Acțiunile de identificare și sancționare a șoferilor ce staționează în zonele interzise, în stațiile mijloacelor de transport public de persoane sau pe trotuare, continuă, anunță Poliția Locală Bistrița.

Miercuri, polițiștii locali cu atribuții rutiere au acționat pe linia identificării autovehiculelor care produc perturbări importante în trafic prin opriri/staționări neregulamentare, fiind depistate astfel de cazuri în una din stațiile mijloacelor de transport public de persoane folosite de Transmixt Bistrița din zona Spitalului Județean de Urgență Bistrița-Năsăud, dar și în alte locuri din municipiu.

Drept urmare, au fost aplicate 6 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 1.290 lei și 20 puncte penalizare, iar un autovehicul a fost ridicat.

„Astfel de acțiuni vor continua pe toată raza municipiului, în special pentru cazuri de staționare interzisă precum cele exemplificate”, promit polițiștii locali bistrițeni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.