Nicolae Moldovan este unul intre edilii care vine cu soluţii inedite în perioada crizei economice care, vrând-nevrând, s-a abătut şi asupra ţării noastre. Primarul Becleanului, având largul concurs al consilierilor locali, a dat în folosinţă gratuită Parchetului de pe lângă Tribunalul Judeţean Bisriţa-Năsăud o suprafaţă de 500 de metri pătraţi.

De menţionat este faptul că acest teren era cuprins în domeniul public al oraşului Beclean. : ,, Prefer să cedăm spaţii pentru instituţiile statului, mai ales că oraşul acesta se dezvoltă. E drept că este greu să găsim soluţii!” a subliniat Moldovan.

Hai să dăm mână cu mână pentru spaţiul de pe strada 1 Decembrie 1918!

Noul sediu al Parchetului, care, reiterez, se va afla în folosinţă gratuită, este considerat de către autorităţile locale ca unul disponibil să găzduiască activitatea Parchetului de pe lângă Judecătoria Beclean. Conform primarului Moldovan, cererea formulată de prim-procurorul Ionaşcu Zaharie explică necesitatea derulării unei astfel de investiţii în baza acordului ordonatorului principal de credite , în speţă Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Actuala clădire este improprie din punctul de vedere al spaţiului şi a stării tehnice. Modernizarea ori extinderea este imposibilă atâta timp cât figurează în proprietatea oraşului de pe Someş. Conform proiectului de hotărâre al  Consiliului local nr. 75/ 29.10.2010, privind aprobarea atribuirii în folosinţă gratuită a suprafeţei de 500 de metri pătraţi, teren aflat în domeniul public al oraşului Beclean, către Parchetul de pe lângă Tribunalul Judeţean Bistriţa-Năsăud, instituţia ar trebui să primeasca acest spaţiu pentru edificarea noului sediu. Reprezentanţii Primăriei spun că nimeni nu a revendicat acea suprafaţă, motiv pentru care nu ar exista motive ca forurile superioare din administraţia judeţeană să nu dea aviz favorabil de legalitate.

Ce spune primarul

Contactat telefonic, primarul Becleanului, Nicolae Moldovan, a precizat pentru ,, Gazeta de Bistriţa” :,,La solicitarea celor de la Parchet care işi desfăşurau activitatea într-un sediu vechi, impropriu, am raspuns  afirmativ. În, plus cei de la judeţ vor să facă o investiţie aici. Noi am pus la dispoziţie terenul, aici pe 1 Decembrie 1918 (n.r. stradă din Beclean), am renunţat la magaziile care le aveam acolo.Nu avem alte terenuri care să fie cedate, de abia am găsit cei 5 ari de teren liber, aflat în administrarea noastră. . Schema de personal cu care funcţionează instituţia este alcătuită din şapte persoane, iar pentru buna desfăşurare a activităţii acesteia ar fi nevoie de minimum zece camere care să deservească personalul angajat, arhiva, serverele şi postul de control al jandarmilor care asigură paza – se arată în adresa trimisă la Beclean de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud.

Primul cuvânt îl are… primul procuror!

Insistenţi cum suntem, am vrut să aflăm şi poziţia domnului Ionaşcu. ,,Noi am cerut un spaţiu de aproximativ  500 m.p. Momentan,  eu aştept răspunsul celor care lucrează la cartea funciara. Nu pot da un raspuns exact! Dacă primăria, cu avizul Consiliului local mi-a atribuit legal acel spatiu, …eu voi lua legatura cu Înaltea Curte de Casaţie şi…. ei să facă demersurile pe lângă Guvern!”

Moldovan vrea coabitarea instituţiilor statului. Evident, în aceeaşi zonă a Becleanului!

Edilul spune ca ar fi dispus să ofere cât mai mult spaţiu instituţiilor statului. ,,Şi Finanţele vor fi in acelasi loc. Totul depinde de cereri, dar ipotetic nu putem vorbi, depinde cu cine ne asociem,vreau să gasesc solutii pertinente. Am încredere în consilierii locali şi sunt ferm convins că mă vor sprijini în acţiunile pozitive care vizează dezvoltarea oraşului nostru!” a mai punctat Moldovan. Angajaţii Agenţiei Locale pentru Ocuparea Forţei de Muncă Beclean vor activa într-un sediu modern care, în urmă cu câţiva ani, era doar un banal punct termic dezafectat de pe Aleea Zorilor. Adică, relativ aproape de noul sediu al Parchetului.

Niciun spaţiu pentru privaţi!

Moldovan dixit: ,, Prefer să cedăm spaţii pentru instituţiile statului, mai ales că oraşul acesta se dezvoltă. E drept că este greu să găsim soluţii. Am cam ocupat locurile libere, spaţiile pe care le aveam la dispoziţie. Totuşi, nu putem spune că nu există spaţii, dar ne interesează, în special, …instituţiile statului.  Primează importanta instituţiilor în societate. Pentru instituţiile private nu mi se pare corect ! Privaţii îşi pot găsi soluţii, iar o comunitate puternică e reprezentată de instituţii.” Primăria are în vedere şi modificarea criteriilor de atribuire a locuinţelor sociale, precum şi acordarea, tot în folosinţă gratuita, a stadionului oraşenesc.
Prim-procurorul Ionaşcu ne-a asigurat că ne va furniza informaţii (în exclusivitate) în legatură cu acest subiect şi a precizat că este bucuros că autorităţile locale îl sprijină. În plus, a menţionat că săptămânalul ,, Gazeta de Bistriţa “ este unul dintre puţinele publicaţii care a ,,tratat” corect acest subiect şi a avut ,, bunul simţ de a se documenta”

Raimond Petruţ

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.