vândut în câteva rânduri cannabis și pastile de extasy (metamfetamine), el obținând peste 1.400 de lei.

„Inculpatul Ștef Marcus Teodor îl cunoaște pe martorul XX (…).

În perioada mai 2020 – octombrie 2021, o dată pe lună, în cel puțin 18 împrejurări (timp de aproape 2 ani, după susținerile martorului, în 8 rânduri în perioada mai-decembrie 2020 și în 10 rânduri în perioada ianuarie – octombrie 2021), (…), inculpatul Ștef Marcus Teodor, i-a vândut martorului XX, inițial 2 grame de cannabis, iar apoi câte un gram de cannabis, cu prețul de 50 lei/gram, într-una dintre împrejurări în care martorul se afla în (…), oferindu-i spre vânzare și pastile de extasy (metamfetamină), însă martorul a refuzat, precum și în 3-4 rânduri, câte 1-2 grame de substanțe psihoactive – sare de baie, pentru care martorul a plătit 500-600 lei.

Prin vânzarea cantităților de cannabis și de substanțe psihoactive martorului XX, inculpatul Ștef Marcus Teodor a obținut suma de 1450 lei (din care 950 lei pentru cannabis).

Se apreciază că în drept, faptele inculpatului care în 18 rânduri a vândut cannabis martorului XX, iar într-una dintre împrejurări i-a oferit pentru vânzare metamfetamină realizează condițiile de tipicitate a 18 acte materiale ale infracțiunii de trafic de droguri de risc și de mare risc, prev. de art. 2 alin.1 și 2 din Legea 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin.1 C.pen.

Faptele inculpatului care în 3 rânduri i-a vândut martorului XX substanțe psihoactive realizează condițiile de tipicitate a 3 acte materiale ale infracțiunii de efectuarea fără drept a oricăror operațiuni cu substanțe susceptibile a produce efecte psihoactive, prev. de art. 16 alin.1 din Legea 194/2011, cu aplicarea art. 35 alin.1 C.pen.”, a reținut instanța din rechizitoriul procurorilor.

Unui alt tânăr, minor, consătean cu Ștef, acesta i-a vândut cannabis și extasy în valoare de peste 1.700 lei.

Inculpatul Ștef Marcus Teodor îl cunoaște pe martorul minor YY, întrucât acesta este consătean și vecin al inculpatului. În vara anului 2020, inculpatul Ștef Marcus Teodor i-a oferit cu titlu gratuit un muguraș de cannabis martorului minor YY (…), în timp ce se afla în localitatea de domiciliu. În primăvara anului 2021, într-o împrejurare inculpatul i-a oferit martorului minor prin mesaje scrise spre vânzare aceluiași martor pastile de metamfetamină, însă minorul a refuzat. În perioada ianuarie – mai 2022, de la domiciliul său, inculpatul Ștef Marcus Teodor, i-a vândut martorului minor în 15 rânduri, câte un gram de substanțe psihoactive – sare de baie, cu 100 lei/gram și în aceeași perioadă i-a vândut de 5 ori cannabis cu prețul de 50 lei/gram, iar în alte 3 ocazii, i-a dat același gen de substanțe cu titlu gratuit.

Prin vânzarea cantităților de cannabis și de substanțe psihoactive martorului YY, inculpatul Ștef Marcus Teodor a obținut suma de 1750 lei (din care 250 lei pentru cannabis).

Faptele inculpatului care în 10 rânduri a oferit spre vânzare, a dat pentru consum și a vândut cannabis și metamfetamină martorului minor YY realizează condițiile de tipicitate a 10 acte materiale ale infracțiunii de trafic de droguri de risc și de mare risc prev. de art. 2 alin.1 și 2 din Legea 143/2000, cu aplicarea art. 13 alin.1, lit. c din Legea 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin.1 C.pen..

Faptele inculpatului care în 15 rânduri i-a vândut martorului minor YY substanțe psihoactive realizează condițiile de tipicitate a 15 acte materiale ale infracțiunii de efectuarea fără drept a oricăror operațiuni cu substanțe susceptibile a produce efecte psihoactive prev. de art. 16 alin.1 din Legea 194/2011, cu aplicarea art. 35 alin.1 C.pen”, se arată în documentul citat.

