Președintele PNL Bistrița, Sorin Hangan, este de părere că stadionul „Jean Pădureanu”, nu poate fi demolat, în condițiile în care acesta este proprietate privată. În plus, liberalul bistrițean este convins că strategia PSD privind stadionul este „o vrăjeală”, din dorința de a atrage capital politic.
Sorin Hangan susține că stadionul „Jean Pădureanu”, fiind o proprietate privată, nu reprezintă încă un subiect administrativ.
„După părerea mea, stadionul Jean Pădureanu nu este deocamdată un subiect. Stadionul Jean Pădureanu este deocamdată o proprietate privată. Proprietatea este garantată de Constituție. Doctrina liberală apără proprietatea. Poate la PSD o fi altfel, din moment ce ni se oferă scenarii despre cum o să arate acel teren unde se află stadionul. Ba se extinde parcul, ba se face o bază sportivă, toate aceste idei ducându-mă la concluzia că reprezentanții PSD de la municipiu și județ visează mult”, a declarat, miercuri, Sorin Hangan, într-o conferință de presă.
„O fi o patimă social-democrată ce se transmite de la domnii Dragnea și Vâlcov, deoarece și dânșii și-au imaginat autostrăzi, spitale regionale și câte și mai câte„, a adăugat el.
Președintele PNL Bistrița a mai arătat că, atunci când administrația PSD-ALDE nu a vrut să facă ceva, a înființat o comisie.
„Eu personal îmi doresc ca stadionul să redevină proprietate publică a municipiului, dar întotdeauna când administrația PSD-ALDE nu a vrut să facă ceva, a înființat o comisie. Am avut o comisie pentru stadion, din care am făcut parte și după un an jumătate mi-am dat demisia, și care timp de aproape trei ani nu a oferit niciun rezultat. Nimic, zero! A fost un fel de cooperativa munca în zadar. Este evident că în mandatul actualului primar nu se va întâmpla nimic, dânsul nu dorește acest lucru„, a spus Sorin Hangan.
Liberalul bistrițean a mai precizat că subiectul demolării stadionului „Jean Pădureanu” este unul pueril, însă a fost lansat din dorința PSD de a acumula capital politic.
„A vorbi despre demolare în contextul în care deocamdată este proprietate privată, este pueril. De asemenea, cetățenii trebuie informați clar că, demolarea, în cazul în care stadionul redevine proprietate publică, este interzisă prin lege până la construirea altuia nou din dorința de a atrage capital politic. O hotărâre privind achiziționarea stadionului, pentru ca apoi să vedem și să decidem ce facem și corect ar fi printr-o consultare publică, îl renovăm sau îl transformăm, se poate lua în Consiliul Local. (…) Acum, să constitui o comisie peste altă comisie, coroborată cu declarațiile pompoase ale viceprimarului, mă îndreptățesc să afirm că nu se va întâmpla nimic în actualul mandat al primarului Crețu„, a subliniat Sorin Hangan.
„În concluzie, lipsa de viziune după 11 ani de administrație PSD este evidentă. Folosind un limbaj puțin colorat, strategia PSD privind stadionul este o vrăjeală, atât. Grupul consilierilor PNL nu mai pune botul la vrăjeala PSD-istă, iar cetățenii sper că n-o să mai pună votul„, a conchis președintele PNL Bistrița.