Mai mulți șoferi din Bistrița-Năsăud s-a ales cu dosare penale în minivacanța de Paște, din cauză că au urcat la volan băuți, sub influența drogurilor sau fără permis. Printre cei depistați sub influența alcoolului s-a aflat și o femeie, iar valoarea indicată de etilotest a fost una foarte mare.

Astfel, vineri, 23 aprilie, după ora 02:00, polițiștii Biroului Rutier au oprit în trafic pe raza municipiului Bistrița un autoturism.

A fost identificat șoferul, un tânăr de 19 ani din Posmuș. În urma verificărilor efectuate de către polițiști, s-a constatat faptul că acesta se află sub influența unor substanțe psihoactive. Testarea cu aparatul DrugTest 5000 a indicat faptul că tânărul este pozivit în cazul consumului de Cannabis și Metamfetamină.

În consecință, tânărul a fost transportat de către polițiști la spital unde i-au fost recoltate mostre biologice.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii Biroului Rutier cu privire la săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

În aceeași zi, în jurul orei 04:30, luptătorii din cadrul Serviciului Pentru Acțiuni Speciale au oprit pe Drumul Național 17, pe raza orașului Beclean, un autoturism.

A fost identificat șoferul, un tânăr de 24 de ani din Coldău.

În urma verificărilor întreprinse, polițiștii au constatat faptul că acesta nu are dreptul de a conduce autoturisme pe drumurile publice, suspendat.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii din cadrul Poliției Orașului Beclean fiind întocmit un dosar penal cu privire la infracțiunea de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Sâmbătă, 24 aprilie, după ora 01:30, polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Năsăud au oprit în trafic pe Drumul Județean 172, în localitatea Nimigea de Jos, un autoturism.

A fost identificat șoferul, un tânăr de 28 de ani din  Nimigea de Jos. Întrucât emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul indicat fiind de 0.60 mg/L alcool pur în aerul expirat.

De asemenea, șoferul a fost testat și cu aparatul Drugtest, rezultatul fiind pozitiv pentru substanța Metamfetamină.

Tânărul a fost transportat la spital unde i-au fost prelevate mostre biologice în vederea stabilirii concentrației de alcool în sânge recoltate două probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei și a substanței psihoactive. Cercetările continuă de către polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Năsăud.

În aceeași zi, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Bistrița au oprit pentru control un autoturism ce se deplasa pe strada Drumul Dumitrei Vechi.

A fost identificat șoferul, un bărbat de 31 de ani din Bistrița. În urma verificărilor, polițiștii au constatat faptul că acesta are dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice suspendat.

În cauză, polițiștii au întocmit un dosar de cercetare penală cu privire la infracțiunea de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, urmând documentarea faptei.

Tot sâmbătă, polițiști din cadrul Poliției orașului Sângeorz–Băi au oprit pentru control un autoturism ce se deplasa pe Drumul Național 17D.

La volanul acestuia a fost identificat un tânăr de 20 de ani din Sângeorz-Băi. Polițiștii au efectuat testarea cu aparatul alcooltest a acestuia, valoarea indicată de aparat fiind de 0.88 mg/L alcool pur în aerul expirat. Drept urmare, șoferul a fost condus la spital, unde i-au fost prelevate mostre biologice în vederea stabilirii concentrației de alcool în sânge.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii din cadrul Poliţiei Oraşului Sângeorz-Băi în cadrul unui dosar penal întocmit cu privire la infracțiunea de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau altor substanțe.

Duminică, 25 aprilie, după ora 00:30, polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Năsăud au oprit în trafic, pe raza localității Dumitra, un autoturism. A fost identificat șoferul, un bărbat de 35 de ani din localitate.

