PPU (social-liberal) și-a prezentat, vineri, în cadrul unei conferințe de presă, noua filială județeană a partidului din Bistrița-Năsăud, care va fi condusă de Claudiu Sorin Roșu Mareș, secretar de stat în Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Acestuia i-au fost alături senatorul umanist de Bistrița Ioan Simionca și Daniel Ionașcu, președintele executiv al Partidului Puterii Umaniste (social-liberal).

„Este o bucurie pentru mine ca împreună cu dumneavoastră să construim aici, pe acest tărâm binecuvântat. În contextul unei echipe frumoase care deja s-a conturat, trebuie să vorbim de unde pornim și unde vrem să ajungem. Nu cred că este român care să nu simtă nevoia unei schimbări”, a transmis Daniel Ionașcu.

Senatorul Ioan Simionca și secretarul de stat Claudiu Sorin Roșu Mareș au explicat ce i-a determinat să se alăture umaniștilor și care sunt planurile politice pentru viitor.

„Pentru noi este o bucurie să începem o activitate care nu va fi ușoară, dar care ne dă speranță și încredere că vom reuși să facem lucruri bune pentru toți concetățenii noștri. Ce m-a determinat să mă alătur umaniștilor nu a fost interesul personal, am venit pe un tărâm nou care oferă posibilitatea de a munci și de a duce la îndeplinire idealurile pe care acest partid le are”, a explicat senatorul Ioan Simionca, unul dintre membrii noi ai PPU (social-liberal).

„Când ne moare un vis, trebuie să avem pregătit altul. Lipsa de comunicare ne-a determinat să facem acest pas în direcția PPU (social-liberal), am regăsit aici mulți colegi și multe personalități. Vom avea organizație în fiecare localitate și ne vom bate prin forțe proprii pentru alegerile locale. Fac apel către toți acei oameni care sunt nemulțumiți în momentul de față să ni se alăture”, a spus Claudiu Sorin Roșu Mareș.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.