Guvernul a aprobat, în şedinţa de ieri, Strategia Naţională în domeniul protecţiei drepturilor copilului 2008-2013. Aceasta este prima strategie care vizează toţi copiii români, aflaţi pe teritoriul României sau în străinătate, precum şi copiii fără cetăţenie aflaţi pe teritoriul României, copiii refugiaţi şi copiii cetăţeni străini aflaţi pe teritoriul României în situaţii de urgenţă.

Implementarea acestei Strategii va asigura creşterea calităţii vieţii copilului, întrucât toate serviciile pentru copii vor respecta standarde minime prevăzute prin reglementări legale şi vor fi verificate periodic printr-un sistem competent, coerent şi unitar.
Strategia reglementează aspecte care ţin de drepturile copiilor în general, dar şi de egalizarea şanselor pentru realizarea acestor drepturi pentru grupuri vulnerabile de copii şi tineri care necesită o atenţie sporită. Astfel, potrivit comunicatului de presă al Agenţiei Naţionale pentru Drepturile Copilului, din grupurile vulnerabile de copii fac parte copiii aflaţi la risc de separare de părinţi, copiii separaţi de părinţi, copiii părăsiţi în unităţi sanitare, tinerii beneficiari ai unei măsuri de protecţie, copiii abuzaţi, neglijaţi sau supuşi exploatării, copiii delincvenţi, copiii cu dizabilităţi, infectaţi HIV sau bolnavi SIDA şi boli cronice grave, copiii cu tulburări de comportament şi copiii aparţinând minorităţilor etnice.Strategia se adresează şi părinţilor, atât în calitate de beneficiari direcţi ai serviciilor sociale, alături de copii, cât şi în vederea responsalizării lor în creşterea, îngrijirea şi educarea propriilor copii.
 
Totodată, Strategia are în vedere profesioniştii care interacţionează cu copiii, precum şi comunitatea locală. Aceasta va fi realizată prin coordonarea atât a autorităţilor administraţiei locale, cât şi prin instituţiile administraţiei publice centrale de specialitate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.