Întrucât bărbatul prezenta halenă alcoolică, polițiștii au dispus testarea acestuia cu etilotestul, rezultatul fiind unul pozitiv, aparatul indicând valoarea de 0.84 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Bărbatului i-au fost recoltate la spital două probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Năsăud în cadrul unui dosar penal întocmit cu privire la infracțiunea de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Tot duminică, în jurul orei 02:00, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Bistrița au oprit pentru control un autoturism ce se deplasa pe strada Calea Moldovei.

A fost identificat șoferul, o femeie de 43 de ani din Bistrița.

În urma verificărilor efectuate și a testării cu aparatul etilotest, polițiștii au constatat faptul că aceasta se află sub influența alcoolului, rezultatul indicat de aparatul etilotest fiind de 0.92 mg/l alcool pur în aerul expirat. În consecință, femeia a fost condusă la spital, unde i-au fost prelevate probe biologice în vederea stabilirii concentrației de alcool în sânge.

Cercetările sunt continuate în vederea documentării infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

În aceeași zi, în jurul orei 03:30, polițiștii Serviciului Pentru Acțiuni Speciale au oprit în trafic un autoturism ce se deplasa pe raza municipiului Bistrița.

A fost identificat șoferul, un bărbat de 40 de ani din Bistrița. Întrucât emana halenă alcoolică, polițiștii au dispus testarea cu aparatul etilotest, rezultând valoarea de 0.40 mg/l alcool pur în aerul expirat. Totodată, a fost testat și cu aparatul DrugTest 5000, rezultând faptul că șoferul este pozitiv în cazul substanței metamfetamină.

Bărbatul a fost condus la spital în vederea recoltării de probe biologice.

Cercetările sunt continuate de către polițiști în cadrul unui dosar penal cu privire la infracțiunea de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Tot duminică, pe Drumul Național 17 prin localitatea Coldău, polițiștii rutieri din Beclean au depistat în trafic un bărbat de 48 de ani din Ilva Mică, care conducea un autoturism, deși nu avea acest drept.

Fiind verificat, s-a constatat faptul că nu deține permis de conducere valabil. În urma testării cu aparatul etilotest, rezultatul a fost negativ. În cauză s-a întocmit dosar penal, iar cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

În aceeași zi, polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Năsăud au depistat în trafic, pe Drumul Județean 173B în Tărpiu, un autoturism condus de un tânăr de 22 de ani din Bistrița.

În urma verificărilor efectuate, a reieșit faptul că acesta are permisul de conducere suspendat, iar în urma testării cu aparatul DrugTest, rezultatul a fost pozitiv în cazul substanței Metamfetamină, astfel că a fost condus la spital pentru a-i fi prelevate mostre biologice.

S-a întocmit dosar penal, iar cercetările continuă de către polițiștii din Năsăud, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul  sub influenta alcoolului sau a altor substanțe.

Luni, 26 aprilie, în jurul orei 00.20, în urma unor controale în trafic, polițiștii Biroului Rutier Bistrița s-au sesizat din oficiu și au întocmit un dosar penal pentru conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.  

Vizat de comiterea faptei este un bărbat de 29 de ani din Bistrița, care a fost oprit pentru control de polițiști, pe strada Rodnei din Bistrița.

Rezultatul indicat în urma testării cu aparatul etilotest a fost 1,23 mg/l alcool pur în aerul expirat și i s-au recoltat probe biologice în vederea determinării alcoolemiei.

Cercetările în acest caz continuă de către polițiștii Biroului Rutier Bistrița, fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.  

Tot luni, în jurul orei 03.10, polițiștii Biroului Rutier Bistrița au oprit în trafic un autoturism care circula prin Bistrița și la volanul căruia se afla un tânăr de 20 de ani din Ilva Mică.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În urma testării cu aparatul DrugTest, rezultatul a fost pozitiv în cazul substanțelor Cannabis și Metamfetamină. A fost condus la spital pentru a-i fi prelevate mostre biologice, în vederea determinării cu exactitate a substanțelor psihoactive consumate.

Polițiștii s-au sesizat din oficiu, au întocmit dosar penal și continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.  


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.