Prefectul Stelian Dolha a solicitat, miercuri, șefilor instituțiilor deconcentrate să ajute la informarea cetățenilor cu privire modul de protejare față de infecțiile cu coronavirus. În contextul în care pe rețelele de socializare circulă felurite mesaje false, prefectul a subliniat necesitatea informării cetățenilor din surse oficiale.

Sunt foarte importante două lucruri, din punctul meu de vedere: comunicarea şi organizarea. Aspectele legate de organizare le face Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă. Legat de comunicare, trebuie să ne asigurăm că oamenii au acces în cel mai scurt timp la informațiile esențiale, adică ce trebuie să faci în momentul în care ai un vecin sau rudă aflați în izolare sau carantină, indicații precise pentru bătrâni, pentru copii și gravide. Studiile arată că acest virus afectează în special vârstnicii. Ar fi important să diseminăm informațiile utile la Casele de Pensii, în școli. Să comunicăm simplu și pe înțelesul tuturor„, a spus Dolha, în ședința Colegiului Prefectural.

În contextul în care pe internet circulă multe mesaje false, prefectul subliniat că toată lumea trebuie să fie atentă la sursa de informații, iar aceasta să fie Ministerul Sănătății sau Instituția Prefectului.

În al doilea rând, trebuie să fim atenți asupra sursei de informații, care trebuie să fie oficială: în primul rând Ministerul Sănătății și Instituția Prefectului, pentru că există o armonizare cu DSP. În ultimele 48 de ore, am remarcat că e distribuit masiv un mesaj fals demontat de Ministerul Sănătății. Mesajul are și un nume: Notificare de urgență a Ministerului Sănătății. Recomandările în această notificare sunt niște inepții cap-coadă. De exemplu: să vă mențineți gâtul umed, nu lăsați gâtul să se usuce nicio clipă, parcă ar fi de la Alcoolici Anonimi, și evitați mâncarea prăjită sau picantă. Asta circulă! L-am primit și eu de la niște persoane de bună credință care mi-au trimis acest mesaj și am ținut ca astăzi să abordăm acest subiect și să le spunem oamenilor să se informeze din surse oficiale. Vă rog insistent să combatem din toate puterile asemenea dezinformări care la început pot părea benigne, dar lăsate și amplificate, eu zic că sunt extrem de nocive. Mesajul simplu ar trebui să fie cam așa: ne spălăm pe mâini des, nu atingem fața cu mâinile nespălate, stăm acasă dacă avem febră, plus tuse, plus dureri musculare și oboseală. Acesta este mesajul pe care ar trebui să îl transmitem„, a precizat Stelian Dolha.

Prefectul județului l-a luat în climator și pe președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Radu Moldovan.

Am remarcat că domnul președinte al Consiliului Județean, Radu Moldovan s-a oferit să pună umărul la combaterea acestui virus, dacă Comitetul Județean pentru Situații de Urgență îi cere. A spus că a identificat și mașini cu numere de Italia pe Valea Sălăuței.

Acum, oficial îi transmit domnului președinte al Consiliului Județean că poate a uitat, că el nu e doar membru de drept în Comitetul Județean pentru Situații de Urgență. El este vicepreședinte al Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, chiar dacă, de când sunt instalat prefect, recunosc că nu a participat la ședințele de Comitet Județean pentru Situații de Urgență. Cu alte cuvinte, să roage Comitetul Județean să îndeplinească niște atribuții pe care le are? Nu cred! Era o simplă informare și pentru noi, și pentru domnia sa„, a spus prefectul Dolha.

Directorul executiv al DSP Bistrița-Năsăud, dr. Anca Andrițoiu, a făcut câteva precizări legate de subiectul infecțiilor cu CoVid-19.

În acest moment, pe teritoriul României, nu există niciun caz confirmat de coronavirus. La nivelul judeţului nostru, nu avem persoane în carantină, avem, în schimb, astăzi, 22 de persoane monitorizate la domiciliu. Evoluția este dela o zi la alta.Toate persoanele sunt monitorizate, am intrat cu toţii în legătură, am identificat medicii de familie, se ocupă de ei. Primesc concedii pe perioada cât stau acasă. Noi eliberăm o adeverinţă cu perioada în care ei trebuie să rămână la domiciliu şi, pe baza acestei adeverinţe, medicii de familie le dau concediu.
Sunt zone de risc maxim şi sunt zone cu risc mai redus. Zonele de risc maxim sunt China Continentală şi cele 11, acum 12 localităţi din Italia care se află în carantină. În mod normal, la noi n-ar mai trebui să sosească persoane de acolo, pentru că acele localităţi sunt închise. Nu mai intră şi nu mai iese nimeni.
Orice persoană fără simptome care vine din aceste zone intră şi la noi în ţară în carantină. Protocolul este că ei sunt carantinaţi la intrarea în ţară, în judeţul prin care intră în ţară, în spaţii special amenajate. Persoanele care vin din regiunile Lombardia şi Veneto din regiune, nu din acele localităţi carantinate, vor fi monitorizate la domiciliu. Noi suntem anunţaţi de colegii noștri de la graniţe atunci când intră în ţară astfel de persoane.Toți cei care intră în România completează un chestionar,(…) unde a mai fost introdus un paragraf referitor la responsabilitatea completării corecte a datelor, pentru că au fost şi situaţii în care s-au dat date false. Orice informație falsă se poate pedepsi„, a declarat Anca Andrițoiu.

2 COMENTARII

  1. Daaa…. ” apartinatorii acestora „, daca tot au fugit in Italia sa munceasca si sa contribuie cu bani la fondul social public al acelora, DE CE N-AU STAT ACOLO SA SE TRATEZE ? La facut euroi si la dat bani ptr pensii si nevoi sociale fug la altii si la cheltuieli si spitalizari din banii publici fug ” acasa ” … ?!
    Io i-as ” impacheta ” si … in Italia cu ei de unde au venit , sa se interneze la spitalele alora si sa se trateze din banii publici unde contribuie !

  2. s-au intors din dragoste de neamuri!!! sa le dea si lor din putinul lor!! le pasa lor de sanatatea noastra??? nu ! fug doar pentru ca acolo este pe bani totul!!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.