Numărul aleşilor locali din Bistriţa-Năsăud declaraţi de Agenţia Naţională de Integritate (ANI) ca fiind incompatibili sau în conflict de interese cu funcţiile pe care le deţin, creşte. Zilele trecute, în „trupă” a fost inclus şi viceprimarul comunei Leşu, Sorin Avram.

 

Agenţia Naţională de Integritate nu a lăsat din mână verificările aleşilor locali, indiferent că discutăm despre primari, viceprimari sau consilieri locali. Anul acesta, liste întregi care conţin nume ale aleşilor locali din întreaga ţară au lovit puternic scena politică. Cum cei mai mulţi provin din PSD, partidul de guvernământ, prin parlamentarii săi, a încercat să-şi pună la adăpost oamenii. Astfel, înainte de vacanţa electorală, în comisia pentru administraţie a Senatului României a fost votat favorabil un proiect de lege care elimină incompatibilitatea aleşilor locali membri în adunări generale ale serviciilor comunitare de utilităţi publice. Parlamentarii au respins cererea președintelui Traian Băsescu de reexaminare a proiectului de lege. Raportul de respingere a cererii de reexaminare propus plenului de comisia pentru administraţie a întrunit 56 de voturi ”pentru”, două voturi ”împotrivă” și trei abțineri.

Pe listele celor declaraţi incompatibili de ANI se regăsesc şi nume din judeţul Bistriţa-Năsăud. Anul trecut, doi aleşi bistriţeni au fost declaraţi ca fiind incompatibili, doi primari – Ovidiu Teodor Creţu – primarul municipiului Bistriţa, şi Vasile Dologa – primarul comunei Tiha Bârgăului. Tot anul trecut, Gavril Ţărmure, actualul director al Centrului Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud, a fost găsit în conflict de interese de ANI pentru perioada în care acesta a fost consilier municipal. Anul acesta, mai precis în lunile februarie şi martie, au fost declaraţi incompatibili, primarul comunei cetate – Daniel Moldovan, primarul comunei Sânmihaiu de Câmpie, Ioan Mate, dar şi viceprimarul comunei Livezile, Petri Dorel Cifor. În aprilie, a venit rândul viceprimarului comunei Dumitriţa, Vasile Petronel Nica, care şi el a fost găsit în stare de incompatibilitate de ANI.

 

S-a mărit numărul de pe lista ANI pentru BN

Cel mai proaspăt incompatibil de Bistriţa-Năsăud este viceprimarul comunei Leşu, Sorin Avram, care timp de şase luni de la data alegerii sale în funcţie a deţinut şi calitatea de administrator al unei societăţi comerciale. Potrivit legii, Sorin Avram ar fi trebuit să renunţe la funcţia de administrator în termen de 15 zile de la data la care a fost ales ca viceprimar.

Sorin Avram „s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 19 iunie 2012 – 23 ianuarie 2013, întrucât a deţinut, simultan cu funcţia de viceprimar, şi funcţia de administrator al unei societăţi comerciale, încălcând, astfel, dispoziţiile art. 87, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 161/2003”, precizează Agenţia Naţională de Integritate într-un comunicat de presă.

 

Anul trecut, doi primari pe lista neagră

În 2013, doi edili au fost taxaţi de Agenţia Naţională de Integritate şi au fost declaraţi incompatibili cu funcţiile pe care le deţin. Este vorba de Ovidiu Creţu, primarul municipiului Bistriţa, şi Vasile Dologa, primarul comunei Tiha Bârgăului.  Astfel, în luna septembrie a anului trecut, ANI l-a declarat incompatibil pe primarul Bistriţei Ovidiu Creţu.

„Creţu Ovidiu Teodor s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 01 octombrie 2012 – 21 ianuarie 2013, întrucât, a deţinut, simultan, funcţia de Primar al Municipiului Bistriţa, Jud. Bistriţa-Năsăud, şi calitatea de reprezentant asociat persoană juridică în cadrul S.C. BUSINESS PARK BISTRIŢA SUD S.R.L”, se arată într-un comunicat al Agenţiei Naţionale de Integritate.

Potrivit primarului Ovidiu Creţu lucrurile nu ar sta aşa cum sunt prezentate de ANI, întrucât situaţia ar fi fost generat de o greşeală din partea Registrului Comerţului, care însă a fost rectificată. Cu toate acestea, decizia ANI a fost cea prezentată mai sus şi drept urmare primarul Bistriţei s-a arătat decis să meargă în instanţă. Însă magistraţii Curţii de Apel Cluj au dat dreptate Agenţiei Naţionale de Integritate. Ovidiu Creţu a înaintat recurs, care se judecă la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, un prim termen având loc în luna iulie a acestui an.

