Un tânăr din Dumitrița a fost reținut joi de polițiști din cauză că acesta a furat din curtea unei locuințe din municipiul Bistrița un autoturism, după care a plecat la plimbare. După ce s-a săturat, acesta a abandonat mașina pe o stradă din oraș.

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul IPJ Bistrița-Năsăud au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore a unui tânăr de 21 de ani din Dumitrița, cercetat pentru comiterea unui furt în scop de folosinţă, a transmis Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud. 

Potrivit sursei citate, din cercetările efectuate până în prezent a reieșit faptul că, la data de 26 septembrie, tânărul ar fi sustras un autoturism, parcat în curtea unui imobil din Bistrița, pe care l-ar fi condus și ulterior abandonat pe o stradă din municipiu.

Autoturismul a fost înapoiat păgubitului, iar cercetările continuă de către polițiștii            Serviciului de Investigații Criminale, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie propusă soluția legală prin unitatea de parchet competentă.

Vineri, tânărul a fost pus sub control judiciar de către procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bistrița.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.