Primăria Bistrița n-a abandonat ideea de a reglementa modul de construire a locuințelor colective mici. Mai mult, a cerut părerea experților, iar noile reglementări ar urma să fie incluse în noua variantă de PUG. Supărată că nu-și poate „da cu părerea”, secretarul Floare Gaftone îl acuză pe primarul Ioan Turc că ține documentul la secret și că la el nu au acces nici măcar funcționarii de la Serviciul Urbanism sau consilierii locali.

La ultima ședință de Consiliu Local, primarul Ioan Turc a precizat că va fi analizat în CTATU (Comisia Tehnică de Amenajare a Teritoriului și de Urbanism) un document îmbunătățit ce vine să reglementeze construirea locuințelor colective mici.

Proiectul s-a aflat de mai multe ori pe ordinea de zi și pe masa consilierilor locali și retras tot de atâtea ori, după ce reglementările au fost aspru criticate. De data aceasta, documentul va fi analizat de arhitecți și abia apoi va ajunge în Comisia de Urbanism a Primăriei și mai apoi pe masa consilierilor locali, într-o ședință de Consiliu Local.

„Urmează să reintrăm în CTATU pentru o analiză cât mai aprofundată. Am început discuțiile, membrii CTATU au solicitat un timp de gândire și în următoarea ședință CTATU vom intra cu un singur punct pe ordinea de zi, cu locuințele colective mici. Nu avem ce să discutăm până nu avem un punct de vedere al specialiștilor”, a spus primarul Ioan Turc, la ultima ședință de Consiliu Local.

Discuția despre reglementarea locuințelor colective mici a fost inițiată la ultima ședință de Consiliu Local tocmai de secretarul Floare Gaftone, care a atras atenția că în octombrie expiră Planul Urbanistic General și că trebuie să se decidă dacă locuințele colective mici vor fi incluse sau nu și dacă se ia în calcul în includerea în PUG trebuie „reglementate” corespunzător.

Aceasta a acuzat că documentul care reglementează locuințele colective mici este ținut la secret și că nu au acces la el nici măcar funcționarii Serviciului Urbanism sau consilierii locali.

„Este mare secretomania, documentul înaintat CTATU nu îl știe nici Comisia de Urbanism, nu îl știe nici secretarul general, nici un funcționar din cadrul Serviciului Urbanism”, a susținut secretarul municipiului, Floare Gaftone.

Primarul Ioan Turc i-a răspuns secretarului general al municipiului: “Exagerați! Aveți foarte mult timp la dispoziție și exagerați”.

„Doamna secretar general a participat la ultima ședință CTATU, dar probabil a uitat, că e vară și zilele sunt lungi. Urmează să reintrăm în CTATU pentru o analiză cât mai aprofundată. Am început discuțiile, membrii CTATU au solicitat un timp de gândire și în viitoarea ședință CTATU vom intra cu un singur punct pe ordinea de zi, cu locuințele colective mici. Nu avem ce să discutăm între timp, până nu avem un punct de vedere a specialiștilor”, a mai spus Turc.

Două locuri de parcare pentru vizitatori, maxim 6 apartamente

Potrivit ultimului proiect de hotărâre ce trebuia să fie votat de consilieri în toamna anului 2021, numărul maxim de apartamente pe care-l putea avea un imobil cu locuințe colective mici este șase. Pe 700 de metri pătrați se puteau amenaja maxim trei apartamente, pe minim 1.000 de metri pătrați – patru apartamente, pe minim 1.500 de metri pătrați – cinci apartamente, iar pe minim 2.000 de metri pătrați șase apartamente.

Procentul maxim de ocupare al terenului era de 40%. Clădirile puteau să aibă maxim două etaje, iar subsolul și demisolul trebuia să fie destinat exclusiv garajelor, locuirea în aceste spații fiind interzisă.

„Se va asigura un loc de parcare/apartament pentru apartament cu maxim 80 de metri pătrați suprafață locuibilă și 2 locuri de parcare/apartament pentru suprafața mai mare de 80 de mp suprafață locuibilă, plus 2 locuri de parcare pentru vizitatori/imobil, în incinta parcelei”, se arata în proiectul de hotărâre, din 2021.

De asemenea, dezvoltatorii imobiliari trebuiau să amenajeze o cale de acces spre parcare cu lățimea de minim 4 metri și să asigure un compartiment de tip rastel pentru păstrarea bicicletelor, cu un număr de locuri echivalent cu numărul de apartamente. Pe 40% din parcelă trebuia amenajat spațiu verde, iar spre stradă, spațiul verde lua formă de grădină de fațadă. Împrejmuirea trebuia și ea dublată cu un gard viu.

Dezvoltatorii imobiliari erau obligați să construiască numai în zone unde există deja rețele edificate, disponibile și funcționale de utilități publice. Cu această ocazie, Primăria Bistrița obliga constructorii să bage din start cablurile subteran, dispunerea aeriană a acestora fiind interzisă. Acesta mai presupunea și studiu de însorire întocmit de către un specialist atestat.

