A vota este un drept elementar, unul dintre principalele drepturi garantate de Constituţie. Premierul Ponta, printr-un abuz incredibil de putere refuză sistematic acest drept pentru sute de mii de români, situaţie constatată deja de trei instanţe de judecată din România, ultima în urmă cu două zile.

Prin refuzul de a organiza alegeri locale anticipate pentru preşedinţia Consiliului Judeţean din cinci judeţe, respectiv pentru primar în 28 de localităţi, inclusiv din Bistriţa-Năsăud, dar şi pentru parlamentari în colegii vacante, primul ministru a încălcat flagrant legea. O spun sentințele date de trei instanţe judecătoreşti ale Curţii de Apel Cluj, respectiv Curţii de Apel Bucureşti, care-l obligă pe Victor Ponta să intre în legalitate şi vorbesc despre ,,excesul de putere exercitat de acesta”.

Este o premieră  ruşinoasă, inclusiv pentru Uniunea Europeană ca instanţele să oblige un Guvern să organizeze alegeri şi totuşi acesta să nu se conformeze.

A invoca probleme financiare şi logistice, aşa cum o face Victor Ponta doar ca să-ţi protejezi propriul partid, PSD-ul, de votul de blam dat de alegători, este o practică dictatorială, de neimaginat într-o ţară a Uniunii Europene.

 

Copreşedinte PNL Bistriţa-Năsăud,

Deputat Stelian Dolha

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.