Unei fetei din Prundu Bârgăului, și aceasta minoră, Ștef i-a dat să consume cannabis, dar și să prizeze sare de baie. În timpul unor întâlniri cu minora, Ștef a vândut cannabis unor persoane. Împreună cu fata, Ștef a participat la o petrecere la o cabană, alături de alți 15 tineri, unde bârgăuanul le-a pus la dispoziție cannabis și sare de baie.

Pe o altă fată, elevă la un liceu din Bistrița, care la un moment dat a devenit prietena lui, și care nu era consumatoare de droguri, o convinge să consume substanțe interzise. La un moment dat însă, din cauza consumului, ajunge în spital. Prin intermediul adolescentei, bârgăuanul o cunoaște pe o prietenă a acesteia, pe care o aprovizionează ulterior cu droguri.

Prins drogat la volan și cu substanțe interzise în mașină

În iunie 2021, în timp ce Ștef se afla cu alți doi tineri într-o mașină parcată pe o stradă din Bistrița, polițiștii au găsit asupra lui, dar și asupra lui unui dintre amicii săi, cannabis și ecstasy.

Trei luni mai târziu, a fost oprit în trafic de polițiști, Ștef fiind depistat drogat la volan, motiv pentru care i s-a întocmit dosar penal, ulterior fiind și trimis în judecată pentru conducere sub influența drogurilor, la Judecătoria Bistrița, infracțiune pentru care a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare. Numai că, la controlul autoturismului, polițiștii au descoperit și substanțe interzise, astfel că la dosarul de trafic de droguri s-au mai adăugat și aceste fapte.

În luna mai, anul trecut, locuința lui Ștef a fost “călcată” de mascați și procurori, în urma perchezițiilor fiind găsită altă “marfă”, la dosarul de urmărire penală, fiindu-i adăugate și alte acuzații. După percheziții, procurorii l-au vrut după gratii pe Ștef, însă instanța a decis ca acesta să fie arestat la domiciliu.

A sperat să scape mai ieftin! Instanța nu l-a iertat

Deși Ștef și-a recunoscut faptele, dar a și dat informații procurorilor despre un alt traficant, informații care s-au concretizat în formarea unui dosar penal, faptul că vândut droguri minorilor, se pare că a înclinat balanța pentru aplicarea unei pedepse mai severe decât se aștepta.

“Conform art.20 din Legea nr.143/2000, respectarea protocolului programului integrat de asistenţă menţionat poate determina dispunerea renunţării la aplicarea pedepsei sau amânarea aplicării pedepsei chiar dacă nu sunt îndeplinite condiţiile prev. de art.80, respectiv art.83 din Codul penal, în cazul infracţiunii prev. de art.4 din Legea nr.143/2000, însă se apreciază global că, raportat la numărul foarte mare de acte materiale comise, la faptul că inculpatul a avut o activitate intensă de trafic de droguri de risc şi mare risc şi de substanţe psihoactive (declaraţiile martorilor fiind în sensul că avea permanent asupra sa droguri de diverse tipuri şi substanţe psihoactive, spre oferire sau vânzare, efectuând un adevărat „comerţ”), pe care pe care le-a oferit sau le-a vândut mai multor persoane, inclusiv minori (care, raportat la vulnerabilitatea specifică vârstei, sunt uşor de atras în astfel de activităţi), unele dintre acestea resimţind în mod negativ efectele unui astfel de consum”, conchid judecătorii.

Drept urmare, Ștef a primit 3 ani de închisoare pentru trafic de droguri de risc și de mare risc, un an de închisoare pentru efectuare fără autorizație a oricăror operațiuni cu substanțe susceptibile a produce efecte psihoactive, și 9 luni pentru deținere de droguri de risc și de mare risc, pentru consum propriu, la aceste pedepse fiind adăugată și condamnarea de un an cu suspendare pentru conducere sub influența drogurilor. A rezultat astfel o pedeapsă de 3 ani și 11 luni de închisoare cu executare, instanța considerând că, “inculpatul nu conştientizează gravitatea faptelor comise şi în consecinţă nu simte o responsabilitate reală faţă de acestea sau faţă de consecinţele acestora şi nu are un loc de muncă”.

Sentința l-a nemulțumit pe Ștef, astfel că a atacat-o cu apel, la Curtea de Apel Cluj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.