„Recepția imobilului se va face numai dacă acesta este racordat la utilități pentru buna funcționare a obiectivului și amenajările exterioare (căi de acces, drumuri private, parcări, spații verzi, inclusiv spații plantate, punct gospodăresc, loc de joacă pentru copii) sunt realizate”, se mai impunea prin proiectul de hotărâre.

Curățenia la locuințele colective mici, intenție de pe vremea lui Crețu

Până acum, regulile pe care trebuiau să le respecte dezvoltatorii care ridicau locuințe colective mici, mai mari decât o casă și mai mici decât un bloc, aveau de respectat puține reguli. Printre ele se număra înălțimea, clădirile trebuiau să aibă maxim două etaje.

Investitorii s-au bazat pe Planul Urbanistic General al Bistriței din 2013 și le-au modificat după bunul plac, cu ajutorul Planurilor Urbanistice Zonale.

Prin Planurile Urbanistice Zonale a fost modificat regimul de înălțime și schimbate funcțiunile pentru anumite zone, care devin zone de interes local, dând astfel undă verde apariției blocurilor între case.

În  vara lui 2020, înainte ca Ovidiu Crețu să părăsească Primăria Bistrița, s-au luat în calcul mai multe modificări ce veneau să facă curat la locuințele colective mici: un număr maxim de 7 apartamente, un procent de ocupare al terenului de maxim 40%. Subsolul și demisolul trebuia să fie destinat exclusiv garajelor.

Propunerile din 2020 vizau două locuri de parcare pentru vizitatori și o cale de acces de minin 3 metri. Reglementările de pe vremea fostului primar Ovidiu Crețu au fost luate în calcul și de actuala administrație, care le-a modificat puțin.

Strictețea de la locuințele colective mici pare surprinzătoare, dacă ne uităm la regulile stabilite și votate de consilierii locali când vine vorba despre pentru blocuri.

Astfel, dacă pe 2.000 de metri pătrați Primăria Bistrița permitea amenajarea a doar 6 apartamente, Consiliul Local permitea anii trecuți, pe 6.000 de metri pătrați amenajarea a 150 de apartamente, împărțite în 4 blocuri. Fiecărui bloc cu câteva zeci de apartamente îi revenea doar 1.500 de metri pătrați.

Dezvoltatorii imobiliari nu erau obligați la blocuri în toată regula să asigure locuri de parcare pentru vizitatori și nici să asigure un spațiu verde de minim 40% cum e cazul locuințelor colective mici. Regulile erau fentate și ajustate precum în cazul locuințelor colective mici, cu ajutorul Planurilor Urbanistice Zonale, prin care se cerea practic derogare de la Planul Urbanistic General.

Andreea Radu

2 COMENTARII

  1. Îngerașul Turc, nici usturoi n a mâncat nici gura nu-i miroase.
    A cui jocuri le face?Se stieeeee🤫
    Aud de doi ani acest lucru se screme și iese in presa cu tot felul de promisiuni dar el continua sa călărească blocuri peste case că doar el e boosul.

  2. Cel mai slab consiliul local de cand ma stiu. Urmaresc demult sedintele, cucoane care na u luat cuvantul niciodata iar;domni; care fac circ gen Muntiu care ar trebui sa se ascunda, Hangan care abia leaga frazele, sedinte doar pentru razbunari si platit polite. Ce ma mir ca opozitia n are nimic de zis cu exceptia doamnei Sasarman care dealtfel a pus niste intrebari pertinente si i s a raspuns evaziv , fara precizie iar directoarea de la investitii n a mai vrut sa raspunda la intrabari dar era de fapt prezenta, sper ca o sa o tineti in continuare directoare si sa nu uitati sa i gratulati si cu bani europeni pe proiecte. Domnule primar cand te vei trezii? Nu iti dai seama cat te trag inapoi acesti servili si acesti consilieri de carton cu grave probleme unii din ei care ar trebuii sa stea ascunsi nu sa faca circ pe bani nostri.
    Nu va este rusine, cat luati sa faceti jocuri murdare?
    Nemernicilor pentru ce va platim, sa va certati nu apar pe nimeni dar de ce nu vreti sa se afle adevarul? Ce ati facut pe Granicerilor, alte blocuri, stam blocati in trafic ore intregi, am auzit ca mai faceti blocuri cu 10 etaje si langa liceul electrotehnic. Nu va pasa de oras, de oamani acestui oras ii sfidati si va bateti joc de ei. Stati acasa ca oricum sunteti degeaba, va platim numai sa nu va mai vedem.
    Ati primit telefoane sa stati pe labe cuminti?
    Abia astept sa va scuip in fata la alegeri si daca va prind la poarta mea va ia mama dracului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.