Preşedintele CJ Radu Moldovan și vicepreşedinţii CJ Alexandru Pugna şi Dorin Popescu au inspectat stadiul lucrărilor de modernizare a fostului Cinema Dacia.
În cadrul Centrului Multicultural din actualul Cinematograf Dacia se va amenaja o Sală de spectacole cu aproximativ 330 de locuri, o sală de cinema 3D cu o capacitate de 168 de locuri și o sală de repetiții pentru artiștii profesioniști ai ansamblului Dor Românesc.
„Am fost încurcaţi şi de cei de la RADEF, care ne-au cedat doar sălile A şi C plus 3-4 de culoar de acces. După ce am terminat procedura pentru modernizarea sălilor A şi C şi a părţii de la etaj au constatat că nu pot să se apuce de lucru în acelaşi timp cu noi pentru modernizarea sălii B. Am propus CJ să preluăm şi sala B şi am început procedurile de modernizare. Lucrurile se complică, trebuie să redimensionăm instalaţii şi aşa mai departe. Prima parte a contractului este aproape finalizată, cu renunţarea la anumite lucrări. Lucrurile s-au schimbat după ce întregul spaţiu a intrat în proprietatea noastră. Dotarea sălii A, viitoare sală de spectacole, urmează să fie scoasă din nou la achiziţie publică. Asta pentru a putea monta şi o scenă pentru piese de teatru şi pentru o activitate optimă inclusiv pentru o orchestră simfonică. E nevoie de o anumită dimensiune, Primăria şi-a exprimat acordul să extindem sala cu 5 metri în spate, către blocul de vizavi. Am constat apoi că nu este PUZ, oamenii de la bloc nu erau mulţumiţi şi s-a găsit o altă soluţie. Prin urmare, la sala A vom avea un balcon de circa 100 de locuri, iar cu locurile din sală vor fi în total 330 de locuri în sala de spectacole, care va fi mochetată. Vom avea în foaier o cafenea, sala de bilete, un bar pe modelul cinematografelor din malluri, unde cei care vor să intre la film pot să-şi ia popcorn, chipsuri sau sucuri, dar şi un loc pentru fumat. Dorim ca dotările la sala de cinema să fie foarte moderne, dar sunt puţini specialişti, e nevoie de vizibilitate, confort, acustică. Vrem să fie scaune moderne, vor fi circa 170 de locuri în sala de cinema. Va fi şi un pic de scenă, vom oferi şi soluţii pentru copii, să aibă o locaţie pentru un spectacol de teatru de păpuşi, filme de animaţie, a declarat Radu Moldovan.
La început proiectul a fost estimat la un cost de 2,5 milioane de lei, dar în urma licitației, contractul de execuție a scăzut la 1,43 de milioane de lei, la licitația participând un număr de zece companii.
„Până acum s-a cheltuit sub un milion de lei. Contractul a fost de 1,4 milioane lei, în urma câştigării licitaţiei de către Imobil Dan, dar s-a făcut o notă de renunţare la unele lucrări de circa 500.000 de lei. Lucrările urmează să fie scoase la licitaţie. Când avem contractul semnat, vom şti şi preţul. Valoarea clară este atunci când avem finalizată achiziţia publică. Am avut la început o evaluare de 2,5 milioane lei, iar contractul a fost 1,4 milioane lei. Preţurile sunt în jos substanţial la toate licitaţiile”, a mai adăugat Moldovan.