Aproximativ 120 de persoane au fost evacuate după ce o conductă de gaz a fost spartă în timpul unor lucrări, în judeţul Argeş, iar traficul rutier a fost oprit în zonă.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Argeş a anunţat că pompierii intervin marţi, pentru a asigura măsurile de prevenire a incendiilor în cazul unei conducte de gaz care a fost spartă în timpul unor lucrări în comuna Bascov. La faţa locului s-au deplasat patru echipaje de pompieri cu două autospeciale pentru stingerea incendiilor, o autospecială CBRN şi o ambulanţă SMURD, fiind anunţat şi distribuitorul de gaz, scrie news.ro.

“Întrucât scurgerile sunt însemnate cantitativ, au fost evacuate persoanele de la o clădire de birouri din apropiere şi s-a oprit traficul în zonă. Până în momentul de faţă, aproximativ 120 de persoane au fost evacuate”, a precizat ISU Argeş.

Sursa citată a menţionat că apoi a fost oprită furnizarea gazelor pe conductă, iar apoi au fost făcute măsurători în apropierea avariei şi nivelul concentraţiei de gaze era de 0%.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.