Vasile Dologa a fost declarat incompatibil în decembrie 2013, deoarece, potrivit ANI, a deţinut simultan timp de aproape un an, mai precis în perioada 20 iunie 2012 – 03 iulie 2013, atât funcţia de primar, cât şi calitatea de cenzor al Ocolului Silvic Tihuţa-Colibiţa RA. Potrivit portalului instanţelor de judecată, în luna ianuarie,Vasile Dologa a atacat decizia ANI în instanţă, cazul fiind judecat de magistraţii Curţii de Apel Cluj, care s-au pronunţat în favoarea primarului din Tiha Bârgăului. „Admite cererea formulată de reclamantul D.V. în contradictoriu cu pârâta ANI şi în consecinţă: dispune anularea raportului de evaluare nr.59548/G/II/13.12.2013 întocmit de pârâta (n. r. – Agenţia Naţională de Integritate). Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 02.09.2014”, este hotărârea dată de Curtea de Apel Cluj.

ANI nu a formulat recurs, deocamdată.

 

Valul a lovit şi anul acesta

Anul acesta, în lunile februarie şi martie, a venit rândul altor trei aleşi locali bistriţeni să fie declaraţi incompatibili. Este vorba de primarul comunei cetate – Daniel Moldovan, primarul comunei Sânmihaiu de Câmpie – Ioan Mate, şi viceprimarul comunei Livezile – Petri Dorel Cifor. În cazul lui Daniel Moldovan – primarul comunei Cetate, inspectorii ANI au reţinut faptul că acesta se afla în stare de incompatibilitate încă din iunie 2012. „Daniel Moldovan se află în stare de incompatibilitate începând cu data de 20 iunie 2012, întrucât deţine, simultan, funcţia de primar al comunei Cetate şi calitatea de comerciant persoană fizică – P.F.A.”, precizează Agenţia într-un comunicat de presă.

O lună mai târziu, primarul comunei Cetate a atacat decizia ANI în contencios la Curtea de Apel Cluj, însă instanţa nu i-a dat câştig de cauză. „Respinge acţiunea formulată de către reclamantul MD în contradictoriu cu pârâta ANI. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 02.06.2014”, este hotărârea instanţei clujene, care a fost atacată în recurs de primarul Daniel Moldovan.

Primarul comunei Sânmihaiu de Câmpie, Ioan Mate, a fost declarat şi el incompatibil de Agenţia Naţională de Integritate. Conform comunicatului ANI, Ioan Mate s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 20 iunie – 01 august 2012, întrucât, simultan cu funcţia de primar al comunei Sânmihaiu de Câmpie, a deţinut şi funcţia de administrator al S.C. MATE A S.R.L. şi S.C. EUROAGROMAT S.R.L., încălcând, de asemenea, prevederile legale în vigoare în ceea ce priveşte incompatibilitatea aleşilor locali. Pe portalul instanţelor de judecată – Curtea de Apel Cluj – nu se regăseşte niciun dosar cu numele lui Ioan Mate care să aibă ca obiect anularea raportului de evaluare întocmit de ANI.

Petru-Dorel Cifor, viceprimar al comunei Livezile, s-a aflat şi el în stare de incompatibilitate mai bine de un până să-şi clarifice situaţia. Astfel, potrivit ANI, Petru Daniel Cifor,în perioada 25 iunie 2012 – 31 octombrie 2013, în calitate de viceprimar al comunei Livezile, a deţinut simultan şi funcţia de administrator al S.C. PETROCIF MIXT COM S.R.L. Viceprimarul comunei Livezile a atacat decizia ANI în instanţă, în luna aprilie, cererea fiindu-i respinsă luna trecută din „lipsă de interes”.

„Admite excepţia lipsei de interes a cererii de suspendare a executării Raportului de evaluare şi în consecinţă respinge cererea. Respinge cererea de anulare a Raportului de evaluare nr. 12077/6/II/20.03.2014 emis de ANI. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 11.09.2014”, este sentinţa magistraţilor clujeni, împotriva căreia nu s-a depus încă recurs. În luna aprilie a fost declarat incompatibil şi viceprimarul comunei Dumitriţa, Vasile Petronel Nica. Potrivit ANI, acesta „se află în stare de incompatibilitate începând cu data de 19 septembrie 2006, întrucât deţine, simultan cu funcția de viceprimar, şi calitatea de administrator şi reprezentant al S.C. BIAGABIITA S.R.L., încălcând, astfel, dispoziţiile art. 87, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 161/2003”.

Ca şi în cazul primarului Ioan Mate, şi în cazul viceprimarului Vasile Petronel Nica pe portalul instanţelor de judecată – Curtea de Apel Cluj – nu figurează niciun dosar în care acesta să fi atacat decizia ANI.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.